Războiul hibrid al Belarusului. De unde sunt aduşi şi cum ajung migranţii la graniţele Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Leonid Shcheglov / BELTA / AFP
FOTO: Leonid Shcheglov / BELTA / AFP

Majoritatea migranţilor care acum sunt blocaţi la graniţa dintre Belarus şi Polonia sunt originari din Irak, dar provin şi din Siria, Congo sau Camerun. În prezent, principalele puncte de plecare sunt trei oraşe din regiunea kurdă a Irakului: Irbil, Shiladze şi Sulaymaniyah.

GALERIE FOTO

Câteva mii de migranţi, inclusiv mulţi kurzi irakieni, s-au adunat pentru a trece graniţa dintre Belarus şi Polonia . Belarus promovează în mod deschis trecerea migranţilor în Uniunea Europeană încă din vară, iar Les Observateurs a identificat de câteva zile apeluri pe multe contrui de Facebook care îi încurajează pe kurzi să plece în Europa prin Belarus, în ciuda naturii periculoase a acest traseu migrator.

Videoclipurile care arată o coloană formată din câteva sute de migranţi mergând  către punctul de frontieră Kuznica-Bruzgi au fost distribuite pe scară largă pe Facebook, Twitter şi Telegram pe 8 noiembrie 2021. Videoclipul a fost postat pe pagina de Facebook Halgord Omar Presse pe 8 noiembrie 2021. Din august 2021, migranţii au trecut în fiecare zi graniţele Belarusului în grupuri mici spre Polonia şi Lituania. Cu toate acestea, aceasta este prima dată când atât de mulţi oameni au încercat să traverseze simultan.

 Dar cu câteva zile înainte de încercarea de traversare, apelurile de adunare fuseseră distribuite pe mai multe pagini de Facebook kurde. Acestea vizau migranţii prezenţi în Belarus. Pe 6 noiembrie 2021, o pagină intitulată Ranj Pzhdary Journalist a distribuit un videoclip cu un migrant care cheamă tinerii refugiaţi din Belarus să se întâlnească „mâine între prânz şi 15:00 pentru a se îndrepta către graniţă”. În descrierea videoclipului, el indică un link către o hartă Google Maps, care indică o benzinărie situată la doi kilometri de punctul de frontieră Kuznica-Bruzgi. Aici au fost filmate mai multe videoclipuri cu grupul de refugiaţi care încearcă să traverseze.

Cele mai multe postări minimizează dificultatea traversării: o postare din 14 octombrie îndeamnă oamenii să nu-i asculte pe cei care spun că nu există drum, că este frig şi că migranţii riscă să fie bătuţi şi se oferă să-i ajute pentru a obţine informaţii despre traversare. Aceste conturi de Facebook au fost create în 2019, cu mult înainte de începerea crizei migraţiei la graniţele Belarusului. Ele sunt gestionate de oameni aflaţi în Germania, Irak şi Grecia.

De unde vin migranţii?

rute migranti

Cele mai multe dintre persoanele care acum forţează frontiera poloneză sunt originare din Irak. Printre cei care călătoresc spre Minsk există, însă, inclusiv cetăţeni din Siria, Congo sau Camerun., potrivit DW.

În prezent, se crede că principalele puncte de plecare sunt trei oraşe din regiunea kurdă a Irakului: Irbil, Shiladze şi Sulaymaniyah. Cum Irakul a suspendat zborurile directe de la Bagdad în august, în urma presiunilor din partea UE, migranţii zboară acum prin Dubai, Turcia, Liban şi Ucraina, relatează agenţiile de turism locale.

Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Ministerului German de Externe a explicat că se observă şi o creştere notabilă a zborurilor directe către Minsk dinspre Beirut, Damasc şi Amman.

Vize şi costuri V

Potrivit unor relatări, călătoriile pot costa între 12.000 şi 15.000 de euro (14.000 şi 17.000 de dolari), care includ vizele, zborurile şi transportul clandestin pe uscat, odată ce migranţii ajung în Europa.

Se pare că de vize s-ar ocupa Ambasada Belarusului din Irbil. Un agent de turism din Bagdad, care nu a dorit să îşi dezvăluie identitatea, a declarat pentru DW că ”ambasada a externalizat cererile de viză către o serie de agenţii de turism”.

Acesta a relatat că obişnuia să primească astfel de cereri de viză, dar că a încetat să le mai proceseze: ”Nu mai fac acest lucru pentru că a devenit prea dubios şi nu vreau să îmi pun în pericol afacerea. Însă obţinerea vizelor dura cam între cinci zile şi două săptămâni.”

În plus, mai multe surse au confirmat pentru DW că cererile de viză erau externalizate către ambasadele belaruse din alte ţări decât Irakul.

Într-un filmuleţ postat pe YouTube, o companie rusă intitulată ”Made in Russia24”, care spune că oferă servicii turistice oficiale, cum ar fi vizele turistice, explică faptul că irakienii şi sirienii nu mai pot călători ca turişti în Belarus cu o invitaţie turistică ce poartă ştampila aeroportului din care decolează. 

Se pare că aceştia au mai nou nevoie de un aşa-numit autocolant de viză care poate fi obţinut de la ambasadele din Belarus. Irakienii, susţine compania, pot obţine viză doar prin intermediul Ambasadei Belarusului din Ankara.

Belsat.eu, un post de televiziune independent din Belarus, citează un raport al agenţiei de presă belaruse KYKY.org, potrivit căruia 12 agenţii de turism din Belarus au primit aprobare ”tacită” de a organiza vize pentru străini.

Unele dintre aceste agenţii fuseseră anterior trecute pe lista neagră, se mai arată în raport, însă ulterior au trecut din nou pe lista companiilor aprobate.

VIP Grub, un serviciu de paşapoarte şi vize din Istanbul, susţine că ajută la aducerea de persoane în Europa pe ”căi convenţionale”, în contextul în care Europa are nevoie de forţă de muncă 

Pe pagina web a VIP Grub se menţionează că, spre exemplu, companiile de transport de persoane ar avea nevoie de 1,2 milioane de refugiaţi. ”Profitaţi de această oportunitate. Plătiţi-ne după sosire”, se mai poate citi. 

Companiile aeriene implicate

Companiile înregistrate în UE închiriază în prezent aeronave companiei aeriene naţionale din Belarus, Belavia. Însă miniştrii de externe ai UE vor să pună capăt acestei practici şi iau în considerare o serie de sancţiuni.

”Belavia Airlines are zboruri directe către Minsk din Istanbul, Dubai şi din alte părţi ale lumii. Aşa că tot ce trebuie să faci este să ajungi în capitală. O fi un pic mai scump, dar totuşi planul este realizabil”, a declarat pentru DW agentul de turism din Bagdad.

Centrul UE în ceea ce priveşte leasing-ul de aeronave este Irlanda, companiile din această ţară având în gestiune mai mult de jumătate din avioanele închiriate la nivel mondial. Unele firme irlandeze continuă să închirieze avioane către Belavia, care sunt folosite pentru a transporta migranţi la graniţa UE. 

Aceste companii susţin că sunt obligate prin contract să facă acest lucru. De altfel, ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, a subliniat că susţine sancţiunile, dar numai pe acelea care vizează viitoarele contracte de închiriere, nu şi pe cele actuale.

Alte companii aeriene, cum ar fi Qatar Airways şi Turkish Airlines, au proceduri de verificare mult mai stricte şi solicită documente valabile. Totuşi, stabilirea adevăratei naturi a deplasării unui pasager poate fi o procedură anevoioasă, după cum subliniază agentul de turism din Bagdad. 

”Zi de zi, o mulţime de irakieni călătoresc în Turcia şi Dubai. Este imposibil să îi separăm pe cei care vor să ajungă în Belarus de restul călătorilor cu alte destinaţii.”

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite