Olivierele din restaurante, o metaforă a problemelor construcţiei europene

Încă la Arcachon, la datorie, ca un jurnalist non-stop, am dat peste ultimul număr al "L'Expansion", o revistă foarte bună, economică si nu numai, după mine. Citind-o la repezeală, m-am delectat cu două articole interesante: ca abordare, ca subiect, ca realizare.

Dar situate la poli opuşi: "Moscou-Nice, voyage en première très classe", despre trenul direct Moscova-Nisa, în 52 de ore, care nu trece prin Bucureşti, din păcate, dar te face să visezi (deşi o călătorie costă minim 1000 de euro dus-întors!); si un interviu cu Martin Schultz, preşedintele Parlamentului European:

UE îşi pierde timpul ocupându-se de standardizarea recipientelor cu ulei de masline din restaurantele celor 28 de state... iar între timp nu apuca sa rezolve lipsa de flexibilitate între pachetele bugetare. Ceea ce UE nu cheltuieşte din "cotizaţia "statelor, într-un domeniu, se întoarce la capitale, în loc să fie distribuit spre un alt domeniu. Un aspect despre care niciun şef de stat nu vorbeşte când se întoarce acasă...

Ar mai fi de spus doar că e pentru primă oară că citesc un interviu cu adevărat instructiv şi plin de chestii pe care nu le ştiam, cu un lider de la Bruxelles... Altfel însă, sofismul lui Martin Schultz despre uleiul de măsline mi-a reamintit un blog scris de colega mea,  Alexandra Spânu. Tot despre olivierele în cauză, dar cu o altă concluzie:

vocea Comisiei Europene - a se înţege deciziile comunitare - este comentată dar rezultatul unor astfel de dezbateri înseamnă în general noi idei, care nu se transformă niciodată în ceva derizoriu.

Sunt cu totul de acord, deci, delectaţi-vă cu acest articol. Fără el nici nu aş fi ştiut, personal, pe lângă ce pericol am trecut!

De la concurenţă, la Politică Agricolă Comună, şi de la tarifele în roaming la programele pentru tineri, mâna Comisiei Europene se simte în mai toată societatea lărgită la 28. Şi chiar mai departe de statele membre, pentru că toate acestea au legături culturale şi de afaceri cu restul Europei şi nu numai.

Strategii, finanţări, proceduri legislative, dezbateri şi decizii. Toate sunt puse sub semnul întrebării, de o societate care îşi găseşte cu greu reperele mai ales pe timp de criză. Mai ales că îndoielile apar mai des sub un cer gri şi incert. Iar organismul care pune toate rotiţele în funcţiune trebuie să fie sigur că le are bine unse pentru a nu da şi rateuri.

Infrastructura, protecţia mediului, energia, dezvoltarea resurselor umane reprezintă doar câteva dintre domeniile unde vocea Comisiei este comentată dar rezultatul unor astfel de dezbateri înseamnă în general noi idei, care nu se transformă niciodată în ceva derizoriu. Mai sunt însă şi excepţii. Una dintre ele a apărut la sfârşitul primăverii, când oficialii europeni se gândiseră să impună tuturor restaurantelor din Europa să ofere clienţilor ulei de măsline în sticle de unică folosinţă, din 2014. Propunerea viza încurajarea producătorilor de ulei de măsline, dar ar fi adus probleme mari proprietarilor de restaurante. Ea a fost însă repede aruncată la coş în urma criticilor vehemente şi a respingerii clare din partea mai multor guverne.

Între glume şi NU-uri hotărâte au apărut şi întrebari precum cea ridicată de cotidianul spaniol El País “suferă Bruxelles de un exces al reglementării?”

Este adevărat că este vorba de o discuţie veche, dar acum – cu mai puţin de un an înainte de nişte alegeri care se prezintă favorabile în mod alarmant pentru eurosceptici şi în mijlocul unei crize care a lăsat 27 de milioane de şomeri în UE şi care a făcut să explodeze lipsa de entuziasm faţă de tot ceea ce miroase a Europa – are mai multă importanţă ca niciodată. Olivierele din restaurante, o problemă în aparenţă nesemnificativă, se transformă astfel într-o metaforă a problemelor care urmăresc construcţia europeană.

Poate că întrebarea pare de bun simţ, dar aparenţele înşală frecvent. Polemica a dat apă la moară multor eurosceptici, însă diferenţele “ţin de nuanţe”, mai arată El País.

Europarlamentarul şi fostul ministru socialist Juan Fernando López Aguilar spune: “Mă revolt împotriva populismului facil, potrivit căruia UE este un monstru birocratic care se ocupă doar de etichetele iaurturilor. Pur şi simplu, nu este adevărat”.

Mizând pe transparenţă se poate trasa o linie mai clară între o discuţie ce poate nu trebuia să aibă loc niciodată şi cele câteva mii de care avem nevoie fiecare dintre noi zilnic. Iar neîncrederea generată de prejudecăţi de genul “Au greşit atunci, zâmbeşte, mâine va fi mai rău” nu poate duce la nicio construcţie, fie ea europeană sau nu.