Povestea unui „cyborg“ ucrainean: „Partea îngrozitoare nu a fost lupta, ci gemetele camarazilor tăi pe moarte“

Anatoli Svirid a făcut parte din cei care au apărat, până în ultima clipă, aeroportul din Doneţk FOTO BBC

Sergentul major Anatoli Svirid a supravieţuit cele mai amare înfrângeri ale armatei ucrainene de pe frontul estic al ţării. După ce s-a predat separatiştilor, Anatoli a fost plimbat şi umilit pe străzile din Doneţk, inima rebelilor proruşi. Soldaţii, la fel ca Anatoli, care au ţinut cât au putut de aeroportul din Doneţk şi care au suferit răni grave de şrapnel, sunt denumiţi „cyborgi“.

Anatoli Svirid face parte din soldaţii ucraineni denumiţi „cyborgi“, deoarece au făcut faţă, cât au putut, printre ruinele aeroportului din Doneţk, soldaţilor separatişti din estul Ucrainei şi au avut numeroase răni de la bombardamente. După înfrângere, ucrainenii au fost plimbaţi pe străzile din Doneţk, fiind umiliţi şi bătuţi, notează BBC.

După ce s-a predat, la sfârşitul luptei pentru aeroport, soţia lui Anatoli a încercat să-i negocieze eliberarea, însă a fost şi ea reţinută de separatişti. Acum sunt amândoi liberi şi au grijă de fiul lor de nouă ani, în Kiev.

„Partea îngrozitoare nu a fost lupta, ci gemetele camarazilor pe moarte şi faptul că nu puteam să fac nimic să-i ajut“, îşi aminteşte sergent-majorul Svirid. 

Lupta pentru aeroportul din Doneţk

Distrugerea aeroportului din Doneţk, unde a luptat şi s-a predat Anatoli, a însemnat că forţele proruse au putut prelua controlul, în ianuarie, victoria lor fiind mai degrabă simbolică, decât strategică.

Anatoli a fost convins că va muri în bătălia finală, care a durat toată ziua şi toată noaptea. El îşi aminteşte o explozie mare a doua zi, iar apoi aeroportul „a încetat să existe“.

Chiar şi acest bărbat solid, cu capul ras şi acoperit de tatuaje nu-şi poate reţine lacrimile atunci când descrie suferinţa camarazilor săi, scriu jurnaliştii BBC.

„Nu e un joc, am luptat până la ultimul“, spune el. După ce Anatoli şi alţi soldaţi ucraineni care rămăseseră în viaţă s-au predat, rebelii i-au plimbat pe străzile din Doneţk. „Oamenii alergau la noi, strigau şi ne loveau, aruncau cu pietre şi cu ouă, ne scuipau şi ne înjurau“, povesteşte el.

Soldaţii separatişti susţineau că îi plimbă prin părţile din oraş care fuseseră bombardate de armata ucraineană. Însă Anatoli spune că este greu să şti cine anume bombardase acele zone, însă „la un anumit nivel, îi înţelegeai, oamenii deveniseră ostaticii unei situaţii“.

„Însă nu era plăcut. Era dureros, abia puteam merge, aveam foarte mult şrapnel în picior. Şi, din cauza coastelor, abia puteam respira“, povesteşte Anatoli, „cyborgul“ ucrainean.

Imaginile cu Anatoli şi cu alţi prizonieri care şchiopătează pe străzile din Doneţk au fost difuzate la posturile de televiziune locale. Printre cei care s-au uitat la televizor, la sute de kilometri depărtare, se afla şi soţia sa Oksana.

Cum a încercat să-l salveze soţia, ajungând şi ea prizoniera separatiştilor

Anatoli spune că după parada prizonierilor de pe străzile Doneţkului, a ajuns, împreună cu ceilalţi soldaţi, în subsolul unei clădiri, care nu avea nici ferestre şi nici încălzire. „Nu ştiam dacă e zi sau noapte. Ne hrăneau de două ori pe zi. Ne duceau la toaletă de patru ori pe zi“, îşi aminteşte Anatoli.

Potrivit lui, exista o continuă presiune psihologică, erau batjocoriţi constant, însă nu a fost abuzat fizic şi descrie

condiţiile prizonieratului ca fiind „nu foarte rele“.

Soţia lui Anatoli (foto dreapta), gândindu-se că există o posibilitate ca acesta să fie eliberat, s-a dus în Doneţk. Totuşi, când a ajuns în oraş, Oksana a fost şi ea reţinută. Ea a fost prizonieră timp de aproape două săptămâni, timp în care „am fost bătută la fel de tare cum erau bătuţi bărbaţii“.

Ea susţine că separatiştii s-au folosit de un dispozitiv de comunicaţii pentru a o electrocuta. „Durerea era invizibilă. Eşti atât de şocat, încât nu realizezi că te-ar putea ucide. Voiau să ne facă să recunoaştem că suntem spioni“, spune Oksana.

„Nimic din ce spune nu e adevărat“

Organizaţia ucraineană care a ajutat la negocierile privind eliberarea Oksanei a declarat că aceasta avea semne pe corp, în locurile în care fusese electrocutată. Însă, potrivit liderului Consiliului pentru Drepturile Omului din auto-intitulata Republică Populară Doneţk, Daria Morozova, Oksana ar fi fost reţinută pentru doar 24 de ore. „Nimic din ce spune ea nu este adevărat“, a declarat Daria pentru BBC.

„Când Oksana a ajuns la noi, nu vorbise cu nimeni. A fost reţinută pentru că se înregistrase în altă parte. E posibil să fii fost abuzată verbal, dar nimeni nu a pus mâna pe ea“, adaugă Daria Morozova (foto dreapta).

În plus, Morozova susţine că prizonierii rebeli au fost torturaţi de armata ucraineană.

Separatiştii „sunt sânge din sângele nostru, însă au idei diferite“

Când Anatoli a aflat de detenţia soţiei sale, se afla încă în mâinile rebelilor, iar picioarele lui erau distruse de şrapnel. „Atunci când a călătorit la Doneţk şi-a asumat un risc foarte mare, nu doar din punctul nostru de vedere, dar şi din cauza fiului nostru Mark, care rămăsese acasă. Doar o persoană foarte curajoasă ar fi putut face asta“, spune Anatoli despre soţia lui. Oksana a fost eliberată după 12 zile de prizonierat.

La două săptămâni după eliberarea ei, şi Anatoli a fost eliberat într-un schimb de prizonieri dintre forţele separatiste şi cele guvernamentale. El încă se recuperează în spital, având răni destul de grave la o mână. 

În ciuda faptului că şi-a pierdut prietenii în bătălia pentru aeroportul din Doneţk şi de faptul că a fost ţinut prizonier, Anatoli spune că nu are resentimente faţă de cei cu care s-a luptat.

Sunt sânge din sângele nostru. Însă au idei diferite şi ajung la alte concluzii. Aşa că nu-i urăsc, spune Anatoli.