Foarte interesantă analiză deoarece, după cum veţi vedea, ea este aplicabilă nu numai situaţiei din Spania, ci conţine argumentele ce pot fi invocate şi în cazul altor situaţii similare, fiind vorba, în acest sens, şi de un avertisment asupra a ceea ce ar mai putea să se întâmple.

Situaţia din Spania ne arată cu claritate cât de fragilă poate fi stabilitatea, asta chiar într-un stat prosper şi stabil. Cine s-ar fi putut aştepta, chiar în ultima perioadă, ca discuţia asupra statutului Cataloniei, care are o asemenea istorie îndelungată, să ducă la o asemenea criză politică acută?

Se cunoaşte poziţia Rusiei.Tot ceea ce se întâmplă este o problemă internă a Spaniei şi ea trebuie rezolvată pe baza legilor spaniole în acord cu tradiţiile democratice. Ştim că liderii politici ai ţării iau măsuri în acest sens.

În cazul Cataloniei, am văzut că, unanim, UE şi un număr de alte state i-au condamnat pe sprijinitorii independenţei.

Dar, în acest context, nu mă pot împiedica să observ că ar fi trebuit să facă asta mai înainte. Cum adică, nimeni nu era conştient de existenţa în Europa a acestor neînţelegeri vechi de secole? Erau sau nu? Cu siguranţă că erau. Cu toate astea, la un moment dat, au salutat dezintegrarea unui număr de state din Europa fără să-şi ascundă bucuria.

De ce au fost atât de inconştienţi, mânaţi de motivaţii politice trecătoare şi de dorinţa lor de a face plăcere - şi am să spun direct asta - fraţilor lor mai mari de la Washington, oferind sprijinul lor necondiţionat pentru secesiunea Kosovo, asta provocând procese similare în Europa şi în întreaga lume?

Poate vă aduceţi aminte că atunci când Crimeea şi-a declarat independenţa şi apoi, în urma unui referendum, decizia sa de a face parte din Rusia asta, dintr-un anume motiv, nu a fost bine primit. Acum avem Catalonia. Mai există o problemă similară într-o altă regiune, în Kurdistan. Şi poate lista este departe să fie exhaustivă. Dar trebuie să ne întrebăm ce vom face. Ce trebuie să gândim despre aceste lucruri?

Unii dintre colegii noştri cred că există luptători «buni» pentru independenţă şi libertate, iar restul ar fi «separatişti» care nu au dreptul să-şi apere drepturile, chiar atunci când folosesc mecanisme democratice.

Aşa cum spunem mereu în asemenea cazuri, aceste standarde duble - şi avem aici un exemplu limpede de standarde duble - reprezintă o serioasă primejdie pentru dezvoltarea stabilă a Europei şi a altor continente, precum şi la adresa avansării procesului de integrare în întreaga lume... Este absolut firesc ca fiecare stat să-şi aibă propriile sale interese politice, economice şi de altă natură. Problema o reprezintă mijloacele prin care acestea sunt protejate şi promovate.“

Este aici un semnal important care sugerează că ceea ce se petrece acum nu este o succesiune de evenimente izolate, ci o tendinţă reală care poate căpăta o dimensiune globală? Foarte posibil ca despre asta să fie vorba şi atunci chiar vom vedea o multiplicare exponenţială a unor asemenea mişcări. Potenţialul lor destructiv este cea mai mare problemă care este aproape imposibil de cuantificat, politic şi economic.

Evenimentele de acum din Catalonia arată cu claritate, aş îndrăzni să spun cu din ce în ce mai mare claritate, care pot fi asemenea consecinţe directe, din ce în ce în ce mai ample pe măsură ce afectează conexiunile zonelor respective la nivelul sistemului.

Au fost foarte greu de sesizat aceste efecte în cazul Crimeei, spre exemplu, regiune subdezvoltată în perioada Ucrainei, aderând apoi la o subdezoltare rusească ce nu a schimbat foarte mult datele problemei pentru populaţia din zona respectivă (poate cu excepţia tătarilor, care au început să sufere şi de pe urma unor persecuţii politice). Dar când asemenea jocuri de tip EXIT apar în UE, lucrurile se schimbă, iar pieţele reacţionează brutal. Vedem ce se întâmplă cu Marea Britanie acum (iar BREXIT-ul este departe de a fi reglat), când pleacă pe capete companii şi perspectivele economice sunt mereu în descreştere, ţara însăşi fiind ameninţată de o posibilă disoluţie în cazul în care Scoţia va dori să iasă din Regatul Unit, fapt probabil şi relativ uşor de anticipat.

Catalonia a reprezentat un pas în plus în încercarea de a impune în Europa o schemă de destabilizare pe bază de referendumuri unilaterale de autonomie. Au apărut şi tehnici noi de „revoltă a societăţii civile“ pe baza unor chemări la „acţiune directă“ folosind reţelele sociale ca vehicul de transmitere a mesajelor care îndemnau la revoltă şi nesupunere civilă. Două exemple sunt foarte relevante pentru acest tip de tactică cu care s-ar putea să ne mai vedem confruntaţi în Europa.

Pe de o parte, în urmă cu câteva zile, pe reţelele sociale din Catalonia circulau mii de mesaje chemând la formarea unor „unităţi civile de apărători ai referendumului“ şi vă daţi uşor seama înspre ce poate duce asta. Ieri noaptea, a apărut un alt pachet de mesaje care îndemnau populaţia catalană să se prezinte astăzi, în număr cât mai mare, la toate sucursalele bancare deschise în regiune pentru a cere eliberarea economiilor lor în cash, ceea ce, cu siguranţă, urmăreşte blocarea imediată a tuturor sistemelor bancare respective. „A venit vremea să arătăm că forţa noastră depinde de fiecare dintre noi şi suma gesturilor noastre individuale poate schimba totul!“ - se spune în finalul mesajului difuzat de Adunarea Naţională Catalană şi de OMNIUM, cele două organizaţii ale căror lideri au fost închişi pentru îndemn la rebeliune. Şi asta în condiţiile în care, în doar două săptămâni, peste 750 de companii au plecat din Catalonia, numărul turiştilor a scăzut cu 50%, iar pierderile economice sunt cifrate la 15 miliarde euro.

„Scenariul Catalonia“ este, în acest context de acum, extrem de important deoarece ideea era ca, imediat, el să fie invocat şi folosit drept precedent într-o acţiune tip „bulgăre de zăpadă“. Şi aşa se face că avem şi la noi pe unul dintre liderii reprezentativi ai UDMR (Antal Arpad, Preşedintele UDMR Sfântul Gheorghe), care s-a grăbit să transmită un avertisment în clar. Mai citiţi odată discursul domnului Putin şi, sigur la scară mai mică şi neînsemnată, dar nu mai puţin relevantă, mesajul transmis de Antal Arpad în numele UDMR:

Nu sunt pentru independenţa Cataloniei şi asta pentru că de foarte multe ori am spus că noi (comunitatea maghiară n.n.) dorim autonomie şi nu independenţă. Practic, ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie ar fi ceea ce ne-am dori şi noi, pentru noi în Ţinutul secuiesc (...) Totuşi, ce se întâmplă acum (în Spania n.n.) este un lucru bun, în sensul în care acum toată lumea vede diferenţa dintre autonomie şi independenţă. (...) În ultimii 10-15 ani, în Bucureşti s-a încercat de foarte multe ori să se amestece aceste lucruri, să se spună că e acelaşi lucru, dar acum se vede foarte clar că nu e acelaşi lucru. Catalanii au autonomie şi vor independenţă (...) Al doilea lucru de care ar trebui să ţinem cu toţii cont este că dacă unei comunităţi i se spune în mod constant «nu» de la centru, va veni un moment în care comunitatea aceea va spune «da» şi poate că acel «da» va însemna un lucru rău pentru cei care spun «nu» (...) Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru, în cazul nostru Bucureştiul, iar în cazul lor Madridul, spune nu şi nu la orice ceri tu. Dacă ţi se tot spune «nu», la un moment dat te saturi, cred că este de înţeles. Aşa e şi cu copilul care cere şi nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă“.

Putem să ignorăm total aceste mesaje. Putem să nu ne pese. Dar cuiva îi pasă şi, în spatele scenelor vizibile, aceasta este una dintre marile provocări cu care este confruntată Europa proiectului dezvoltării unitare. Şi ar trebui să fim de acord cu Vladimir Putin:

Este absolut firesc ca fiecare stat să-şi aibă propriile sale interese politice, economice şi de altă natură. Problema o reprezintă mijloacele prin care acestea sunt protejate şi promovate.“

Dar noi cum oare ne protejăm şi promovăm interesele statului naţional unitar, legându-ne cât mai bine de argumentaţia şi mijloacele cu care Europa se protejează în asemenea cazuri, susţinând pe deplin acţiunea Spaniei? Asta urmează să vedem.