Klaus Iohannis: Ne-am opus cu succes unei Europe cu două viteze. Nu este posibil, ne-am întoarce în timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Ambasada României la Roma, că obiectivul major al ţării noastre este acela al unei Uniuni unite, care are capacitatea de a juca un rol-cheie la nivel global. Şeful statului a amintit că România şi alte ţări s-au opus cu succes unei Uniuni Europene cu mai multe viteze.

Rugat să explice un paragraf din declaraţia finală în care se precizează că  „vom acţiona împreună în ritmuri şi cu intensitate diferită acolo unde este necesar”, preşedintele a menţionat că sintagma „Europa cu mai multe viteze“ a dispărut din discursul liderilor europeni. 

„Ne-am opus cu succes, fiindcă aţi constatat cu toţii, până şi din discursul liderilor, pur şi simplu, a dispărut sintagma „Europa cu două viteze" sau „Europa cu mai multe viteze" sau „Europa cercurilor concentrice". Pasajul la care vă referiţi este în perfectă consonanţă cu tratativele, deci reflectă situaţia de acum a Uniunii. S-a dovedit că este din când în când cazul de proiecte unde nu toată lumea vrea să intre de la început. Ca să vă dau două exemple, Zona Euro. Nu toată lumea este în Zona Euro, dar asta nu înseamnă că Europa funcţionează cu două viteze monetare. Toţi se angajează şi s-au angajat când au aderat la Uniune, să devină, la momentul potrivit, şi membri în Zona Euro, cu ceva excepţii care s-au făcut la început. 

Un alt proiect este cel pe care l-am co-iniţiat şi noi, România, proiectul cu procuror european şi aici, deocamdată, din 27 şi-au arătat interesul imediat 19. Deci avem, iată, un nou proiect, unde 19 state membre intră de la început, ceilalţi mai evaluează şi dacă doresc vor avea tot timpul uşa deschisă să vină în acest proiect. Cred că s-a înţeles destul de bine deja după aceste discuţii care au fost preliminare, nu se poate merge pe ideea Europei cu mai multe viteze. Pur şi simplu nu este posibil. Ne-am întoarce în timp şi nu-şi doreşte absolut nimeni să facem în Uniune paşi înapoi. Noi vrem să facem paşi înainte. Toţi vor o Uniune mai puternică, o Uniune care face faţă mai bine crizelor, în definitiv o Uniune care răspunde solicitărilor cetăţenilor europeni.

image

Pericolul cel mai mare (al unei Europe cu două viteze - n.red.) pe care-l văd este revenirea la geometria Cortinei de Fier, care ar fi mortală pentru Uniune, fiindcă, dacă am fi acceptat Europa cu două viteze, mai devreme sau mai târziu, viteza a doua ar fi fost în Est, şi atunci cu siguranţă ar fi revenit nişte temeri profunde ale est-europenilor, temerea de a fi lăsaţi în urmă. Cum în Vest, cu certitudine, încet, dar sigur, foarte mulţi europeni se tem că le ia cineva locurile de muncă, că vine cineva şi îi împinge la ei în ţară deoparte“, a transmis Klaus Iohannis la finalul summitul-ui aniversar care marchează 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, semnate la 25 martie 1957.

Principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis:

Avem toate motivele să fim mândri de ce am realizat până acum, dar, în acelaşi timp, este necesar să reînnoim angajamentul de a continua dezvoltarea proiectului nostru unic, pentru că de el depinde asigurarea păcii, a securităţii şi a prosperităţii tuturor cetăţenilor europeni.

Cu ocazia acestui Summit aniversar, am adoptat Declaraţia de la Roma, un document politic menit să definească o viziune comună asupra direcţiei de continuare a proiectului european pentru următoarea decadă şi să contribuie la recâştigarea încrederii cetăţenilor în propriul proiect, proiectul european.

Într-o lume globalizată, cu nenumărate provocări, o Uniune mai bine integrată oferă perspective în mod clar mai bune pentru noi toţi decât o Uniune fragmentată.

Doresc să subliniez faptul că menţionarea, în textul final al Declaraţiei de la Roma, a conceptului de cooperare consolidată este făcută strict în limitele prevederilor actualului Tratat al Uniunii, obiectivul fiind ca toate statele să acţioneze împreună. În plus, textul Declaraţiei menţionează că uşa rămâne deschisă pentru statele membre care doresc să se alăture mai târziu acestor forme de cooperare consolidată.

Este important ca Uniunea să evolueze permanent în sensul consolidării acelor politici care asigură fundamentul şi eficienţa Uniunii. Mă refer aici la Piaţa Internă cu cele patru libertăţi fundamentale, la politica de coeziune, la politica de extindere şi la politica de vecinătate.

Pentru România este important să îşi menţină, cu realism şi consecvenţă, priorităţile de agendă şi să se implice activ în continuarea şi consolidarea acelor politici care pot contribui semnificativ la reducerea decalajelor existente în cadrul Uniunii Europene.

La începutul anului 2019, România va exercita, pentru prima dată, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de 6 luni, ceea ce reprezintă, fără îndoială, o oportunitate. România îşi va stabili priorităţile pentru acea perioadă, în care vom avea, pentru prima dată, ocazia de a promova interesul european prin medierea unor poziţii comune, consensuale, între statele membre, dar şi de a demonstra viziunea noastră, viziunea proprie a României în identificarea unor soluţii de compromis, capabile să avanseze proiectul european.

Obiectivul major al României este acela al unei Uniuni unite şi coezive în acţiunile sale interne şi externe, o Uniune care are capacitatea de a juca un rol-cheie la nivel global.

Este misiunea noastră, a şefilor de stat şi a liderilor politici, să demonstrăm că avem viziunea de a duce mai departe proiectul nostru comun şi să recâştigăm, încă o dată, încrederea în viitorul unei Europe unite. Aceasta este principala modalitate prin care putem contracara tendinţele eurosceptice, xenofobe şi radicale.

image

FOTO presidency.ro

Despre Brexit - în ce mod cetăţenii români aflaţi în Marea Britanie sunt ajutaţi, sunt protejaţi de statul român

În situaţia Brexit-ului, tema cea mai importantă pentru noi sunt români care trăiesc acolo. Nu suntem singuri. Polonia are 800.000 de cetăţeni acolo şi alţii, şi alţii. Trebuie să ştiţi că şi Marea Britanie are o preocupare foarte puternică faţă de cetăţenii ei care trăiesc în alte state. Sunt destul de mulţi care trăiesc în România, de exemplu. Practic, în toate statele europene sunt cetăţeni britanici. Şi atunci, această temă cu siguranţă va fi în atenţia tuturor şi noi o să avem grijă să negociem împreună cu celelalte state membre în aşa fel încât chestiunea cetăţenilor Uniunii Europene în Marea Britanie să fie rezolvată bine. Nu dorim să lăsăm cetăţenii noştri undeva suspendaţi, cu un statut incert. Mi-am luat acest angajament. Avem un guvern nou şi acest guvern nou a înţeles şi a luat tot acest angajament. În acest sens, am discutat cu toţi partenerii cu care am avut ocazia, şi cu doamna Prim-ministru May, ştiţi că am avut recent şi o discuţie telefonică, am reiterat această temă, dar şi de partea europeană cu negociatorul Uniunii am discutat in extenso aceste chestiuni. Pot să-i asiguri pe românii care trăiesc în Marea Britanie că nu este doar o formulă de politeţe, este o preocupare foarte, foarte serioasă pentru noi cum vor fi ei poziţionaţi acolo.

FOTO presidency.ro

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite