Poliţia suedeză investighează o nouă crimă comisă într-un centru de solicitanţi de azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crima a fost comisă la centrul de solicitanţi de azil Ljusne, în estul Suediei FOTO Pernilla Wahlman/TT News Agency/Reuters
Crima a fost comisă la centrul de solicitanţi de azil Ljusne, în estul Suediei FOTO Pernilla Wahlman/TT News Agency/Reuters

Poliţia suedeză a deschis o anchetă asupra unei crime comise în timpul unei bătăi izbucnite într-un centru de solicitanţi de azil, transmite agenţia de presă Reuters, citată de The Telegraph.

Suedia se confruntă cu al doilea incident de acelaşi tip în mai puţin de o lună. La sfârşitul lui ianuarie, un angajat de 22 de ani al unui centru de solicitanţi de azil a fost înjunghiat mortal. Aceste două cazuri accentuează sentimentul că autorităţile suedeze sunt depăşite de numărul mare de solicitanţi de azil.

Potrivit poliţiei, bătaia a izbucnit sâmbătă după-amiază la Ljusne, un orăşel de aproximativ 2.500 de locuitori de pe coasta de est a Suediei, la 240 de kilometri nord de capitala Stockholm. Alte informaţii nu au fost furnizate.

Presa locală relatează că patru solicitanţi de azil au fost implicaţi în bătaie, unul dintre ei având asupra sa un obiect ascuţit. Membrii personalului unităţii nu au avut de suferit în urma acestui incident.

Aproximativ 163.000 de solicitanţi de azil au fost înregistraţi anul trecut în Suedia. Cererile a aproximativ 45% dintre ei urmează să fie respinse, în contextul în care Suedia, o ţară membră a Spaţiului Schengen, care garantează libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor, a pus în aplicare controale la frontierele sale şi a înăsprit condiţiile de obţinere a azilului.

Agenţia suedeză pentru Migraţie aşteaptă până la 140.000 de solicitanţi de azil în acest an, iar guvernul a anunţat că, în caz de necesitate, va lua noi măsuri pentru a diminua fluxul de imigranţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite