Merkel înăspreşte regulile pentru refugiaţi, dar respinge ideea de a închide frontierele Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel FOTO AP
Angela Merkel FOTO AP

Cancelarul german, Angela Merkel, a îndemnat parlamentarii, joi, să susţină noua lege privitoare la înăsprirea regulilor pentru refugiaţi, dar a respins solicitările de închidere a frontierelor Germaniei, informează site-ul agenţiei de presă DPA.

Merkel se confruntă cu o revoltă a membrilor din partidul de centru-dreapta, în condiţiile în care sute de solicitanţi de azil din Siria, Afganistan sau alte ţări afectate de război sosesc zilnic în Germania. Noile legi se aşteaptă să fie aprobate vineri, scopul lor fiind acela de a elimina birocraţia în procesarea cererilor de azil.

"Să închidem porţile în acest secol al internetului este o iluzie", a declarat Merkel într-un discurs susţinut în Parlament cu câteva ore înainte de un summit al UE în privinţa crizei migraţiei.

Războaiele şi crizele "încep să apară la uşa noastră", a avertizat cancelarul german, făcând referire la criza migraţiei. "Nu este o exagerare să considerăm această responsabilitate (de a accepta refugiaţi) ca un test istoric pentru Europa", a mai precizat Merkel.

Cancelarul german vrea să accelereze procesul de sortare a celor peste 800.000 de solicitanţi de azil care sunt aşteptaţi să sosească în acest an, potrivit estimărilor Guvernului german. Cei care depun solicitări în baza unui motiv neîntemeiat, precum cetăţenii albanezi - a căror ţară a fost clasificată drept sigură -, vor fi deportaţi rapid, în timp ce refugiaţi provenind din ţări precum Siria vor avea dreptul de a solicita azil.

În condiţiile în care Germania acceptă cei mai mulţi solicitaţi de azil faţă de celelalte ţări UE, Merkel a adoptat o politică deschisă, sprijinind venirea imigranţilor în ţară. Horst Seehofer, premierul bavarez şi liderul Partidului Creştin-Social din alianţa lui Merkel, a atacat atitudinea cancelarului german, solicitându-i să transmită un mesaj global că Germania nu mai poate accepta alţi imigranţi decât cei aflaţi deja pe teritoriul ţării.

Cancelarul german trebuie să spună lumii că "pentru naţiuni prospere ca Germania, chiar şi pentru ele, imigraţia are limite şi că nu putem absorbi toţi nou-sosiţii", a avertizat Seehofer. "Dacă Guvernul federal nu face nimic în timp ce noi ne confruntăm cu efectele de la faţa locului, Guvernul federal va fi responsabil pentru toate ramificaţiile situaţiei curente şi pentru cele din viitor", a precizat premierul bavarez.

Merkel urmează să efectueze o vizită în Turcia, duminică, pentru a discuta despre criza imigraţiei, despre atacurile teroriste şi despre drepturile omului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite