Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional: Uniunea Europeană „va muri”, iar multiculturalismul va fi înfrânt
0Candidata la preşedinţia Franţei Marine Le Pen a declarat la un miting politic că Uniunea Europeană va dispărea şi a promis să protejeze Franţa de globalizare, într-o încercare de a-şi mobiliza electoratul cu patru săptămâni înainte de primul tur al alegerilor, transmite Reuters.
Încurajată de victoria neaşteptată a lui Donald Trump în Statele Unite şi de votul Marii Britanii de a părăsi Uniunea, liderul partidului Frontul Naţional, partid anti-imigranţi şi euro-sceptic, a declarat în cadrul unui miting electoral ţinut în oraşul Lille că alegerile din Franţa reprezintă următorul pas în ceea ce ea a numit o revoltă globală populară.
„Uniunea Europeană va muri pentru că oamenii nu o mai doresc... imperiile hegemonice şi arogante sunt destinate să piară”, a declarat Le Pen în aplauzele celor prezenţi.
„A venit timpul să îi înfrângem pe aceşti globalişti”, a adăugat aceasta, acuzându-i pe centristul Emmanuel Macron şi conservatorul Francois Fillon de „trădare”, pentru poziţia acestora pro-UE.
Sondajele de opinie arată că Le Pen va câştiga primul tur al alegerilor din 23 aprilie, doar pentru a pierde alegerile în turul secund în faţa lui Macron. Cu toate acestea, numărul mare de indecişi înseamnă că rezultatul rămâne imprevizibil, crucial fiind capacitatea de mobilizare a electoratului de a se prezenta la urne.
Opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi moneda euro reprezintă ideile principale ce animă electoratul Frontului Naţional însă, pe de altă parte, acestea reprezintă un obstacol în calea câştigării alegerilor în condiţiile în care majoritatea francezilor se opun revenirii francului. Din acest motiv, în interviurile recente, deşi a continuat să critice politicile Uniunii Europene, a subliniat că nu va demara ieşirea Franţei din Uniune şi din moneda euro într-un mod haotic, abrupt. „[Acest proces] trebuie făcut într-un mod raţional, pregătit. Nu vreau haos”, a declarat într-un interviu pentru Le Parisien.
În răspuns la declaraţiile lui Le Pen, ambasadorul francez la Washington, Gerard Araud, a declarat că „aceasta va fi semnificaţia reală a alegerilor din Franţa: supravieţuirea sau sfârşitul Uniunii Europene. Un cvasi-referendum”.