Noi replici ale seismelor de miercuri au afectat centrul Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 20 de replici s-au produs sâmbătă în centrul Italiei, la câteva zile de la seria de seisme puternice care au trezit teama în rândul locuitorilor din această regiune privind posibilitatea producerii unui cutremur de amploarea celui din luna august, care s-a soldat cu aproape 300 de victime, transmite DPA.

Replicile au început la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă şi au continuat pe parcursul zilei de sâmbătă, potrivit agenţiei de ştiri Ansa, care citează Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

Aproximativ 4.000 de oameni sunt fără adăpost de trei nopţi, după seismele de miercuri cu magnitudini de 5,4-5,9. 

Localnicii au căutat adăpost în sălile de sport, hoteluri sau au dormit în compartimente de tren, notează Ansa.

Seismele de miercuri, care au fost simţite la Roma şi la sute de kilometri distanţă, au avut epicentrele la circa 30 de kilometri nord de Amatrice, locul unde s-a produs pe data de 24 august un cutremur cu magnitudinea 6, în urma căruia au murit 298 de persoane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite