NATO se îndreptă spre Est. Pentru cât timp şi cum va arăta Alianţa în viitor?
0
„Noi nu căutăm răceala şi nici un război cald în relaţiile cu Rusia. Noi nu dorim ca Rusia să ne devină duşman. Dar nu fac nicio greseală dacă spun: ne vom apăra aliaţii noştri, ordinea internaţională bazată pe reguli şi viitorul care să ne ofere prosperitate”, Ash Carter, secretarul Apărării al SUA, Berlin.
„Astăzi este oportun să reamintim Congresului şi poporului american de ce este importantă Europa. Răspunsul scurt este că interesul strategic american este legat strâns de Europa, SUA având investiţii uriaşe acolo, iar acele ţări sunt aliaţii noştri în NATO. Nu poţi să întăreşti legăturile de pe o zi pe alta, trebuie să fii acolo cu toate forţele necesare“ - spunea generalul locotenent Ben Hodges la seminarul Asociaţiei Forţelor Terestre ale SUA (denumit Global Force Symposium and Exposition) desfăşurat la Centrul Von Braun din Huntsville, Alabama, 31 March – 2 April -2015.
Evoluţia evenimentelor
O întrebare este pe buzele militarilor din Alianţă: poate secretarul Apărării al SUA, Ash Carter, bineînţeles, împreună cu liderii europeni, să facă în aşa fel încât răspunsul NATO la criza ucraineană să devină începutul unui nou viitor pentru cea mai de succes alianţă politico-militară occidentală după Al Doilea Război Mondial?
La 25 de ani de la încheierea Războiului Rece când odată cu destrămarea URSS s-a crezut că relaţia dintre Federaţia Rusă şi Occident s-a detensionat, Kremlinul a poziţionat zeci de trupe la graniţa cu Ucraina şi a răpit acesteia Peninsula Crimeea. Militarismul rus a provocat 28 de state europene şi a destrămat sistemul de securitate european, determinându-l pe Anders Fogh Rasmussen, la vremea aceea secretarul general NATO, să declare: suntem la un moment ce redefineşte arhitectura de securitate pe care am construit-o împreună în ultimele decenii. Chestiunea în dezbatere înaintea summitului din Ţara Galilor era dacă NATO se reinventează sau îşi pierde relevanţa. Eu cred că sunt şanse de 1 la 3 ca lucrurile să meargă într-o direcţie greşită- acesta este începutul unui nou Război Rece sau dacă vreţi începutul unei ere glaciare- a declarat în 2014 amiralul James Stavridis la vremea respectivă Comndantul Suprem Aliat al NATO din Europa.
Am făcut acest scurt excurs în istorie pentru simplul motiv că declaraţiile de mai sus şi-au găsit răspunsul astăzi în evenimentele ce se derulează în flancul estic al Europei.
Dacă asculţi politicienii de pe cel două maluri ale Atlanticului este uşor să tragi concluzia că relaţiile SUA-Europa sunt în suferinţă şi au devenit mai complicate decât par la prima vedere.
În timp ce unii politicieni văd în criza ucraineană şi în acţiunile revanşarde ale Federaţiei Ruse o slăbiciune a securităţii transatlantice, răspunsul dat până acum de NATO relevă o alianţă puternică fără probleme de cooperare în cadrul ei. Angajamentul de sprijin militar şi politic al Statelor Unite faţă de aliaţii blocului transatlantic va fi mesajul pe care secretarului Apărării al SUA urmează să-l prezinte la Bruxelles la reuniunea miniştrilor apărării din NATO. Ash Carter vrea o nouă carte a operaţiunilor strategice militare viitoare după care Alianţa să lucreze şi care să asigure îndeplinirea misiunilor de contracarare a acţiunilor militare ale Federaţiei Rusie, care să recunoască necesitatea acordului nuclear cu Iranul, care să asigure lupta împotriva Statului Islamic şi să sprijine tranziţia politică în Siria. În timpul Războiului Rece manualul strategiilor nu conţinea elementele ale războiului hibrid mai ales partea de război cibernetic, devenită astăzi o componentă esenţială.
Ashton Carter, secretarul Apărării al SUA
Înaintea acestui turneu european, pe 5 iunie, a avut loc la Stuttgart o reuniune a câtorva zeci de diplomaţi şi lideri militari americani din Europa pe tema modului în care SUA a gestionat în ultimele 18 luni relaţiile cu Federaţia Rusă. A fost acordat mai mult timp analizei şi dezvoltării strategiei de acţiune în cazul conflictului dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, problema înarmării Ucrainei rămânând una deschisă pentru oricare din opţiunile exprimate de taberele existente în Congresul american şi a fost declarată, cu subiect şi predicat, dorinţa expresă a administraţiei Obama de a înlătura îngrijorările aliaţilor din flancul estic referitoare la posibilitatea continuării expansiunii preşedintelui Vladimir Putin şi în alte teritorii, îngrijorări care vor fi eliminate prin sporirea prezenţei militarilor americani în ţările de la graniţa Alianţei. Includerea pentru prima dată în cadrul discuţiilor cu caracter militar a reprezentanţilor Departamentului de Stat prezenţi în ţările de frontieră ale Alianţei, arată dorinţa oficialilor de la Pentagon de a transmite mesaje clare prin diplomaţii lor, oficialilor din ţările de resedinţă cât şi faptul că sancţiunile impuse Federaţiei Ruse trebuie să continue.
Răspunsul Rusiei la sancţiuni
Zilele acestea la Sankt Petersburg s-a deschis Forumul Economic, numit şi Davos-ul rusesc (în perioada când PIB-ul Rusiei afişa o creştere de 10%), în momentul în care Franţa şi Belgia anunţau îngheţarea activelor ruseşti după refuzul Rusiei de a plăti o amendă de 50,2 miliarde dolari acţionarilor companiei Iukos, decisă de Curtea de Arbitraj de la Haga. Preşedintele Vladimir Putin tună şi fulgeră şi nu recunoaşte deciziile Curţii de Arbitraj de la Haga (atenţie că şi noi românii avem o decizie cu privire la perimetrele petroliere din Marea Neagră!). Această nouă dezbatere intervine într-un context deja tensionat între Occident şi Rusia, care se înfruntă pe dosarul ucrainean.
Anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, apoi conflictul din estul Ucrainei au determinat europenii şi americanii să adopte sancţiuni contra Moscovei. În replică, Kremlinul a instaurat un embargo asupra produselor alimentare europene şi americane. La Forumul de la Sankt Petersburg, în faţa ziariştilor, preşedintele Vladimir Putin a ameninţat cu represalii toate ţările care se vor atinge de averile Rusiei din străinătate (sic!).
Vladimir Putin, în timpul discursului la Stankt Petersburg Economic Forum 2015
Apărarea flancului estic al NATO
Pregătirea pentru apărarea a ţărilor membre ale Alianţei continuă la foc automat. Secretarul american al Apărării, Ashton Ash Carter, a efectuat zilele acestea vizite de lucru în Germania, Estonia şi Belgia, vizite în care a purtat discuţii cu omologii săi şi nu numai. Relaţiile bilaterale ale SUA cu Germania sunt extrem de importante în actuala conjunctură geostrategică europeană, iar în acest context vizita derulată împreună cu miniştrii apărării din Germania, Olanda şi Norvegia la cartierul general al primului corp militar germano-olandez situat în oraşul Munster (1st German-Netherlands Corps) componenta terestră a Forţei interimare de Reacţie Rapidă nou creată, Very High Readiness Joint Task Force, demonstrează rolul pe care teritoriul Germaniei îl joacă ca placă turnantă a forţelor operaţionale NATO în Europa. Desantul diplomatic american a continuat la Tallinn, Estonia, unde Ash Carter s-a intâlnit cu lideri estonieni şi a participat la Ziua Victoriei Estoniei. Aici a purtat discuţii cu miniştrii Apărării din Estonia, Letonia şi Lituania şi a vizitat puscaşii marini de pe nava americana de razboi USS San Antonio.
La finele aceste săptămâni europene secretarul Apărării al SUA, Ash Carter, se va întoarce în Germania, unde va lua parte la un exerciţiu care include peste zece naţiuni şi este gazduit de către armata SUA la centrul de antrenament de la Grafenwoehr, Bavaria.
Exerciţiile desfăşurate în Europa sub numele de cod Atlantic Resolve dau şansa de a vedea modul în care funcţionează elemetele constitutive ale unei forţe de reacţie rapidă compusă din forţe terestre şi aeriene fără cele navale declara generalul locotenent Ben Hodges la un forum în Huntsville, Alabama.
David Anderson, maior în forţele aeriene americane, face ultimele pregătiri în baza Lask Air din Polonia, înaintea unui exerciţiul aerian parte a operaţiunii Atlantic Resolve (20 iunie, 2015) FOTO defence.gov
Caracteristica acestor exerciţii este că se derulează pe cele două direcţii strategice nord şi sud. Ceea ce se doreşte este aducerea în câmpul tactic a proiectanţilor de armament împreună cu utilizatori pentru a găsi noi soluţii tehnice la echipamentele în uz sau pentru a proiecta alte echipamente necesare operaţiunilor din Europa. Aceste evenimente pregătesc- declara în primăvara acestui an generalul locotenent Ben Hodges-un amplu exrciţiu pentru anul viitor în Polonia sub comanda unu cartier general NATO sau a unuia polonez, exerciciul fiind similar cu cel mai mare exerciţiu din timpul Războiului Rece, exerciţiu codificat Reforger (a fost un exerciţiu care se desfăşura anual în fosta Republică Federală Germania cu scopul declarat de a da un răspuns la o eventuală invazie a forţelor Tratatului de la Varşovia).
În septembrie 1988 la exerciţiul Reforger - nume de cod Certain Challange-au participat din Germania următoarele unităţi americane Divizia 3 de Infanterie Mecanizată dislocată în Würzburg, Divizia de Infanterie dislocată în Bad Kreuznach, Regimentul 2 de Cavalerie din Fulda, Divizionul de blindate din Frankfurt-am-Main, Brigada Berlin cu sediul în Berlinul de Vest iar din SUA au venit Divizia 1 de Infanterie Mecanizată, Regimentul 3 de Cavalerie, Brigada de Infanterie 197, Brigada de Infanterie 45 şi Regimentul 179 de Infanterie al Garzii Naţionale din Oklahoma. Echipamentele militare erau deja prepoziţionate în aşa numitele locaţii POMCUS (Prepositioning Of Materiel Configured in Unit Sets).
Viitorul Alianţei în Est
Mobilizarea a peste 15.000 de militari în exerciţii pe flancul estic în luna iunie (una dintre cele mai aglomerate luni la NATO), cît şi prepoziţionarea echipamentelor grele va face prezenţa NATO în est indubitabilă, dar va duce la o dublă provocare: posibilitatea ca evenimentele să fie similare cu cele din timpul Războiului Rece şi la atingerea unui tempo operaţional nemaiîntâlnit în anii recenţi. Pentru NATO, în viitor, după criza din Ucraina, o serie de provocări cum ar fi rezistenţa la operaţiunile militare în şirag, urmată de cea bugetară şi de cea politică va testa nervii Alianţei. Este o problemă de a sta în controlul situaţiei şi de a nu cheltui capital politic.
La Bruxelles tema centrală a strategiei NATO, pe agenda de discuţie, este creşterea numărului de exerciţii militare în est acolo unde Alianţă trebuie, în caz real, să învingă Rusia. Dintre aceste exerciţii Noble Jump din Polonia este capul de listă a pregătirii forţei de reacţie rapidă. Generalul Breedlove spune că exerciţiul este destinat să testeze promtitudinea mobilizării în condiţile câmpului tactic şi să stabilească dacă conceptele şi procedurile adoptate sunt adecvate situaţiilor de criză. Sper ca ziua în care să folosim această experienţă să nu vină niciodată, dar sarcina noastră este să ne pregătim să apărăm populaţia, teritoriu şi valorile acestei Alianţe declara generalul Breedlove pentru ziariştii polonezi.
Cu certitudine schimbarile geopolitice de pe continent au adus cu ele şi schimbări politice şi militare în cadrul Alianţei.
Atât timp cât preşedintele Valdimir Putin şi acţiunile sale vor reprezenta o ameninţare la securitatea Europei exerciţiile NATO vor continua să existe.
