Parlamentul britanic a aprobat organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul britanic a aprobat marţi planul actualului premier Boris Johnson de a organiza alegeri generale pe 12 decembrie cu 438 de voturi pentru şi 20 împotrivă, pentru prima oară din 1923, relatează BBC.

Următoarea etapă este trecerea prin Camera Lorzilor fiind puţin probabil să fie respins după ce a fost aprobat de Camera Comunelor şi a primit susţinerea laburiştilor, aflaţi în opoziţie.

 

Parlamentarii britanici şi-au dat acordul pentru alegeri anticipate după ce au respins  un amendament al laburiştilor de a organiza scrutinul pe 9 Decembrie, aceştia din urmă

fiind îngrijoraţi că studenţii ar putea fi descurajaţi să voteze, dacă alegerile vor avea loc în vacanţă.

Dar cererea laburiştilor ca alegerile să aibă loc pe 9 decembrie, când studenţii se vor afla în localităţile unde învaţă, a fost respinsă cu 315 voturi la 295.

Un alt motiv pentru care o parte dintre miniştri nu a fost de acord cu data de 9 decembrie este adoptarea unui plan de buget pentru Irlanda de Nord îniante de dizolvarea Parlamentului, pe 6 noiembrie, adică cu 25 de zile înainte de scrutin, cum prevede legislaţia.

Planul a avut nevoie doar de o majoritate simplă pentru a trece, spre deosebire de tentativa de luni unde două treimi dintre parlamentari trebuiau să voteze în favoarea acestuia.

UE a fost de acord cu amânarea Brexitului până la 31 ianuarie 2020.

Premierul a declarat că este timpul ca ţara ”să se unească pentru a pune în practică Brexitul”.

Johnson a reprimit în Partidul Conservator 10 din 21 de parlamentari care fuseseră excluşi din partid pentru opoziţia lor faţă de Brexit, ceea ce le va permite să candideze din partea conservatorilor.

Liderul laburist Jeremy Corbyn a spus: ”Aceste alegeri reprezintă o şansă într-o generaţie de a ne transforma ţara şi a ataca interesele care îi ţin pe loc pe oameni”.

Corbyn a arătat că partidul ”va lansa cea mai ambiţioasă şi radicală campanie care a avut loc vreodată în ţară pentru o schimbare reală”.

Şeful de cabinet din umbră Andrew Gwyne a spus că alegători trebuie să aleagă între ”alţi cinci ani de politică de tăiere şi ardere a lui Boris Johnson” şi un guvern laburist aflat cu adevărat de partea oamenilor care muncesc, relatează news.ro.

Unii parlamentari şi-au exprimat nemulţumirea faţă de ziua stabilită pentru alegeri, aceştia considerând că doar un al doilea referendum ar tranşa cu adevărat problema Brexitului.

Liberal-democraţii şi SNP şi-au semnalat sprijinul pentru alegeri în această săptămână, argumentând că este cea mai bună cale pentru oprirea Brexitului.

Premierul a încercat de trei ori, fără succes, să obţină sprijinul Parlamentului pentru alegeri anticipate. De această dată, parlamentarii au aprobat legea necesară, după şase ore de dezbateri.

A existat şi o neînţelegere de ultim moment, referitoare la data alagerilor, laburiştii fiind îngrijoraţi că studenţii ar putea fi descurajaţi să voteze, dacă alegerile vor avea loc în vacanţă.

Dar cererea laburiştilor ca alegerile să aibă loc pe 9 decembrie, când studenţii se vor afla în localităţile unde învaţă, a fost respinsă cu 315 voturi la 295.

Optiuni după alegeri anticipate UK FOTO captură BBC
Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite