Aşa cum e şi cazul războiului din Orientul Mijlociu sau a celui dintre India şi Pakistan sau al recent încheiatului război din Columbia.

Astăzi, conflictul generat de agresiunea militară din Estul Ucrainei se cronicizează tot mai mult şi devine un război lung, cu toate efectele unei confruntări îndelungate, în care mor zi de zi oameni, dar care a intrat în mersul şi obişnuinţa cu viaţa de zi cu zi ale Ucrainei şi ale lumii şi ameninţă să devină chiar un „război uitat“. Lumea se învaţă cu această realitate, atât în Donbas, cât şi la Kiev şi în miezul Europei, şi trăieşte, paradoxal, cu această realitate şi rana aferentă zi de zi.

E adevărat însă că acest conflict de la graniţele UE, NATO şi din proximitatea României nu e cantonat exclusiv în Estul Ucrainei. Îl vedem explodând în forme tot mai acute în spatele frontului ucrainean, dincolo de linia de contact, în inima Kievului. Asasinate la comandă, răpiri, uciderea duşmanilor declaraţi ai Moscovei sunt acţiuni de tip search and kill care antrenează trupe speciale ruse ale GRU, voluntari şi mercenari de toate culorile, asasini plătiţi din zona infracţională, toate instrumentele războiului hibrid care a cuprins vecinul nostru de la Est, care asigură apărarea graniţei democraţiei europene la vest de Rusia. Şi previne ca această linia a frontului să nu fie pe Prut.

Pe de altă parte, multe se mişcă şi pe frontul diplomatic, mai ales odată cu intrarea SUA în evaluarea conflictului, o oportunitate găsită de Rusia pentru a dubla Minsk 2, formatul Normandia, cu o negociere faţă în faţă cu rivalul său de o viaţă, Statele Unite, odată cu numirea unui trimis special pentru Ucraina. Dar speranţa unui Mare Târg cu Wsshingtonul lui Trump a fost spulberată de poziţia clară a lui Kurt Volker asupra estului Ucrainei. Mai rămâne doar ameninţarea unei soluţii proaste pentru reintegrarea raioanelor de răsărit ale Republicii Moldova sau a regiunilor ocupate din Estul Ucrainei, oriunde slăbiciunea vreunei părţi se va fi manifestat.

Faptul că există o legătură directă între evoluţiile negocierilor pentru raioanele de răsărit ale Republicii Moldova şi situaţia din Estul Ucrainei a devenit un loc comun. Este evident că Rusia va folosi zona cea mai vulnerabilă, la Chişinău sau Kiev, precum şi situaţia cea mai favorabilă intereselor sale pentru a crea un precedent de „statut special“ avantajos pentru influenţarea direct, fără drept de apel, a politicilor externe, de apărare şi Securitate ale statelor beneficiare ale unui Acord de Asociere cu UE – Republica Moldova şi Ucraina, cu precădere, dar şi Georgia – prin intermediul operaţionalizării acestor statute speciale acordate acestor regiuni separatiste.


FOTO Arhivă

1. Arma Rusiei în Donbas: asasinate la comandă şi răpiri ale duşmanilor Moscovei

Serviciul de Informaţii al Ucrainei, SBU, a dat publicităţii datele de speriat ale asasinatelor la comandă şi răpirilor executate de către serviciile secrete ruse pe teritoriul ucrainean, în spatele liniei de demarcaţie din Donbas, pe teritoriul controlat de către autorităţile legitime de la Kiev. O experienţă care arată ucrainenilor că războiul ruso-ucrainean, chiar dacă mai continuă în Estul Ucrainei, se extinde pe tot teritoriul şi-i vizează pe toţi duşmanii Rusiei. Execuţiile şi răpirile arată şi o lipsă de capacitate de acţiune şi prevenţie a serviciilor ucrainene, dar mai ales expune instrumentarul utilizat de către Vladimir Putin în războiul hibrid din Ucraina.

Potrivit datelor oferite public de către SBU, inclusiv într-o conferinţă de presă pe 1 noiembrie, nu mai puţin de 1.600 de persoane din serviciile speciale, armată, poliţie şi voluntari ucraineni au fost ţinta unor asasinate comandate de către serviciile speciale ruse, marea majoritate ratate sau prevenite, potrivit prim-procurorului militar Anatol Matios. Însă au existat şi numeroase atentate reuşite.

Astfel - ca să prezentăm doar ultimele atentate reuşite şi cele mai vizibile din acest an - un glonţ a ucis-o pe Amina Okuyeva, de 34 de ani, pe 30 octombrie, iar soţul său, Adam Osmaev, a fost rănit în foc cu armă automată lângă Kiev, în satul Hlevakha. Ambii erau oponenţi ai Rusiei, luptaseră ca voluntari în Estul Ucrainei şi mai fuseseră subiectul unui atentat la Kiev, pe 1 iunie, când cetăţeanul rus Artur Denisultanov-Kurmakayev - care avea un paşaport ucrainean pe un nume fals, pozând ca jurnalist al Le Monde - a tras cu pistolul în Osmaev, înainte de a fi ucis cu 4 focuri de pistol de Okuyeva.

La 31 octombrie, SBU a reţinut o femeie de 29 de ani care a plasat bomba cu comandă de la distanţă care l-a ucis pe adjunctul şefului contrainformaţiilor din regiunea Donetsk, la 31 martie. Yulia Prasolova a fost capturată în portul Odesa, iar imaginile filmate cu plasarea bombei şi detonarea ei de la distanţă de către suspectă au fost date publicităţii de către şeful SBU, Vasyl Hrytsak, într-un briefing de presă.

Femeia - asasin la comandă - a fost racolată şi antrenată în zona din Estul Ucrainei de către ruşi pentru a executa asasinatul. Ţinta era colonelul SBU care expusese şi arestase numeroşi agenţi din serviciile secrete ruse care circulau prin regiune. Col. Maksim Shapoval din serviciile de informaţii militare ucrainene a murit în iunie, într-o explozie cu bombă plasată sub maşina sa. Anatol Matios a mai susţinut că tentativa de executare a adjunctului şefului poliţiei ucrainene, Veaceslav Abroskin, a fost prevenită şi oprită la timp.

Ihor Mosiychuk, deputat membru al Partidului Radical, a fost rănit în explozia cu maşină capcană din 25 octombrie în care au murit cei doi bodyguarzi ai săi, foşti ofiţeri de poliţie. Şi aici atacul e pus pe seama serviciilor speciale ruse. Deputatul e în stare critică la spital, el fiind unul din co-fondatorii Batalionului de voluntari Azov care a luptat în Donbas cu trupele ruse, omuleţii verzi şi voluntarii ruşi de toate culorile.

Acţiunile acestea au multiple valori de întrebuinţare: mai întâi eliminarea sau condamnarea duşmanilor Rusiei, apoi instalarea neîncrederii în autorităţile ucrainene prin acţiunile pe întreg teritoriul.

La aceste asasinate de comandă se adaugă răpirile de cetăţeni ucraineni şi transportarea lor în Rusia, acolo unde înfundă puşcăriile. E cazul a 60 de tătari din Crimeea, potrivit Grupului pentru Protecţia Drepturilor Omului din Harkov, date puse la dispoziţia publicului într-o conferinţă din 29 octombrie. E şi cazul lui Pavlo Hryb, un tânăr de 19 ani răpit la 24 august din Belarus, regăsit din septembrie în închisoare din Krasnodar, Rusia, unde e acuzat de terorism pentru luptele din linia întâi la linia de contact din Donbas. I se adaugă şi cazul grănicerilor din Sumi, care au fost răpiţi la 3 octombrie la graniţa comună cu Rusia de către partea rusă, aflându-se în detenţie la Moscova sub acuzaţia de traversare ilegală a frontierei ruse. Li se adaugă bodyguardul şefului Pravâi Sector (organizaţie considerată teroristă de Rusia) Dmitro Iarosh, tânărul Oleksandr Shumkov, de 28 de ani, răpit în August şi dus în Rusia.

Acţiunile acestea au multiple valori de întrebuinţare: mai întâi eliminarea sau condamnarea duşmanilor Rusiei, apoi instalarea neîncrederii în autorităţile ucrainene prin acţiunile pe întreg teritoriul, în fine, pentru instalarea terorii şi nesiguranţei populaţiei ucrainene, cu precădere a activiştilor Maidanului şi a luptătorilor în linia întâi a conflictului din Estul Ucrainei. Rezultatul e presiunea psihică şi revolta luptătorilor din linia întâi împotriva autorităţilor de la Kiev, care nu pot garanta siguranţa celor care au luptat împotriva Rusiei.