Ele vor trimite un mesaj de descurajare Moscovei evitând un stil de lucru similar cu cel din Războiul Rece. Prezenţa unităţilor de tip companie (150 militari) sau brigadă (3500 militari) în est este mai mult simbolică şi nu afectează balanţa militară din regiune. Noile facilităţi militare ce se vor crea sunt destinate rotaţie trupelor şi dislocării de echipamente miliatare.
Cum se construieşte noul NATO
Vestea bună este că în 2014 am văzut cele mai mari modificări în relaţia transatlantică de la intrarea NATO în Afganistan după 9/11.
Pentru început menţionez prezenţa neîntreruptă, de la începutul crizei, a forţelor aeriene navale şi terestre ale NATO în flancul estic. Nici unele din aceste forţe nu au existat înaintea crizei. Pentru Statele Unite a fost începutul unei rotaţii a propriilor trupe în estul continentului de la Marea Baltică la Marea Neagră. Acum vorbim de prepoziţionare permanentă de armament greu, peste 1200 de vehicule dintre, dintre care 250 de tancuri Abrams M1-A2, vehicule blindate Bradlay şi mortiere plus cateva escadrile de F-16 şi F10 Tunderbolt toate fiind finanţate prin European Reassurance Initiative în valoare de 1 miliard de USD.
În al doilea rând, liderii UE şi cei ai SUA au realizat o secvenţă de exerciţii militare majore în tot perimetrul flancului estic. Actualmente 15 mii de militari prticipă în operaţiunile incluse de NATO în Allied Shild având ca scop creşterea interoperabilităţii, a stării de pregătire şi a capacităţii de reacţie. Creearea acestor capabilităţi permite NATO să transmită un semnal robust Federaţiei Ruse că apărare colectivă este un angajament ferm al membrilor alianţei.
În al treilea rând, s-a redeschis capitolul despre capabilităţile militare ale NATO. De ani de zile mesajul Pentagonului este clar transmis liderilor europeni: creşterea şi păstrarea la cel puţin 2% din PIB a resurselor financiare acordate militarilor, mesaj reluat şi de actualul secretar al Apărării Ash Carter. Acum ameninţarea militară a Rusiei i-a făcut pe polonezi, nemţi şi baltici să investească mai mult în apărare.
În ultimul rând, înainte de summitul din Ţara Galilor erau voci care se întrebau de relevanţa alianţei NATO după retragerea din Afganistan. Acum odată cu criza ucrainiană şi cu pericolul insecurităţii emanat din Nordul Africii se demonstrează clar rolul NATO şi scopul ei fundamental în apărarea colectivă.
2% din PIB şi opţiunile diferite
Finaţarea aliaţilor din NATO s-a făcut diferit până în prezent şi mai mult reactiv. Întrebarea este cum se trasformă această finaţare întruna normală care să acopere întreaga gamă de nevoi militare?
Există la ora actuală o linia de demarcaţie care influenţează situaţia geopolitică actuală şi care desparte Europa de Est de Europa de Sud. Dacă Polonia, România şi Ţările Baltice văd Rusia ca o ameninţarea predominantă cei din sudul Europei sunt îngrijoraţi de imigraţia din Nordul Africii care este cea mai rea de la al II-lea Război Mondial încoace.
Acest subiect poate fi detaliat astfel (actorii adică aliaţii sunt plasaţi pe paliere de interese diferite): Anglia este confruntată cu propria existenţă în UE (The Guardian- a publicat un studiu realizat de oamenii de afaceri englezi cu titlul Schimbă sau pleci destinat premierului Cameron în vederea referedumului din 2017), de aceea bugetul armatei a fost redus în mod drastic; Franţa este un partener stabil pe care te poţi baza, dar este orientată spre Sahelul african; Italia este cu ochii pe criza din Libia şi Siria care provoacă o imigraţie insuportabilă pentru ei, aceştia cerând insistent un program special al UE de contracarare inclusiv o forţă de peacekeeping în zona nord africană; Polonia a crescut finanţarea armatei cu 18% anul acesta fiind afectată în mod vizibil de prvocarea venită din partea Rusiei; Germania sub conducerea ministrului Apărării doamna Ursula von der Leyen, unul dintre cei mai activi lideri din Europa care deţin portofoliul apărării, şi-a apropiat mult punctele de vedere de ale partenerilor americani sprijinind deciziile acestora, astfel încât Carter va fi primul secretar al Apărării al SUA în ultimii 10 ani care vizitează Berlinul şi ţine un discurs de politică militară externă acolo.
Imigranţi nord-africani în Sicilia, Italia
Din păcate, această competiţie de interese diferite creează o cacofonie strategică atunci când vorbim de asigurarea apărării colective în Europa. Aici avem exemple de ţări aliate a căror populaţie nu doreşte o implicare militară împotriva Rusiei conform sondajului realizat de Pew Reserch Center/SUA-2015 Global Atitudes survey (Italia cu 51%, Franţa cu 53% Germania cu 58% Spania cu 47% - neimplicare). Aşa cum vom asigura congruenţa acestor interese aşa vom reuşi să definim relaţia transatlantică. Mulţi occidentali au uitat cum era Europa de Est în timpul Războiului Rece, mai ales în anii 80: o combinaţie de teroare a poliţiei secretă şi o sărăcie lucie a populaţiei dând impresia unui vast lagăr de concentrare. Ce a ţinut acest lagăr de a nu se extinde? Arsenalul nuclear american plasat în Occident şi care nu a fost niciodată utilizat, dar despre care ştim doar că a fost necesar. SUA, din nou, în mod discret lucrează la o reţea de protecţie a Europei şi a propriului teritoriu care să oprească ameniţarea nucleară a Rusiei. Rusia introduce în propriul arsenal, încălcând tratatul de interzicere a rachetelor cu rază intermediară de acţiune (INF) semnat în 1987 cu SUA, recent testata rachetă de croazieră Kh-101 (Rusia este singura ţară care are capabilităţi de a produce rachete de croazieră, tehnologie care poate fi exportată) cu o rază de acţiune probabilă de 1100 km. O nouă provocare care trebuie rezolvată şi care este extrem de importantă în economia apărării colective. Să nu uităm lecţiile războiului din Irak din 2003 când baterile Patriot au lovit toate rachetele balistice irakiene cu excepţia celor 5 rachete de croazieră trase de irakieni una asupra Comandamentul Infanteriei Marine al SUA din Kuweit. Istoria se poate repeta oricând.
În loc de concluzie am să postez un pasaj din discurul secretarului Apărării al SUA ţinut la Berlin:
Forţa de reacţie rapidă VJTF este elementul fundamental prin care Alianţa NATO se adaptează. Să fii pregătit pentru viitoarele provocări trebuie să-ţi revizuieşti planurile operaţionale şi să încerci abordări noi fiind gata să schimbi modul de gândire asupra provocărilor pe care le întâmpini. Sunt multe întrebări la care trebuie să răspundem. Cum vom acţiona la atacurile cibernetice, la campaniile de propagandă şi la războiul hibrid? Cum vom menţine echilibrul între libertate şi securitate, pe de o parte şi migraţie, terorism sau valul de terorişti străini întorşi din teatrele de operaţii pe de altă parte? Cum ne vom asigura că vom putea acţiona la mai mult de o provocare în acelaşi timp? Răspunsul este că vom face totul împreună aşa cum am făcut întodeauna, cartea Războiului Rece neaplicându-se viitorului. O carte nouă va prelua lecţiile din istorie şi pârghiile care ne-au fost de folos pentru a înfrunta noile provocări. Vom folosi baze militare de dimensiuni mici, unde rotaţia forţelor va fi elementul central, vom instrui parteneri în utilizarea noilor capabilităţi militare, vom face planificarea integrată între domeniul cibernetic, domeniul spaţial şi domeniul forţelor convenţionale, vom asigura răspunsul combinat al forţelor militare şi a celor civile, vom folosi sancţiunile corespunzătoare şi vom lansa noi eforturi în zona mediei. Am să lucrez cu colegii mei din NATO la ministeriala care urmează aşa încât să fim creativi şi să găsim noi căi de adaptare a Alianţei noastre pentru provocările secolului 21.
Se încarcă comentariile...
