Analiză realizată de Mihai Bârsan şi Radu Cupcea*

Un videoclip cu greşeli intenţionate

Articolul conţine un videoclip care ar trebui să relateze la fel de obiectiv evenimentul. În schimb, acesta porneşte de la ameninţările din Orientul Mijlociu (Conflictul din Siria, atacurile teroriste de pe teritoriul Turciei) şi apoi continuă cu neînţelegerile avute de Ankara cu statele membre NATO. Motivul principal dat în videoclip-ul creat de cei de la trtworld.com este faptul că aliaţii NATO au refuzat transferul tehnologic al sistemului anti-rachetă produs de ei pentru ca Turcia să poată începe ea însăşi producţia propriului sistem defensiv (ceea ce ar rezulta costuri mult mai mici pentru statul turc atât pe termen scurt cât şi pe termen lung). Rusia a vândut propriul sistem Chinei şi Indiei până în prezent şi în cadrul acestor vânzări, oferă planurile de construcţie a tehnologiei. Prezentatoarea transmite un mesaj clar: „Rusia oferă ceva ce membrii NATO nu vor să ofere“. Întrebarea este pusă apoi retoric: „Considerând apoi situaţia din regiune care parte are un caz [ofertă] mai bun?“.

Captură foto la site-ul trtworld.com

Pornind de la acest videoclip, propunem să scoatem în evidenţă o serie de probleme legate de această achiziţie mai mult sau mai puţin surprinzătoare. Tratarea evenimentului în videoclip este subiectivă, discutăm despre achiziţia unui sistem care nu ar putea să fie integrat cu sistemul anti-rachete pe care îl au celelalte ţări membre NATO. În acelaşi timp, vedem că este promovată oferta ruşilor care include şi transferul tehnologic pe care se bazează sistemul S400.

Agenda evenimentului

Turcia a încercat să îşi rezolve adeseori vulnerabilităţile ce pot surveni pe cale aeriană. Însă aşa cum declara preşedintele Recep Tayyip Erdogan, ofertele au fost foarte scumpe din partea aliaţilor NATO. În acest caz, la începutul anului au fost începute negocierile cu Rusia pentru achiziţionarea sistemului S400.

NATO aparent nu a reacţionat deloc în acest caz, ci doar cu unele critici la adresa acestei decizii. Turcia dorea să primească atât echipamente care să intre în funcţiune imediat, dar şi să obţină în timp un transfer tehnologic din partea producătorilor. Tot în timp costurile de mentenanţă sunt mult mai mici, pot începe chiar ei o linie de producţie şi chiar să dezvolte sisteme mai performante.

În faţa încheierii contractului cu Rusia, Erdogan a declarat că Turcia a trebuit să îşi vadă interesele şi să se facă acest pas pentru a asigura siguranţa populaţiei. Alt stat precum Grecia deţine un model mai vechi S300 care a fost cumpărat şi, în acest caz, NATO nu a avut niciun cuvânt de spus despre achiziţie.

Evenimentul pare să fie înglobat în prea multe controverse şi există un risc prea mare ca din nou populaţia nespecializată să cadă în capcana ştirilor false sau a ideilor promovate cu scopul de a otrăvi sau altera opinia publică. În acest articol vom acoperi toate riscurile de atac pe această cale.

Avem produse militare. Să afle toată lumea de ele!

Dacă încercăm să descoperim o sursă credibilă şi verificată care să indice clar că sistemul S400 este într-adevăr performant, descoperim că în online cei care atestă calitatea sunt tot trusturile de dezinformare Sputnik şi Russia Today. De exemplu, într-un articol de pe Sputnik News, Nejat Eslen discută despre cât de necesară este această achiziţie pentru Turcia. Începutul articolului are 3 paragrafe care de fapt reformulează ideea că sistemul rusesc anti-rachetă este cel mai bun din lume, ceea ce denotă clar că este o publicitate mascată care promovează programul de comerţ militar pe care îl practică Rusia:

Paragraf 1: The Russian-made S-400 Triumf is one of the best air defense missile systems to date, retired Turkish Brigade General Nejat Eslen remarked in his recent interview with Sputnik Turkiye.

Paragraf 2: We know that the S-400 missile [system] is right on the cutting edge," Eslen said, "And we know how useless Patriot [surface-to-air missile] systems currently deployed on a temporary basis in Turkey are. We know that the area which they can protect is extremely limited."

Paragraf 3: "We can say that the S-400 air defense system is one of the best in the world," the retired brigade general emphasized.

Promovarea armamentului rusesc atât la nivel de relaţii interstatale, cât şi la nivelul populaţiilor atrage după sine un set de probleme pe planul relaţiilor bilaterale între Turcia şi statele membre NATO.

Mesajul principal pe care îl găsim pe toate site-urile atât de propagandă, cât şi cele mainstream este că acest sistem este cel mai performant, cel mai sofisticat, cel mai complex, cel mai bun etc. Sistemul S400 pare să transmită că este acel „must have“ al tehnologiei militare pe care l-au cumpărat deja două state mari (China şi India).

Referinţele sunt peste tot în presa internaţională, DailyCaller.com (Turkey Turns To Russia’s Most Advanced Air Defense System Instead Of Buying From NATO[1]) scria că acest sistem este considerat cel mai avansat sistem anti-aerian din lume. Toţi ochii sunt pe acest sistem incredibil de puternic şi incredibil de sofisticat. Aceştia fac o referinţă către agenţia de presă rusească TASS, care pe parcursul lunii septembrie a continuat să ţină la curent procesul de achiziţionare al sistemului de către turci. Observăm că şi aici avem 3 articole care iniţial relatează evoluţia evenimentului, iar la final conţin acelaşi paragraf:

Articole:

  1. