Politico: 12 personaje şi lucruri care au distrus Europa

Foto: EPA

Liderii Uniunii Europene se străduiesc în prezent să rezolve problemele cu care se confruntă blocul comunitar, dar necazurile Europei au o istorie îndelungată, asupra căreia mulţi şi-au pus amprenta.

La împlinirea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma liderii europeni s-au adunat în capitala Italiei pentru a discuta despre modul în care se poate redresa Uniunea Europeană. 

Ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar (Brexit), problemele financiare ale Greciei, ascensiunea populismului – toate sunt probleme care afectează UE, iar liderii forului trebuie să recunoască faptul că au fost comise erori grave. Cine este însă de vină?

Autorul german Konstantin Richter, care va publica luna aceasta o carte despre cancelarul german Angela Merkel şi criza refugiaţilor, a încercat să identifice, într-un articol scris pentru Politico, personajele şi faptele care au adus Uniunea Europeană în acest punct de răscruce.

1. Zeus

Richter începe enumerarea acestor personaje cu o poveste mitologică al cărei principal protagonist este zeul grec Zeus care, vrăjit de frumuseţea prinţesei feniciene Europa, s-a transformat într-un taur alb pentru a se apropia de ea. Când Europa, naivă, s-a urcat în spinarea lui, Zeus a răpit-o şi a sedus-o.

2. Edith Cresson

Autorul german trasează apoi o paralelă între această legendă şi episodul Edith Cresson, politiciana franceză care, după un scurt mandat de premier la începutul anilor ’90, a fost desemnată comisar european pentru ştiinţă, cercetare şi dezvoltare. În această calitate, Cresson şi-a desemnat dentistul drept consilier ştiinţific. În 1999, în urma raportului Comitetului de experţi independenţi privind acuzaţiile de fraudă, gestionare defectuoasă şi nepotism, Comisia a demisionat în bloc. „Cresson i-a făcut UE exact ce i-a făcut Zeus Europei“, scrie Konstantin Richter.

3. Christoph Blocher

La începutul anilor ’90, când populistul de dreapta olandez Geert Wilders era doar un asistent parlamentar cu o coafură ciudată, iar şefa extremei-drepte franceze Marine Le Pen - doar fiica populistului Jean-Marie Le Pen, industriaşul elveţian Christoph Blocher a condus o campanie de succes împotriva apartenenţei ţării sale la Uniunea Europeană, mizând pe frica faţă de străini. În plus, a insistat asupra faptului că prosperitatea economică poate fi atinsă şi în afara UE.

4. Bruxelles-ul

Alegerea Bruxelles-ului pentru a găzdui Comisia Europeană nu s-a dovedit o alegere prea bună. În opinia autorului citat, Cartierul European este un coşmar arhitectural, iar atmosfera oraşului nu a reuşit să atragă prea multe talente, mulţi specialişti preferând să se mute la Paris sau la Amesterdam.

5. François Mitterand

Introducerea monedei unice europene a fost mai degrabă un proiect politic decât unul economic, iar cei care dau vina pe economişti pentru eşecuri pierd din vedere esenţialul. François Mitterand, carismaticul preşedinte francez, era mai familiarizat cu arta intrigilor politice decât cu politica monetară. Încercând să „supună“ puternica marcă germană, a insistat pentru o monedă unică. Şi-a găsit un aliat în cancelarul german Helmuth Kohl, al cărui punct forte nu era economia. Numai că lucrurile nu au mers conform planului. Economia germană a înflorit în zona euro, nu şi cea a Franţei, iar, per total, blocului comunitar i-ar fi fost mai bine fără moneda unică, consideră autorul.

6. Antigone Loudiadis

La problemele Europei de azi a contribuit şi Antigone Loudiadis, care lucra la Goldman Sachs în perioada în care grecii încercau cu disperare să se alăture zonei euro. Specialista în finanţe ar fi ajutat Grecia să-şi ascundă adevăratul nivel al datoriilor.

7. Anonimul oficial european

Pentru UE lucrează în jur de 50.000 de persoane. Dar foarte mulţi cetăţeni europeni nu ştiu mai nimic despre activitatea acestora, o asociază cu birocraţia şi cu lipsa de transparenţă, precum şi cu introducerea unor reguli absurde referitoare, de pildă, la curbura castravetelui. În plus, mulţi locuitori ai UE nu ştiu nici măcar cine sunt comisarii europeni în funcţie.

8. Boris Johnson

Fost corespondent la Bruxelles al cotidianului „Daily Telegraph“, actualul ministru britanic de Externe, Boris Johnson, a fost vârful de lance al campaniei din Regatul Unit în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. Iar succesul acesteia a dus deja la declanşarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona

9. „Zeitatea austerităţii“

După izbucnirea crizei financiare, cancelarul german, Angela Merkel, a vorbit despre un fel de zeitate a austerităţii, spunând că, la fel ca o „casnică şvabă“, nimeni nu ar trebui să trăiască la un nivel mai înalt decât îi permit mijloacele. „Casnica şvabă“ este un termen care se referă la chibzuinţă, reprezentând imaginea unei femei care se ocupă de bani, copii şi casă în timp ce soţul munceşte.

10. Jean-Marc Bosman

Fotbalistul belgian Jean-Marc Bosman, care nu a avut o carieră tocmai strălucită, a intrat în istorie după ce şi-a dat clubul în judecată pe motiv că nu-l lăsa să plece după terminarea contractului. Cazul a ajuns la Curtea Europeană de Justiţie, care a decis, printre altele, că după expirarea contractelor cluburile nu pot cere taxe de transfer. Totodată, a eliminat cotele de jucători din afara UE în echipele de club, modificând astfel lumea fotbalului european. Pe mulţi suporteri i-a înfuriat decizia, aceştia dând vina pe Bosman şi pe legislaţia UE.

11. Viktor Orbán

Criticii spun că Angela Merkel, actualul cancelar german, nu s-a consultat cu restul blocului comunitar înainte de a deschide graniţele germane pentru refugiaţi. Însă, afirmă Konstantin Richter, Merkel nu a acţionat în totalitate din proprie voinţă. Guvernul ungar, condus de Viktor Orbán, a urcat refugiaţii în aubuze spre Austria şi Germania. 

12. Tratatul de la Roma

După Tratatul de la Roma a început proliferarea tratatelor europene, a căror listă este deja greu de urmărit, consideră autorul german. El adaugă că au existat mult prea multe întâlniri şi mult prea multe documente semnate, toate pompoase. Însă un pic de modestie nu ar strica, adaugă Richter, mai ales după decizia Marii Britanii de a ieşi din blocul comunitar.