Miza Germania: câştigătorul ia tot

În orice ţară, miza alegerilor este una naţională. Există însă câteva ţări unde miza alegerilor are o semnificaţie specială, prin importanţa pe care aceste rezultate o au pe plan regional, continental sau mondial.

Ce se va decide acum în Germania interesează în cel mai înalt grad cancelariile europene, evident, structurile de la Bruxelles dar şi marile centre de putere ale lumii, Washington şi Moscova. Acestea din urmă au câteva motive diferite de interes dar şi unul esenţial în comun: de câţiva ani, Germania se conturează ca elementul inconturnabil pentru orice discuţie despre posibilele politici viitoare pentru recuperare şi relansare economică, fiind centrul de forţă al zonei euro (30% din PIB), impunându-se în consecinţă drept  prim partener strategic.

Foarte interesant de ştiut acest lucru deoarece, foarte discret la început, din ce în ce mai vizibil în ultimii ani, Berlinul a fost curtat intens atât de ruşi cât şi de americani. Primii, pe linia de cooperare în domeniul geopoliticii hidrocarburilor, au folosit capacităţile, sfaturile şi experitza cu totul speciale ale fostului Cancelar Schroder pentru a stabili podul energetic pe care se bazează siguranţa energetică a Germaniei şi, în caz extrem, poate da şi Europei occidentale un backup salvator.

Americanii caută în Germania aliatul continental care ar putea să suplinească poziţia tradiţională de forţă (dar acum progresiv în diminuare rapidă) a Marii Britanii, ajunsă din element-motor al UE, stat reprezentativ pentru curentul euro-sceptic. Americanii, dintotdeauna, sunt pragmatici şi ofensivi, neputând să lase un hiatus în politica lor de alianţe europene, vor aliatul german chiar dacă, din mai multe puncte de vedere, mariajul ar fi mai greu de realizat decât cu obedienta Marii Britanii. Dar, în mod limpede, şi cu mult mai profitabil pe termen mediu şi lung, acum, ca un fel de dividende politice ale unui Plan Marshall care, să nu uităm, a permis această spectaculoasă renaştere a Germaniei.

Americanii şi ruşii (alături de celelalte capitale regionale- centre de putere) mai au un motiv să se uite cu mare atenţie spre Berlin: de câţiva ani a devenit clar faptul că nici una dintre marile decizii europene nu se poate face decât cu acordul Germaniei sau că orice acord formulat sau iniţiat de instituţiile europene este practic condiţionat de acordul parlamentarilor germani...

Prin extensia de care aminteam, planificatorii politici văd în această poziţie germană de lider informal al Europei posibila trambulină pentru iniţierea paşilor următori înspre consolidarea structurilor europene, precondiţie absolută pentru ca Uniunea Europeană să poată să fie ea însăşi instituţie credibilă globală de putere.

Pentru structurile comunitare din Bruxelles, este absolut limpede că poziţia Germaniei a devenit factorul-cheie de referinţă dintr-un motiv foarte simplu, cel pe care specialiştii de acolo îl rezumă în termenii „indicilor de putere”. Iar cel mai important atu al Germaniei este că, la nivel european, reprezintă singura ţară cu creştere economică importantă pe timp de criză, şi tot singurul caz când aceasta s-a făcut sub o guvernare de centru-dreapta, altfel responsabilă pe tot continentul doar pentru măsuri de supra-austeritate gestionate dramatic de prost. Drept care, dacă problema imensă a UE este creşterea parcă de neoprit a şomajului, dacă pentru finele anului acesta media poate atinge 13%, cu vârfuri de peste 28% în Spania sau Grecia, atunci Germania, cu procentul său estimat de 5,6%, este iarăşi modelul social care dă lecţii.

Dar mai este un palier de interes: cel al capitalelor europene cu interesele lor doar în parte convergente. Rezultatele de la Berlin interesează în primul rând Franţa care, cu câţiva ani în urmă, trata cu Germania aproximativ de la egal la egal termenii tuturor dezvoltărilor majore ale zonei euro, constituind „motorul franco-german” care asigura comanda efectivă a tutror jocurilor în interiorul zonei respective dar şi, informal dar sigur, în afara ei.

Franţa este acum slăbită de performanţele neaşteptat de slabe în plan economic (cu repercursiuni în cel social) ale echipei Francois Hollande, iar o relansare Merkel la guvernare ar consfinţi statutul de putere slabă al Franţei, fără însă să existe şi posibilitatea de a vedea un alt candidat pentru o poziţie de partitate cu Germania...ceea ce face ca toate celelalte capitale importante, Roma şi Madridul, dar şi Varşovia (singura ţară cu voce politică reală din estul european) să-şi repoziţioneze toate bateriile diplomatice în trena Berlinului.

Cu rezultatul previzibil de a vedea că o parte dintre revendicările politice şi economice cerute de Germania de atâta timp pentru însănătoşirea zonei euro să devină foarte repede un mini (dar eficace) diktat european.Ceea ce ar putea determina constituirea unor coaliţii de influenţă pro-germană la nivelul Consiliului European şi Comisiei (probabil mai puţin evident la nivelul Parlamentului European).

În fine, last but not least, alegerile de la Berlin vor marca viitoarele negocieri post alegerile europene pentru structurile de conducere din instituţiile comunitare, dar vor influenţa cu siguranţă şi multe dintre alegerile naţionale din statele europene...multe surprize la orizont, multe negocieri trecute, care fuseseră lăsate în suspans, vor fi acum reluate şi multe înţelegeri vă vor părea surprinzătoare.

Culmea reuşitei germane este că, după cum vedeţi, în toate aceste raţionamente nici măcar nu am evocat numele unui posibil învingător deoarece, aşa cum se arată acum lucrurile, orice rezultat logic este win-win pentru Germania în raport cu selecţionata restului lumii.

Căci ar trebui să vă reamintesc vorbele celebre ale Cancelarului Konrad Adenaur, devenite lecţia politică la care au meditat mulţi dintre liderii politici ai lumii noastre: „Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont”...