NATO va organiza la toamnă cel mai mare exerciţiu militar după 2002

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comandantul suprem aliat pentru transformarea NATO Jean-Paul Palomeros FOTO nato.int
Comandantul suprem aliat pentru transformarea NATO Jean-Paul Palomeros FOTO nato.int

Un comandant NATO a anunţat, joi, că organizaţia va desfăşura la toamnă cel mai mare exerciţiu din 2002 încoace cu participarea a aproximativ 36.000 de militari, fără nicio legătură cu tensiunea actuală cu Rusia, relatează Ouest France.

Exerciţiul militar va avea loc în perioada 3 octombrie-6 noiembrie, în principal în Italia, Spania şi Portugalia, a declarat într-o conferinţă de presă, la Washington, comandantul suprem aliat pentru transformarea NATO, generalul francez Jean-Paul Paloméros.

Denumit „Trident Juncture“, acest exerciţiu militar de „intensitate ridicată“ va implica 27 din cele 28 de ţări membre NATO şi şapte ţări partenere, potrivit sursei citate.

Paloméros a dat asigurări că exerciţiul nu are nicio legătură cu criza din Ucraina şi intensificarea tensiunilor cu Rusia.

Acest exerciţiu militar „a fost decis la summitul (NATO) din 2012 de la Chicago. La acea vreme, noi aveam un parteneriat bun cu Rusia“, a subliniat el.

„Nu este nicio postură agresivă, NATO îşi îndeplineşte rolul în materie de apărare colectivă şi gestionare a crizei“, a adăugat generalul francez.

„Trident Juncture“ va încorpora toate componentele războiului modern, cum ar fi apărarea antirachetă, atacurile cibernetice şi „războiul hibrid“ cu operaţiunile sale de propagandă.

Reţelele de socializare vor face parte din exerciţiu, cu opozanţi fictivi, dar de asemenea probabil reali, a explicat Paloméros.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite