Sarkozy - fotbal şi sânge...

...în indiferenţa generală a francezilor. Speţa umană adoră câteva lucruri extrem de banale, ştiute de la romani încoace: „panem et circenses”. Pâine şi circ, cu derivaţiile lor glamour şi kitch: scandalurile (sexuale, politice etc.), faptele diverse, sportul. Fotbalul conduce de departe.

Aşa a fost dintotdeauna. Aşa va fi mereu. Dincolo de o geopolitică a diplomaţiei fotbalului, care chiar există, aşa cum explica reporterul polonez Ryszard Kapuściński (La Guerre du foot et autres guerres et aventures  - Wojna futbolowa -, 1978, 2003, editura Plon, Paris), cea care poate duce la conflicte diplomatice, la crime sau vărsări de sânge (meciul Honduras-Salvador, în 1969, preliminariile campionatului mondial din 1970), meciul Franţa-Nigeria, de luni 30 iunie, terminat cu victoria şi calificarea Franţei în sferturi, a avut darul/meritul/beleaua de a distrage atenţie plebei de la necazurile foiletonului Nicolas Sarkozy.

Viaţa fostului preşedinte este demnă de un serial ca "Tânăr şi neliniştit", ea preocupă şi interesează întocmai pentru că se aseamănă cu cea a unei fiinţe umane ordinare: iubiri, trădări, cuceriri, răzbunări...Dacă ar fi să-i recunoaştem un merit preşedintelui Sarkozy, fostului preşedinte, ar fi cel al egalităţii dintre el şi omul de stat. Ce a avut în cap a avut şi pe buze. Va fi la fel acum. Cu diferenţa că francezilor le este egal. Avocatul Sarkozy va sta 24 de ore în sediul Oficiului anti-corupţie din Nanterre, o şedere care nu poate fi echivalată cu un arest, iar mâine va fi bine mersi lângă familia lui. Este un al nu se ştie câtelea scandal dintr-un şir neîntrerupt de vodeviluri care ies la iveală atunci când este necesar. Pe lângă o victorie a Franţei în campionatul mondial, nu contează.

Argumentele nu stau în indiferenţă, ci în saturaţia plebei de a mai pleca urechea la scandaluri. Un an a fost suficient, stânga e la fel ca dreapta, Franţa nu are un Bercea Mondialul, basta. Este vară, vrem să ne bem berea liniştiţi pe terasele barurilor, să întoarcem capul după sirenele de pe plajă, să nu mai lingem afişele Frontului Naţional şi nici să comentăm intrigile amoroase ale preşedintelui François Hollande.

Reţinerea lui Nicolas Sarkozy a trecut deci ca un balon de săpun, astăzi, în Franţa. Expresia romană este folosită pentru a semnala relaţia confuză, duală, care poate interveni în perioadele de decadenţă, între putere şi populaţie. Hrană de scandal aptă de a distrage atenţie de la ceva cu mult mai important, să zicem, de exemplu, în acest caz concret şi actual, de la negocierile jenante ale Franţei la Comisia Europeană. Zilele acestea francezii încearcă să obţină un pst de vice-preşedinte al CE, în schimbul sprijinului acordat conservatorului Jean-Claude Juncker, proaspăt confirmat ca preşedinte al CE. Nu sunt singurii, şi alte state se târguiesc. Aceste jocuri de culise mi se par cu mult mai grave decât o "garde à vue" de 24 de ore care "dă frumos" în presă, dar nu aduce nimic nou.

Suntem în plin Hunger Games? Cine distruge pe cine, când, cum, de ce? Suntem mai degrabă într-un ieftin film serial hispanic, să zicem Sclava Isaura, în care la fiecare răsturnare de situaţie poporul tresaltă, suferă, se întreabă. Aici mă refer la tot poporul mai puţin francezii: ei au echipa calificată.

Dacă notez acest subiect care pasionează românii asemeni scandalului Bercea Mondialul doar ca un surogat pentru frustrarea de a nu fi văzut echipa naţională calificată la mondialul din Brazilia (nu din Constanţa!) voi fi catalogată ca fiind nedreaptă şi rea?

Aş putea paria pe ce vreţi că dacă România ar fi fost acum în optimile de finală nimeni nu ar mai fi avut timp de scandaluri politice. Fotbalul, cu doza sa temporară de excitaţie şi adrenalină, cu mâncatul de seminţe şi băutul de bere, cu inima care-ţi sare din piept când unul trage în bară, valorează la scară naţională şi internaţională, mai mult decât zece bârfe de cartier. Va urma, doar aşa, de chichi.