Post-BREXIT: competiţia crâncenă pentru partajul zestrei defunctei

În principiu, de acum înainte, chestiunea viitorului UK ca ţară terţă, cu acelaşi statut în raport cu UE ca Nicaragua sau Coasta de Fildeş, îi priveşte doar pe cetăţenii britanici care de-abia de acum vor începe să deconteze cu adevărat costurile urişe, fără precedent, ale deciziei lor de a părăsi blocul comunitar.

Unora le va părea rău, alţii vor fi entuziamaţi considerând că, astfel, a dispărut poate cea mai importantă şi constantă frână la adresa oricărui demers care viza întărirea spaţiului comunitar.

Dar, din momentul în care se anunţa Acordul final pe BREXIT, a început o altă bătălie, aproape cu mult mai dramatică şi intensă decât BREXIT-ul cea care, pe de o parte, poate duce la destrămarea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi, pe de altă parte, poate provoca restructurări dramatice şi extrem de semnificative în favoarea capacităţii proprii pe care UE şi-o construieşte în domeniul apărării şi securităţii.

Cu permisiunea dvs., reiau câteva dintre pasajele unei argumentaţii pe care o publicam în 2016, poate puţin prea devreme pentru a fi luată în serios de analiştii noştri militari care, poate târziu (unii şi acum) sunt convinşi că va exista un statu-quo strategic şi o păstrare a echilibrului de forţe fie şi numai în NATO în cazul în care Scoţia, Irlanda de Nord şi, poate, chiar şi Ţara Galilor se decid să organizeze referendumuri de independenţă. 

Moştenirea pe care o lasă în urmă Marea Britanie este extrem de apetisantă şi ofertantă, pentru toate categoriile de ambiţii şi de performeri. Isteţ să fii, surse bune şi corecte de informaţii să ai la Bruxelles şi negociatori discreţi de lobby şi vei avea sigur de unde alege. Drept care, a început bătălia pentru bijuteria cea mai de preţ existentă pe lista dotală: scaunul de membru UE deţinut până acum de Marea Britanie.

Este una dintre cele mai crâncene bătălii din istoria UE, reformulând în mod neaşteptat de rapid, tradiţia denumită în diplomaţie „tehnica scaunului gol”. Drept care acest text ar fi trebuit, poate, să se intituleze „Scoţia, «teoria scaunului gol» sau despre cum s-a deschis democratic Cutia Pandorei”. Politica „scaunului gol” a desemnat, iniţial (şi aşa a rămas până acum, după BREXIT), politica de blocaj dusă de guvernul francez între 30 iunie 1965- 30 ianuarie 1966. În perioada respectivă, Generalul de Gaulle, refuzând să accepte, de o parte, o extindere a rolului Fondului european de orientare şi garanţie agricolă (însărcinat, pe atunci, să implementeze Politica Agricolă Comună) şi, pe de altă parte, a competenţelor Parlamentului European dar şi, mai înainte de toate, să fie de acord cu modificarea principiului unanimităţii în luarea deciziilor (înlocuit de cel al votului cu majoritate simplă sau calificată), a decis suspendarea oricărei participări a Franţei la lucrările Consiliului de Miniştri CEE, blocând întregul proces de decizie. Iar acum "scaunul gol" a devenit o realitate fizică din momentul în care, în mod deloc ceremonios, steagul UK a fost scos deloc ceremonios din rastelul de la intrarea principală de la Consiliu de către doi funcţionari de la Recepţie, în prezenţa presei. Cine şi în ce condiţii va putea ocupa scaunul gol lăsat de Marea Britanie şi, cât se poate, să să preia ceva din zestrea decedatei. Şi, în noile condiţii, Scoţia manevrează să preia partea cea mai bună şi valoroasă, în sensul cel mai propriu al cuvântului. 

Poate vă amintiţi că, imediat după anunţul rezultatul referendumului BREXIT, Nicola Sturgeon, primul ministru al Scoţiei, a cerut o reuniune de urgenţă a cabinetului chiar în dimineaţa următoare, anunţând deja că a fost stabilită o echipă consultativă de experţi jurişti, finanţişti şi diplomaţi pentru a vedea cum Scoţia poate ocupa „scaunul gol” al Marii Britanii în UE. 

„Cabinetul a fost de acord ca noi să începem imediat discuţiile cu instituţii europene şi cu celelalte State Membre pentru a explora toate opţiunile posibile pentru a proteja locul Scoţiei în UE” - Nicola Sturgeon. Asta o spunea în 2016, pentru ca acum să repete: "Independenţa este singurul drum pe care Scoţia se poate îndrepta spre UE".

Problema este că „locul Scoţiei în UE” era (şi, legal, nimic nu s-a schimbat în acest moment) decât ca parte a Marii Britanii. Sigur, Marea Britanie a decis ieşirea din sistem, iar un al doilea referendum în Scoţia, ar putea să-i aducă independenţa, iar tema câştigătoare a campaniei ar putea să fie exact asta: rămânerea în UE, cu garanţiile pe care, eventual, le primeşte doamna Prim Ministru. David Cameron, odată cu convocarea nefericitului referendum, a deschis direct, în mod democratic, drumul spre îndeplinirea idealurilor naţionaliste care, în final, pot folosi tema BREXIT pentru referendumuri pentru independenţă. 

Dar câţi se vor putea aşeza pe acelaşi scaun? Sigur, în Irlanda de Nord liderii Sinn Fein au anunţat deja intenţia de convocare a unui referendum, dar de data aceasta în ideea „unirii cu ţara mamă”, Republica Irlanda, devenind automat membri UE. Dar Plaid Cymru, partidul independentist galez a anunţat că vrea să imite acţiunea Scoţiei şi să ceară independenţa în raport cu UK tocmai pentru a putea rămâne în UE. Leane Wood, liderul partidului, a anunţat deja că referendumul din 23 iunie „a schimbat absolut totul” în relaţia istorică între galezi şi englezi: „Dacă Scoţia doreşte să rămână în UE şi alege calea independenţei, atunci Regatul Unit va înceta să mai existe... În aceste condiţii, Ţara Galilor nu-şi poate permite să fie partenerul minor într-o Uniune redusă doar cu Anglia”. 

Mizele vizibile şi, mai ales, cele mai puţin evidente, sunt într-atât de mari încât, aşa cum spuneam, pot schimba chiar ponderea de forţe în realitatea jocurilor globale. Priviţi această hartă a "drumurilor maritime ale nordului", folosită de nenumărate ori în discuţiile între experţii militari şi de securitate:

În termenii conceptului european de apărare şi securitate, entitatea Marea Britanie nu mai reprezintă o valoare operaţională. În schimb, Scoţia ar putea fi esenţială în orice raţionament ca "bază militară strategică avansată" la intrarea în Atlantic, garanţie pentru investiţii specifice pe termen foarte lung: baze militare aeriene şi maritime "acoperind" toate traseele şi, la mare nevoie, dispunând de capacităţile necesare pentru a "închide ermetic" spaţiul occidental european. Nu este ceva nou, ci o construcţie pe care diverşi experţi militari o imaginează de câţiva ani încoace, pornind de la avantajele specifice ale Scoţiei acolo unde se află baze militare despre care poate vă interesează să vorbim în detaliu, inclusiv cele pentru flota de submarine strategice nucleare ale UK sau baza aeriană de la Lossiemouth, foarte bine dotată, cum arată şi acest grafic cu pregătirile pentru sosirea escadroanelor de Poseidon P-8a.

Va fi vorba doar despre aceste raţionamente sau, dimpotrivă, va avea şi NATO un cuvând de spus, asta după ce va vedea care ar putea fi aranjamentele "divorţului" scoţian, şi, mai ales, asigurările pe care UE va fi capabilă sau/şi va dori să le ofere din punct de vedere politic pentru ceea ce înseamnă supravieţuirea economică a Scoţiei şi păstrarea unui nivel de viaţă cel puţin egal cu cel de acum. 

Oricum, întreaga discuţie se va purta, extrem de dur, în umbra acestora noi rute maritime ale Marelui Nord, devenit cea mai mare dintre tentaţiile comerciale ale momentului prezent din cauza topirii accentuate a gheţurilor, ceea ce poate favoriza nu numai cu totul şi cu totul noi calcule economice, ci unele strategic-militare cu prieteni mai vechi sau cu aliaţi europeni mai noi şi extrem de activi. 

În consecinţă, în cazul special al Scoţiei, să vedem cine va câştiga dreptul de operare pentru unul dintre capetele de pod esenţiale în conexiunea cu Marele Nord al anului 2021. Totul va începe cu negocieri interne în Parlamentul britanic care ar trebui să spună dacă autorizează un nou referendum în condiţiile în care, acum, scoţienii sunt în proporţie de 58% în favoarea independenţei. Dar dacă nu aprobă şi vom asista la un eventual referendum neautorizat cu urmări sociale imposibil de determinat?

Cine îşi va lua răspunderea evenimentelor care se desenează nu foarte departe în perspectiva acestui an?