Tony Blair, socru mare. Fiul cel mare al fostului premier britanic s-a însurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Euan Blair şi mireasa sa, Suzanne Asman FOTO Getty Images
Euan Blair şi mireasa sa, Suzanne Asman FOTO Getty Images

Fiul lui Tony Blair, Euan, în vârstă de 29 de ani, s-a însurat cu iubita sa, Suzanne Ashman, care este cu patru ani mai tânără. Nunta a avut loc într-un orăşel pitoresc aflat la aproape 100 de kilometri de Londra.

Slujba religioasă a fost ţinută într-o biserică anglicană, deşi Euan Blair este catolic. Mireasa a purtat o rochie fără mâneci, de culoarea fildeşului, în timp ce mirele a ales un costum de culoare închisă. Soacra mare, Cherie Blair a declarat că nora sa este cea mai frumoasă mireasă pe care a văzu-o vreodată, iar mirele fiul ei, Euan, a fost la fel de „uimitor“.



Tony Blair a optat şi el pentru o ţinută sobră, iar soţia sa Cherie a îmbrăcat o rochie în culoarea şampaniei. Cuplul mai are o fată, Kathryn, şi doi băieţi care au venit pe lume în 2000, chiar pe vremea când Tony Blair conducea guvernul britanic.

cherie blair



 Nora lui Blair, Suzanne Ashman a urmat şcoala privată de fete St Paul din Londra şi a studiat apoi filosofie, politică şi economie la Trinity College, Oxford. Ea a lucrat la Fundaţia lui Tony Blair Faith.

Fiul cel mare al fostului premier britanic, Euan, a fost angajat al băncii americane Morgan Stanley, apoi al firmei Coventry, care lucrează cu guvernul de la Londra. Unii comentatori au spus acest lucru este un indiciu că Euan intenţionează să urmeze o carieră în politică. Tânărul cuplu şi-a cumpărat, anul trecut, după ce s-au logodit de Crăciun, o casă în Islington, nordul Londrei, unde locuieşte.
 

euan blair
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite