România ca ţintă. Ne dăm seama de urmările BREXIT-ului?

Azi, în mod normal, ar fi trebuit să scriu ceva despre mizele foarte complicate ale Consiliului European care începe mâine. Însă nu mă lasă inima să ignor un nou episod din seria „România pusă la zid şi umilită“ petrecut în Olanda unde, imediat după BREXIT, au apărut aceste afişe care pun întrebarea de ce Marea Britanie trebuie să părăsească UE şi nu România.

Fără ca asta să genereze o minimă reacţie oficială din partea autorităţilor noastre, fără ca ambasadorul nostru la Haga să fi luat poziţie oficială, fără ca Ministerul nostru de Externe să fi zis ceva, măcar un protest politicos dacă nu, aşa cum s-ar fi petrecut lucrurile în orice ţară majoră din UE, să fi convocat ambasadorul olandez pentru explicaţii.

Nimic. Stăm, umili şi coada între picioare, servili, temători, dornici să nu supărăm pe nimeni, antrenaţi să ne adâncim imediat şi cât se poate de adânc capul în nisip la cea mai mică umbră de situaţie conflictuală, după celebra lecţie a diplomaţiei româneşti: „dacă te faci că nu-i vezi, poate nu te văd nici ei“.  Şi de data asta, replica îndelung exersată este:

„Dragă, ce să  pricepeţi voi, aici e chestiune de diplomaţie înaltă, lucrurile nu se rezolvă în public, nu are sens să exacerbăm situaţii particulare şi să facem din ţânţar armăsar, nu vom face decât să înveninăm lucrurile“ etc. etc.

Şi aşa de ani, de decenii, totul transformându-se într-o poziţionare penibilă de ţară recunoscută că poate încasa orice şi la nesfărşit, într-o tăcere absolută. Rezultatul fiind că România se autotransformă în ţintă predilectă pentru toate campaniile (sau operaţiunile premergătoare cu ani ale viitoarelor campanii) care se axează pe mesaje ultranaţionaliste, acum din ce în ce mai dure, şi care încearcă, evident, să găsească o explicaţie pentru toate problemele interne în prezenţa generală a „străinilor“ şi, în particular a românilor.

Nu credeţi? Vă simţiţi tentaţi să consideraţi, în continuare, că este vorba doar de evenimente irelevante şi care nu sunt nicidecum posibil de legat într-o gândire ofensivă bine pusă la punct? Posibil să aveţi dreptate, dar ţin să vă anunţ că „Sentimentul antiromânesc“ este deja articol de sine stătător în Wikipedia: „Anti-Romanian discrimination and sentiment“ sau „Romanian-Phobia“.  Este ce se petrece acum în Olanda după ce, ani de zile, s-a petrecut în Franţa sau în Marea Britanie. Am fost subiectul tuturor denigrărilor posibile şi imaginabile, baza de lucru fiind o confuzie uşor de propagat şi extrem de facil de propagat, aceea între „Roma” şi „Români”.

Nu credeţi că a fost campanie în cel mai pur şi profesionist sens al cuvântului. Una în care s-au investit din timp sume foarte mari de bani, tocmai fiindcă noi (alături de fraţii bulgari) trebuia să devenim explicaţia universală pentru a ilustra tragedia migraţiei nepusă sub control, neţinută în frâu şi care ameninţa însăşi esenţa civilizaţiei ţărilor respective?

Poate aţi uitat. Poate vreţi să uitaţi deoarece este o ruşine naţională greu de înghiţit. Dar politicienii noştri, câţi sunt şi cum sunt dânşii, n-ar trebui să uite. Oricât de oportunişti ar fi, ar mai trebui să existe în dânşii, sper, un dram de demnitate naţională şi de prudenţă politică. Ar trebui să-şi reamintească, spre exemplu, de aceste afişe de campanie care au împânzit Marea Britanie în campania pentru alegeri, afişe ale UKIP, singurul partid care şi-a asumat în mod deschis campania de acum pro-BREXIT:

Chiar credeţi că toate aceste mesaje nu au lăsat urme în conştiinţa publică? Vă închipuiţi că nu au creat convingeri şi apetenţă de vot? Şi sunt doar câteva dintre afişele de campanie. Am ales special doar pe cele britanice deoarece BREXIT înseamnă, dincolo de toate celelalte consecinţe, un uriaş semnal de alarmă. Câte State Membre vor dori, deocamdată doar la negocieri ultradiscrete, ca noua formulă de organizare europeană să însemne şi reformularea regulilor privind organizarea pieţelor muncii? Întrebarea nu este deloc absurdă deoarece, iarăşi vă rog să vă reamintiţi, TOATE statele membre (inclusiv România) au fost de acord cu David Cameron atunci când a cerut ca ţara să poată beneficia de regulamente speciale, draconice, privind muncitorii străini? Poate nu chiar la acest nivel, îmi spunea ieri seară un foarte înalt oficial european ce urmează să facă parte din echipa de negociere comunitară pentru Acordul de Retragere, dar este absolut sigur că, într-un răstimp scurt, Comisia va trebui să revizuiască reglementările privind accesul pe piaţa muncii şi pe cel legat de acordarea ajutoarelor sociale. În Marea Britanie – vedeţi excelentele reportaje publicate în Adevărul în ultimele două zile – au început deja să fie exprimate, în mod deschis, sentimentele xenofobe cultivate cu grijă de UKIP… Nu e o întâmplare şi asta, din păcate, se poate reproduce oriunde în spaţiul comunitar în caz în care BREXIT-ul declanşează cu adevărat efectul probabil de domino.

„Care este poziţia României?“ – mă întreba oficialul european, aflat doar în posesia declaraţiilor la nivel înalt cum că BREXIT nu va afecta cu aproape nimic economia României şi că efectele sale pot fi uşor manageriate. Da, zice omul, dar restul? Care este planul vostru pe termen mediu şi lung pentru a răspunde unei provocări enorme care poate afecta în mod direct milioanele de români care lucrează în afara graniţelor? Nu ştiu, zic. Chiar nu ştiu, cu toate că negocierile foarte dure, extrem de dure pentru varianta BREXIT ACUM ŞI REPEDE au început deja. Sigur că miezul fierbinte al discuţiilor îl constituie „spargerea“ centrului financiar de la Londra, cel care urmează să fie relocat fie în Germania (care deja a anunţat că are disponibile toate facilităţile logistice la Frankfurt, spre exemplu) sau în Franţa... Pe noi, ca ţară al cărei ultim anunţ oficial este orizontul 2013 pentru intrarea în zona Euro, aparent asta nu nu interesează. Nu ar trebui căci, dacă ceea ce am auzit este corect, zona de „integrare superioară EURO“, marea propunere franco-germană, va constitui formula de plecare în reformularea Tratatului, cea în funcţie de care se va redesena structura de forţă a Europei.

Nimeni nu va fi dat afară, numai că regulile de joc se vor schimba radical. Şi, din această cauză, negocierile de acum se fac pe baza proiecţiei de credibilitate a fiecărui actor. Iată de ce cred, încă sper ca, măcar acum, cineva să fie foarte atent (şi să reacţioneze în consecinţă) la semnalele acestea foarte noi, cum este cel din Olanda, privind „ţările excentrice“.

Mai lăsăm, din nou, să fim ţintă necuvântătoare, atunci chiar ţintă vom fi într-o restructurare a jocurilor în care, toţi fiind impecabili şi fără vină, vor identifica fără rezerve „adevăraţii vinovaţi”. Alegerea va fi făcută, coform manualului, dintre cei care au arătat că nu ştiu cum să se apere, blocaţi în propriile complexe de inferioritate istorică sau educaţi în acest spirit. Dacă tot nu credeţi, atunci mai aşteptaţi puţin.