2. Blestemul „statutului special“ pentru Chişinău şi Kiev

Nu va exista Marele Târg SUA-Rusia

Marea preocupare viza, până de curând, modul în care se vor implica Statele Unite în aceste negocieri, cu precădere cele din spaţiul Minsk 2, şi dacă Washingtonul va cădea în plasa unor „negocieri extinse“ în care pe masă să apară foarte multe teme, inclusiv Ucraina şi Siria, acolo unde Rusia să poată câştiga cât mai mult pentru realizarea păcii. Ei bine, dacă o asemenea temere exista, ultimul anunţ făcut de către Rex Tillerson, Secretarul de Stat al SUA, în China, a risipit aceste temeri: la anunţul optimist al MAE rus privind o întâlnire Trump-Putin în marja summitului APEC din Vietnam, şi în ciuda unui răspuns suficient de nesigur al lui Donald Trump către jurnaliştii din avionul său – „cred că, probabil, mă voi întâlni cu Preşedintele Vladimir Putin“ – Tillerson a susţinut că nu există o întâlnire oficială fixată pentru că nu există o agendă consistentă pe care cei doi preşedinţi să o poată aborda (aceasta nefiind elaborată la nivele inferioare şi având suficiente teme convergente ca să permită o întrevedere între cei doi preşedinţi).

Dar poate cea mai clară exprimare a poziţiei SUA faţă de evoluţiile din Ucraina şi perspectiva relaţiilor bilaterale SUA-Rusia a venit de la reprezentantul special pentru negocierile din Ucraina, Kurt Volker, cel care a susţinut un briefing special la Departamentul de Stat, la circa 6 luni de la preluarea funcţiei, comunicând oficial, formal, în premieră, abordarea SUA în legătură cu conflictul din Ucraina şi cu relaţiile cu Federaţia Rusă. În momentul în care o întâlnire oficială Trump-Putin în Vietnam, la summitul APEC, era încă sub semnul întrebării din cauza lipsei de substanţă a agendei, poziţia lui Kurt Volker clarifica opţiunile SUA faţă de agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, dar şi faţă de aşteptările SUA de la procesul de pace şi de la Kiev, şi subliniază din nou vulnerabilitatea autocreată de Kiev (ca şi de Chişinău, la vremea sa, în momente de presiune şi restrişte) prin acceptarea conceptului neclar de „statut special“.

Şi Republica Moldova este legată de un statut special pentru raioanele din Est, iar formula e neclară, nesigură, şi poate migra de la formula unui stat nefuncţional la şantajul părţii – Transnistria – asupra întregului şi condiţionarea opţiunilor sale, mai ales în condiţiile nefaste ale unor incoerenţe la Chişinău, prin cele două diapazoane jucate – PDM cu guvernarea autoasumată pro-europeană şi Igor Dodon şi Preşedinţia ostentativ pro-rusă. De aceea este extrem de important de studiat evoluţiile din Donbas pas cu pas şi consultări constant bilaterale cu Ucraina sunt necesare Chişinăului.

Din punctul de vedere al SUA, reponsabilitatea pentru ocupaţia din Donbas revine Rusiei, pentru că în regiunea unde a avut şi are loc un război ruso-ucrainean, comanda şi controlul aparţin 100% Rusiei.

Sancţiuni coordonate cu UE şi terţi, într-un război cu responsabilitatea totală a Rusiei

Mai întâi, Volker a insistat că SUA are trei tipuri de sancţiuni la adresa Rusiei: pentru încălcarea drepturilor omului şi a regulilor democratice înainte de 2014 – Legea Magnitski, cazul Hodorkovski-Yukos – apoi sancţiuni pentru anexarea Crimeei şi, în sfârşit, sancţiuni pentru nerespectarea acordurilor de la Minsk. Sancţiunile sunt coordonate cu UE, Canada, Japonia, alte state partenere, şi vor fi ridicate treptat şi proporţional cu realizările Rusiei pe fiecare dimensiune în parte. Adică ridicarea parţială şi proporţională pentru paşii făcuţi în Donbas nu va influenţa pachetul de sancţiuni în alte direcţii. Sau noile viitoare sancţiuni pentru ingerinţa în alegerile americane.

Apoi, din punctul de vedere al SUA, reponsabilitatea pentru ocupaţia din Donbas revine Rusiei, pentru că în regiunea unde a avut şi are loc un război ruso-ucrainean, comanda şi controlul aparţin 100% Rusiei. Pentru SUA, nu există nici rebeli, nici război intern sau civil între Donbas şi Kiev, ci doar oameni angajaţi, unii înarmaţi ca să participe la operaţiunea militară, alţii în administraţia civilă separatistă, în aşa-numitele republici populare Doneţk şi Luhansk, dar decidentul unic şi angajatorul e Rusia. Rata de decese de partea ucraineană este un om la 2-3 zile în regiune, iar cea a răniţilor e triplă. Războiul merge mai departe. Mai mult, deşi ruşii pretind că vor să apere rusofonii, aceştia sunt discriminaţi, ca tot restul populaţiei, doar în regiunile separatiste, unde controlează Rusia situaţia şi unde războiul merge înainte.

Trupe ONU de menţinere a păcii la frontiera ruso-ucraineană, după retragerea combatanţilor plătiţi de ruşi

Acum, principala preocupare este pasul înainte făcut în ceea ce priveşte trupele ONU de menţinere a păcii, o propunere ucraineană la care ruşii au revenit recent, cu propria opţiune, care vizează doar linia de contact şi protecţia monitorilor OSCE. SUA doresc ca întreaga regiune ocupată din Donbas să fie acoperită de misiunea ONU. De altfel, într-o discuţie Merkel-Putin relatată de Volker, preşedintele rus a spus că nimic nu opreşte această posibilitate de mişcare, odată ce misiunea OSCE poate intra în toată regiunea iar ONU are misiunea de a-i însoţi şi de a-i apăra pe monitori. În mod real însă, nici monitorii, nici viitoarele trupe ONU, indiferent de mandat, nu sunt lăsaţi să intre în acel teritoriu şi nici să controleze partea ucraineană a frontierei dintre Rusia şi Ucraina în partea teritoriului ucrainean controlat de forţele ruse şi pro-ruse.

Partea americană susţine că o formulă pentru Rusia de a ieşi din conflict şi de a scuti costurile enorme pe care actuala postură le implică este aceea de a sprijini mandatul şi instalarea propriu-zisă a misiunii ONU şi retragerea tuturor trupelor ruse de toate culorile – regulate, mercenari, voluntari, etc. Obiectivul SUA este restaurarea suveranităţii ucrainene şi integritatea teritorială a Ucrainei, ca şi securitatea şi siguranţa cetăţenilor ucraineni, indiferent de naţionalitate, etnie sau religie. Pentru acest lucru e necesar ca misiunea ONU să aibă acces pe întreg teritoriul şi la frontiera ruso-ucraineană.

Livrările de arme letale sunt legitime şi legale pentru apărarea unui stat suveran

Cât despre perspectiva livrării armelor letale defensive către Ucraina, acest pas face parte dintr-un proces paralel, legal şi legitim, acel de sprijinire a unui stat suveran pentru a-şi creşte capacitatea de apărare, fapt ce nu are nimic de a face cu introducerea forţelor de menţinere a păcii în zona controlată de ruşi. Mai mult, forţa de menţinere a păcii ONU nu poate fi rusească, e nevoie de o forţă imparţială pe teren, deci fără componentă a Rusiei.

Pentru Ucraina, ca şi pentru Republica Moldova, singura ameninţare serioasă ţine de conceptul de statut special al regiunii separatiste, acceptat de ambele părţi.

Acordurile Minsk 2 nu au secvenţialitate şi timing, deci nu se ştie succesiunea paşilor, însă Ucraina a menţinut şi prelungit legea privind statutul special al regiunii separatiste ocupate, ceea ce e o probă de angajament. E treaba Moscovei să procedeze la încetarea focului, eliberarea prizonierilor, retragerea armamentelor şi tuturor categoriilor de trupe de pe teren, din Donbas. Şi să permită desfăşurarea trupelor ONU de menţinere a păcii. Până atunci nu se pune problema niciunei formule de ridicare a sancţiunilor la adresa Rusiei.

Pentru Ucraina, ca şi pentru Republica Moldova, singura ameninţare serioasă ţine de conceptul de statut special al regiunii separatiste, acceptat de ambele părţi. În subsidiar, aici se poate ascunde diavolul, în detaliile acestei idei de statut special şi în atributele regiunii în raport cu statul ucrainean, respective în raport cu Republica Moldova. Cu diferenţa că Transnistria nu este vecină cu Rusia, iar aici instrumentarul de acţiune al Republicii Moldova, dacă cooperează cu Ucraina, este mult mai vast.


„Omuleţii verzi“ folosiţi de ruşi în Ucraina FOTO Arhivă

3. Drama „războiului lung“ din Estul Ucrainei, unde ruşii vor să facă trupe ONU din voluntarii din linia întâi

În februarie anul viitor se împlinesc 4 ani de la anexarea Crimeei şi de la agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei. Rezultatul este peste 10.000 de morţi, între care 3.000 de civili, peste 1,7 milioane de refugiaţi interni de război, din 4,4 milioane de oameni afectaţi de ostilităţi, 3,8 milioane dintre ei reclamând intervenţie şi asistenţă de urgenţă. Şi azi moare în continuare un om la 2-3 zile şi unul e rănit zilnic. Războul merge înainte şi-şi reclamă victimele.

Conflictul din Ucraina are caracteristicile unui război lung care tinde să devină un război uitat la nivel internaţional, un război de joasă intensitate în care mor oameni constant.

Ucraina devine un caz clasic, alături de Siria, în care nu numai că nu există un acord de pace, dar nici încetarea focului nu este respectată. Formatele paralele de soluţionare a conflictelor (Minsk 2, Normandia, formatele SUA- Rusia, pe linia întâlnirilor şi negocierilor Volker–Surkov) au o caracteristică clasică a conflictelor îngheţate din spaţiul post-sovietic, respectiv faptul că formatul de negociere nu controlează Comisiile Unificate de Control, respectiv structurile militare din teren, de format tripartit, în care statul suveran este însoţit de trupele separatiste (ruse şi pro-ruse) şi de Rusia însăşi.

Deci conflictul din Ucraina are caracteristicile unui război lung care tinde să devină un război uitat la nivel internaţional, un război de joasă intensitate în care mor oameni constant. Dacă Kievul a reuşit ridicarea vizelor şi Acordul de Asociere, inclusiv punerea în aplicare a Acordului de Liber Schimb Extins şi Aprofundat (DCFTA) cu UE, în regiunile pseudo-republicilor populare Doneţk şi Luhansk 85% din populaţie visează la refacerea Uniunii Sovietice, potrivit datelor estimative de pe teren.

E ciudat, pentru că în Estul Ucrainei există deja trupe de monitorizare şi o misiune OSCE în acest sens, însă fără acces dincolo de linia de contact, spre est, până la frontiera oficială ruso-ucraineană. Chiar duminică, misiunea OSCE nu a putut pătrunde dincolo de linia de demarcaţie ca să-şi facă treaba, fiindu-i interzis accesul de către DNR - autorităţile ruse şi pro-ruse din zona ocupată a Doneţkului - şi nu au putut verifica amplasamentul armelor grele, care ar trebui păstrate în depozite în profunzimea teritoriului şi nu ar trebui utilizate la linia de contact. Mai mult, reluând o propunere ucraineană mai veche, Rusia a propus trupe de menţinere a păcii ONU care să păzească misiunea OSCE, dar tot pe linia de contact, nu în interiorul teritoriului din Estul Ucrainei, aflat sub ocupaţie rusă, şi nici la frontiera ruso-ucraineană aflată sub controlul pretinselor republici populare Donetsk şi Luhansk.

Tentativa de a machia trupele de ocupaţie ruse în trupe de menţinere a păcii ar fi un pas pe care Rusia nu a reuşit să-l facă în Republica Moldova.

Mai nou, tot duminică, Oleksandr Turcinov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, a susţinut că Rusia a început să retragă trupele proprii şi o parte a celor de mercenari şi voluntari peste frontiera comună, deoarece planifică deja perspectiva ca, după aprobarea mandatului ONU pentru trupe de menţinere a păcii, aceleaşi trupe să revină în această calitate, de căşti albastre, pe teren. Tentativa de a machia trupele de ocupaţie ruse în trupe de menţinere a păcii ar fi un pas pe care Rusia nu a reuşit să-l facă în Republica Moldova, de exemplu, iar Ucraina nu-şi doreşte ca printre viitoarele trupe de menţinere a păcii ONU - care să poată pătrundă pe tot teritoriul din regiunile de Est ale Ucrainei, controlând inclusiv frontiera ruso-ucraineană care nu se află sub administrarea autorităţilor legitime de la Kiev astăzi – să se afle trupe ruse de niciun fel, tocmai pentru că Rusia e parte a conflictului. Or, proiectul rus exact asta vizează, acordarea unui statut oficial trupelor sale de ocupaţie, care să protejeze celelalte trupe, tot ale sale, cele care duc la crearea şi menţinerea separatismului în Donbas.