Panică la Londra. Trei persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat în mulţime în faţa unui bar VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
londra

Autorităţile londoneze au anunţat duminică după-amiază că trei persoane au ajuns la spital, după ce o maşină a intrat în mulţimea adunată în faţa barului Old Queen's Head, situat în Islington. Martorii susţin că răniţii au fost aruncaţi la câţiva metri distanţă de maşină.

Potrivit Daily Mail,  poliţia a găsit două cuţite la locul incidentului. Atacatorii au fugit imediat după incident, ulterior oamenii legii arestând un bărbat. 

Patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, au fost rănite şi transportate la spital.

Autorităţile britanice au arestat deja patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, iar nicio persoană rănită nu a suferit leziuni care-i ameninţă viaţa.

 O martoră a explicat că mai mulţi oamenii stăteau în faţa barului de pe strada Essex. Aceasta a auzit scârţâitul frânelor, înainte ca maşina să intre direct în mulţimea de oameni de la barul Old Queen's Head.

Poliţia a transmis că nu este vorba despre un atac terorist, dar în urma cercetărilor se va stabili dacă conducătorul autoturismului a lovit pietonii accidental sau în mod deliberat. 

Incidentul survine după ce atacul terorist de miercuri, când Khalid Masood a înjughiat mortal un poliţist la intrarea în curtea Parlamentului britanic, a ucis doi turişti şi a rănit zeci de oameni după ce a intrat intenţionat cu maşina în mulţime pe Podul Westminster din Londra. Ulterior, unul dintre răniţii internaţi în spital în stare gravă, un bărbat în vârstă de 75 de ani, a murit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite