Ministrul italian al Agriculturii a demisionat, în urma unor suspiciuni de abuz de putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul italian al Agriculturii Nunzia De Girolamo a demisionat duminică, ea fiind suspectată de abuz de putere în privinţa nominalizării unor membri ai personalului din sectorul public al sănătăţii şi în urma unei anchete asupra gestionării fondurilor UE destinate agriculturii, relatează AFP.

„Demisionez din funcţia de ministru. Nu pot să continui să fac parte dintr-un Guvern care nu mi-a apărat onoarea", a anunţat De Girolamo într-un mesaj postat pe contul de Twitter.

De Girolamo a fost acuzată luna aceasta că a exercitat o influenţă „nepotrivită" în privinţa alegerii unor reprezentanţi în sectorul sănătăţii la Benevento, un oraş situat în Campania (sud), în urma dezvăluirii în presă a unor interceptări telefonice din 2012.

Ea este al doilea ministru din cadrul Guvernului de coaliţie condus de către Enrico Letta care demisionează.

Sâmbătă au apărut acuzaţii de delapidare formulate împotriva ministerului pe care îl conduce, după ce Garda Financiară italiană a confirmat că a efectuat cercetări, săptămâna aceasta, în cadrul unei anchete privind repartizarea unor fonduri UE, a anunţat presa italiană.

Anchetatorii au vizat nereguli în atribuirea sumei de aproximativ 8,9 miliarde de euro unor investiţii în agricultură, acordate Italiei în perioada 2007-2013, potrivit cotidianului La Repubblica.

De Girolamo, care nu face, în prezent, obiectul vreunei anchete, a declarat sâmbătă că ancheta poliţiei vizează o perioadă în care ea nu se afla încă în post.

În contextul în care UE decide în ce domenii să fie investite fondurile, ministerul a fost însărcinat să distribuie capitalul prin intermediul companiei AGEA, în care Guvernul deţine 51% din acţiuni, potrivit presei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite