Paris: cum a fost posibil ?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum a fost posibil? Intrebarea de la prima oră a dimineţii...Sunt tentată să răspund că este posibil, iată, atunci când multe valori sunt lăsate să doarmă. Când somnul raţiunii naşte monştri.

Când, aşa cum scriam în editorialul din Qmagazine, trăim într-o "evidenţă care provoacă greaţă: trăim într-o lume în care viaţa umană nu mai valorează nimic, în care dreptatea şi-o face fiecare, orice persoană care are o armă, în care puterea fanaticilor, condusă de cea mai teribilă armă posibilă, fatalitatea religioasă, este mai presus de orice capacitate de înţelegere, de apărare, de drept fundamental. A fi jurnalist nu mai este o meserie frumoasă: este cea mai frumoasă meserie deoarece, iată, pentru a o exercita plăteşti cu viaţa".

Am dat peste o înregistrare video înspăimântătoare, chiar dacă în sine nu conţinea nimic violent: vreo cincisprezece tipi îmbrăcaţi în întregime în negru, mascaţi, cu cagule, înarmaţi cu arme automate, se desfăşuraseră într-o formaţie în V şi avansau încet….

Este doar un citat din ultimul roman semnat de Michel Houellebecq, “Soumission”, cel care a fost atât de aşteptat  în librării. Cred, sincer, că va mai rămâne acolo, un timp. Intre timp, scriitorul se află sub protecţia poliţiei. Ieri, 7 ianuarie, nimeni nu a mai avut chef de cumpărat acest roman, nu după ce realitatea prevestită de el – o lume în care islamiştii vor decide – a devenit o realitate care provoacă greaţă: la orele 11, în redacţia hebdomadarului “Charlie hebdo”, echivalentul francez al “Academiei Caţavencu”, au pătruns doi bărbaţi, îmbrăcaţi în negru, cu cagule, care au îndreptat armele automate asupra jurnaliştilor, au ucis 10, dintre care patru caricaturişti foarte cunoscuţi – Cabu, Charb, Wolinski, Tignous – şi au fugit. Strigând “Profetul a fost răzbunat”, “Am ucis Charlie hebdo”. În fuga lor, urmăriţi de poliţiştii care sosiseră deja la faţa locului (o maşină staţiona în permanenţă în faţa redacţiei, alerta fusese dată şi de câţiva ziarişti refugiaţi pe acoperişul imobilului), au executat cu un glonte tras în cap, la rece, fără nicio milă, un poliţist deja căzut, rănit, pe trotuar.

Nu sunt scene de science-fiction, nu suntem într-un film ieftin cu mult sânge şi executări de doi lei, ci în realitatea pariziană a acestui 7 ianuarie 2015 : zi în care ieşise ultimul număr al revistei, dedicat doctrinei islamice, Sharia, zi în care aveau loc urările de an nou ale reprezentanţilor tuturor cultelor din acest stat laic, deci inclusiv musulman, ziua apariţiei romanului lui Houellebecq. Acum, regretele preşedintelui François Hollande, ale fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, ale ligii arabe etc., sau faptul că Franţa a adoptat deja planul vigipirat, codul roşu în Paris şi Ile de France, sacrificiul pe care îl plăteşte de fapt acest ziar pentru publicarea caricaturilor profetului Mahomed, ei bine, nimic nu mai valorează atât ca această evidenţă care provoacă greaţă: trăim într-o lume în care viaţa umană nu mai valorează nimic, în care dreptatea şi-o face fiecare, orice persoană care are o armă, în care puterea fanaticilor, condusă de cea mai teribilă armă posibilă, fatalitatea religioasă, este mai presus de orice capacitate de înţelegere, de apărare, de drept fundamental. A fi jurnalist nu mai este o meserie frumoasă: este cea mai frumoasă meserie deoarece, iată, pentru a o exercita plăteşti cu viaţa.

Puţin mai târziu, spre seară, va avea loc o reuniune de criză,  iar şeful guvernului va anunţaţ măsuri potrivite; forţa va rămâne, a rezumat el, destul de plat, de partea legii şi a Republicii.

Am ajuns la pagina 136 a romanului “Soumission” (Supunere). Macabru – este descrierea, din viitor, a ceea ce s-a întâmplat de fapt imediat după atacul criminal de pe bulevardul Richard Lenoir, din al 18-lea arondisment al Parisului. Reuniuni de criză la guvern, la preşedinţie, măsuri promise.

Continuarea pe site-ul Qmagazine.

PS. Unul dintre suspecţi, în vârstă de 18 ani, s-a predat în această noapte la poliţie, afirmând că este nevinovat, că era doar şoferul...Două persoane, armate şi periculoase, sunt date în urmărire generală. Steagurile sunt în bernă. La întrebarea "cum a fost posibil?" nimeni nu are răspuns. Viaţa continuă. Astăzi mergem la birou. Copiii la şcoală. Franţa este în doliu naţional.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite