Regimul Erdogan pregăteşte 174 de închisori noi pentru contestatarii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Închisoarea Sincan, lângă Ankara FOTO Getty Images/AFP
Închisoarea Sincan, lângă Ankara FOTO Getty Images/AFP

Turcia va avea încă 174 de închisori în următorii cinci ani, a anunţat Ministerul Justiţiei de la Ankara, citat de „Washington Post“. Anunţul a fost făcut la două luni de la puciul eşuat şi lansarea unei campanii de epurare împotriva elementelor ostile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi regimului său islamo-conservator.

Potrivit Ministerului turc al Justiţiei, măsura este dictată de supraaglomerarea din închisori, o problemă constatată la începutul lui august pe fondul epurărilor lansate de regimul Erdogan împotriva susţinătorilor mişcării clericului Fethullah Gulen.

Potrivit autorităţilor turce, aproximativ 35.000 de persoane au fost reţinute după puci, dintre care aproximativ 17.000 au fost plasate în arest preventiv.

Pentru a face faţă supraaglomerării din închisori, autorităţile turce au eliberat condiţionat 38.000 de persoane şi au stabilit noi reguli interne, printre care şi dormitul în ture, notează „Washington Post“.

În prezent, „şase persoane stau în celule concepute pentru trei“, spune pentru cotidianul turc „Hurriyet“, revoltat de situaţie, avocatul Gul Altay.

Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe fostul său aliat Fethullah Gulen de orchestrarea puciului din noaptea de 15 spre 16 iulie şi cere extrădarea sa. Acesta din urmă, care s-a autoexilat acum 17 ani în Statele Unite, respinge acuzaţiile preşedintelui turc şi îl suspectează că încearcă preia total puterea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite