Separatiştii proruşi din estul Ucrainei îşi amână alegerile locale până în februarie 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele autoproclamatei republici populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, la o secţie de votare din Doneţk în noiembrie 2014 FOTO Russia Today
Preşedintele autoproclamatei republici populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, la o secţie de votare din Doneţk în noiembrie 2014 FOTO Russia Today

Separatiştii proruşi din regiunile Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei, au anunţat, marţi, că alegerile locale nu vor mai fi organizate în 2015, fiind amânate până în februarie 2016, ca urmare a presiunilor exercitate de Kiev privind ilegitimitatea scrutinurilor, anunţă Reuters în pagina electronică.

Decizia de amânare a alegerilor locale din Donbas (care cuprinde regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk) a fost luată ca urmare a presiunilor exercitate de conducerea de la Kiev, care a insistat asupra caracterului ilegal al scrutinurilor ce ar fi trebuit să aibă loc pe 18 octombrie, respectiv 1 noiembrie.

Potrivit liderilor separatişti proruşi, conducerea ucraineană i-a avertizat că, dacă vor organiza alegerile locale, ar putea afecta procesul fragil de restabilire a păcii în Ucraina.

În aceste condiţii, ei au anunţat că alegerile vor fi amânate până în februarie 2016, pentru a oferi şi timp mediatorilor internaţionali de a găsi un compromis în baza căruia Kievul să accepte organizarea de scrutinuri locale.

Concesia făcută de separatiştii proruşi a fost anunţată după ce Rusia a adoptat un ton mai constructiv în discuţiile cu Ucraina, potrivit diplomaţilor implicaţi în discuţiile respective, care declară că Rusia are o influenţă asupra rebelilor.

„Anunţăm consensul dintre republicile populare Lugansk şi Doneţk de a amâna alegerile din 18 octombrie şi 1 noiembrie pentru anul viitor“, au anunţat reprezentanţii rebelilor proruşi participanţi la discuţii, citaţi de agenţia de ştiri DAN, din Doneţk.

În baza prevederilor Acordului de Pace semnat în februarie 2015 la Minsk, alegerile locale ar fi trebuit să fie organizate în data de 25 octombrie 2015 în regiunile separatiste Doneţk and Lugansk, împreună cu restul celorlalte regiuni pe de teritoriul Ucrainei.

Dar conducerea de la Kiev s-a împotrivit susţinerii acestor scrutinuri din cauza problemelor de securitate din cele două regiunil din estul Ucrainei, adăugând că vor fi legitime dacă se vor desfăşura sub controlul statului ucrainean.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat săptămâna trecută că omologul său rus, Vladimir Putin, a promis că va discuta cu rebelii proruşi pe tema renunţării la alegerile din cele două regiuni separatiste. Decizia de amânare a venit în urma discuţiilor de săptămâna trecută dintre liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei pe tema procesului de instaurare a păcii în Ucraina.

Peste 8.000 de persoane au fost ucise de la izbucnirea conflictului dintre forţele ucrainene şi rebelii proruşi în aprilie 2014.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite