The Guardian: „Cum ar trebui să reacţioneze Europa, dacă Nistrul ar deveni un nou Zid al Berlinului?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Râul Nistru dintre Republica Moldova şi regiunea separatistă Transnistria ar putea deveni un nou „Zid al Berlinului”, scrie jurnalistul Paul Mason de la postul Channel 4, într-un editorial semnat în ziarul „The Guardian”.

În comentariul său, ziaristul se întreabă în ce mod ar trebui să reacţioneze Europa, dacă Transnistria ar fi următorul câmp de bătălie dintre Vladimir Putin şi Occident. După o scurtă trecere în revistă a istoriei regiunii separatiste, în care subliniază că Transnistria nu are niciun statut în conformitate cu dreptul internaţional, jurnalistul britanic notează temerile generalilor NATO cu privire la un posibil conflict în această zona, mai ales că aici sunt staţionaţi nu mai puţin de 2.000 de militari ruşi.

Paul Mason scrie în editorialul său că a vizitat Transnistria cu o săptămână în urma, iar ceea ce l-a mirat profund a fost sărăcia cruntă din această regiune. „La fel ca o bună parte din Republica Moldova, şi aici există un peisaj al sărăciei dezolant în care vezi numeroase cocioabe dărăpănate, ghetouri, câini, găini, copii şi femei în vârstă”, scrie jurnalistul britanic în „The Guardian”.

Câţiva localnici îi spun lui Paul Mason că cea mai bună perioadă a fost cea în care regiunea era sub ocupaţie sovietică. „După 20 de ani de orientare către Vest, Moldova a rămas cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, o regiune în care unul din trei adulţi e nevoit să lucreze în străinătate”, mai scrie Paul Mason.

În pofida unei securităţi sporite - cel puţin trei puncte de control pentru a ajunge în enclava rusă - Transnistria rămâne un centru major al activităţilor ilegale precum crima organizată sau traficul cu tutun sau alcool, se mai arată în editorialul din „The Guardian”.

Totuşi, un punct extrem de important în dinamica regiunii separatiste este, pentru majoritatea populaţiei, preţul la gazele naturale. Graţie preşedintelui rus, pensionarii din Transnistria au pensii mai mari decât cei din Republica Moldova, scrie jurnalistul Paul Mason.

„Chiar dacă există monumente ale lui Lenin, ceea ce contează cel mai mult pentru doamnele cu basma, în iernile de minus 30 de grade, este preţul gazului. Mulţumită lui Vladimir Putin, acesta este neglijabil. Există şi locuri de muncă în Transnistria, armata plătind circa 300 de dolari pe lună pentru a susţine economia”, se mai notează în editorialul din „The Guardian”.

Jurnalistul britanic mai scrie că în Transnistria problemele de limbă sunt la ordinea zilei, şcolile româneşti fiind supuse presiunilor de a fi închise. Cu toate acestea, arată Paul Mason, adevărata bătălie este una economică. „Lui Putin îi pasă de noi. Europa în schimb nu dă nici doi bani”, a fost una dintre cele mai dese afirmaţii pe care ziaristul a auzit-o pe ambele părţi ale Nistrului.

Paul Mason mai scrie de asemenea că Europa ar trebui să decidă care este oferta sa pentru Transnistria. „Exista posibilitatea ca Moldovei să i se ofere în viitor garanţii de securitate şi să fie atrasă tot mai mult către Uniunea Europeană. Însa totul ar putea suna cam aşa: trimiteţi-ne fiicele voastre pentru a se ocupa de curăţenia noastra (pentru a ne mătura podelele), în timp ce noi vă vom distruge modul vostru de viaţa prin intermediul afacerilor în agricultură. Aici, în Moldova, noua frontieră a Europei, ar trebui să se vină cu ceva mai bun”, încheie jurnalistul Paul Mason.


Citeşte şi:

Americanii îşi mută atenţia pe Republica Moldova. Serghei Lavrov şi John Kerry au discutat şi despre Transnistria

Rusia şi Statele Unite au convenit să depună eforturi în vederea obţinerii unui statut special pentru Transnistria în cadrul unei Republici Moldova unite, suverane şi neutre, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, luni, la încheierea întâlnirii sale cu secretarul american de Stat John Kerry.

Miniştrii de Externe ai Rusiei şi Germaniei au vorbit la telefon despre Ucraina şi Transnistria

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, au discutat, luni, la telefon, despre criza ucraineană şi despre situaţia din Transnistria, a informat Ministerul rus de Externe, potrivit RIA Novosti.

Ambasadorul SUA la Chişinău susţine acordarea unui statut special regiunii transnistrene

Diplomatul american William Moser consideră că la acest moment ar exista mai multe şanse în soluţionarea diferentului şi susţine  acordarea unui statut special al regiunii din stânga Nistrului în cadrul integrităţii teriroriale a Republicii Moldova. Asta în condiţiile în care şi Federaţia Rusă şi-ar dori acelaşi lucru.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite