Cunoaşteţi de acum desfăşurarea evenimentelor, parcursul teroristului care a a început prin a ataca o patrulă de poliţie la Stanis în momentul când a fost oprit pentru un control de rutină. A tras asupra unui poliţist pe care-l răneşte la cap, apoi fuge şi ajunge într-un bar la Vitry-sur-Seine unde ameninţă clienţii cu arma şi trage de cel puţin patru ori, reuşind din nou să fugă. Schimbă maşina cu una pe care o ia, sub ameninţarea armei şi ajunge la Orly în zona „plecări”. Se apropie de o patrulă militară, strigă „Sunt aici pentru a muri pentru Allah...vor fi morţi”, sub ameninţare armei ia ostatic o femeie din cadrul patrulei, o foloseşte drept scut, reuşeşte să-i ia pistolul mitralieră pe care şi-l pune în bandulieră, moment în care ceilalţi doi membri ai patrulei ripostează şi-l omoară pe loc.

Un eveniment terorist care confirmă că Franţa (şi, îndrăznesc să afirm, foarte multe dintre ţările occidentale) se află într-adevăr în situaţia de cvasi-război civil”, pentru a folosi formularea directorului general al securităţii franceze în faţa comisiei de anchetă asupra atentatelor din 13 noiembrie 2015.

Din nou, ne aflăm în faţa aceleiaşi întrebări la care nimeni nu a reuşit să dea până acum un răspuns coerent: ce se poate face pentru securizarea reală a Europei? Practic, răspund toate serviciile de securitate din lume, este absolut imposibil să se asigure un ecran protector 100% impenetrabil, nu există, logic, posibilitatea securizării totale a tuturor zonelor considerate drept sensibile şi ţinte predilecte pentru terorişti.

Iar asta ne duce la palierul următor, adică analiza eficienţei politicilor aplicate în acest moment privind prevenirea unor asemenea situaţii. Prima măsură luată, mai ales în ţările occidentale după precedentul val de atacuri majore, a fost de a trimite în stradă un număr impresionant de patrule, fie ale armatei, fie mixte, adăugând oameni din serviciile speciale anti-teroriste şi din poliţie. Cu un efect de disuasiune real? Aici, răspunsurile diferă deoarece, chiar dacă este incontestabilă nevoia de a avea asemenea prezenţă vizibilă permanentă, ajutând şi la moralul populaţiei, problema cea mai mare, aşa cum au arătat, spre exemplu în Belgia, înalţi responsabili militari, este că armata nu este antrenată special pentru operaţiuni anti-teroriste. Iar cei care ar trebui să opereze filtrele de control sunt în primul rând poliţiştii care să aibă la dispoziţie aparatura fixă şi mobilă necesară... operaţionalizarea acestora, aşa cum s-a văzut, implică nu numai costuri enorme, ci provoacă şi aglomerări uriaşe şi, în consecinţă, perturbări importante în perspectivă ale traficului rutier, feroviar sau aerian. Plus o suprasolicitare a efectivelor existente, dovedite absolut insuficiente în condiţiile în care starea de urgenţă se menţine în unele ţări la nivel ridicat.

Drept care, subliniază de ani de zile specialiştii în domeniu, încercarea de găsire a unei soluţii eficiente trebuie deplasată cât mai rapid în zona identificării personajelor confirmate ca a fi intrate în circuitul radicalizării islamice şi, în acord cu legile existente, adoptarea măsurilor ferme de rigoare. Dacă, cel puţin până acum şi din motive evidente, atenţia serviciilor de informaţii s-a concentrat asupra acelor persoane care aveau legături directe cu activitatea unor potenţiale celule teroriste, de data asta devine absolut limpede că una dintre cele mai importante ameninţări este cea care priveşte transformarea delicvenţilor de drept comun în viitori terorişti.

Aceştia sunt „lupii singuratici”, cei pe care recrutorii organizaţiilor teroriste islamice îi formează ideologic într-o grupă aparte, complet separată de luptătorii aleşi să alcătuiască celulele organizate în vederea unor mari atacuri teroriste. Cazul atacatorului de la Orly este unul clasic: Zyed Ben Belgacem era un delicvent, desigur prins pe radarul general, dar niciodată dovedit ca având legături confirmate cu o reţea teroristă islamică. Era „doar” un delicvent cu un un cazier care cuprindea „nouă menţiuni”, conform spuselor procurorului Francois Molins, care se ocupă acum de anchetă: furt cu circumstanţe agravante şi trafic de stupefiante (a fost găsită cocaină la domiciliu, după percheziţie). În momentul comiterii atacului, se găsea sub control judiciar. În martie 2016, fusese adus în faţa tribunalului din Paris în urma a diverse furturi prin efracţie. Iar în rechizitoriul procurorului se amintea faptul că că Belgacem se radicalizase în perioada petrecută în puşcărie (2011-2012). Iar acum tocmai terminase un alt stagiu în puşcărie, între martie şi noiembrie 2016... Personaj relativ neimportant, oricum fără menţiune de maximă atenţie în fişierul naţional de securitate, evoluând în zona „de sub radar”, la fel ca mii şi mii de alţi actori potenţiali preluaţi de fromatorii reţelelor teroriste şi supuşi unui program special de fanatizare despre care, de atâtea şi atâtea ori, au amintit cei de la ISIS atunci când avertizau asupra lansării unor viitoare „bombe umane” împotriva Occidentului.

Campania de îndoctrinare la care sunt supuşi este extrem de bine şi logic construită, iar manualele de lucru se bazează pe un mesaj comun: „statul şi societatea în care trăiţi au avut ca prim scop să vă supună regimului prin care erau îmblânzite animale sălbatice şi sclavii şi care avea ca scop să-i facă să-şi uite adevărata identitate, să-i rupă complet de mediu de provenienţă, să le ucidă vechile reflexe şi să le creeze alte noi, de obedienţă absolută faţă de noii stăpâni”. Li se mai spune că singurul act de independenţă reală vine prin redescoperirea identităţii pierdute şi pedepsirea opresorilor prin atacul fizic, nemilos, final, împotriva simbolurilor civilizaţiei păgâne şi a necredincioşilor care-i împărtăşesc valorile.

Violenţa este astfel justificată ca forma supremă a nesupunerii civile justificată prin redescoperirea identităţii şi demnităţii pierdute. Cum scrie în manualele respective, cum spun cei din ISIS, a ucide duşmanul este un act moral şi, dincolo de răzbunarea firească, este semnul recâştigării identitare de membru real, militant, al lumii islamice. Este un gest de asumare individuală a Marelui Jihad care duce lupta pe teritoriile şi în casele necredincioşilor.

Acesta este tipul de propagandă care face continuu adepţi, acesta este mesajul care face prozeliţi în societăţi în care, din nefericire pentru noi toţi, democraţia şi apărarea drepturilor omului au fost confundate cu o permisivitate extremă. Şi acum, aflate sub atac, aceste societăţi încearcă să reacţioneze construind, încă lent, structuri comune care produc legislaţii comune europene (e adevărat, din ce în c mai multe şi mai precise) şi vor produce, poate, agenţii europene în domeniul informaţiilor şi anti-terorismului, cu baze de date comune. Totul dublat, aşa cum veţi vedea foarte curând, de un regim european comun de expulzare şi de ridicare a vizelor de şedere sau chiar a cetăţeniei.

Să sperăm că nu este prea târziu. Asta deoarece nimeni, absolut nimeni, nu poate spune câţi „lupi singuratici” au fost pregătiţi şi sunt acum în aşteptarea unui semnal. Sau câţi sunt realmente atât de dementizaţi de propaganda la care au fost supuşi încât să nu mai fie nici măcar nevoie de un semnal declanşator, altul decât al propriilor lor fantasme criminale.

Exagerare jurnalistică? Iată ce spunea tânărul refugiat afgan Muhammad Riyad, primit cu braţele deschise de o familie germană:

O, necredincioşilor, s-a încheiat vremea când veneaţi acasă la noi să ne ucideiţi bărbaţii, femeile şi copiii. Liderii voştri n-au spus nimic despre aceste masacre. Vremea asta s-a sfârşit. Acum, califatul islamic este în Irak, în Al-Sham (Marea Sirie), în Korassan, în Libia şi în Yemen, Dacă Allah vrea, soldaţii califatului vă vor învinge. Vă vor doborâ pe la spate şi vor trăi în casele voastre, vă vor sfărâma legile şi vă vor lua pământul. Cu voia lui Allah, vă vom lua drept ţinte în fiecare sat, în fiecare oraş şi în fiecare aeroport”.

Despre asta e vorba. Aceasta este ameninţarea.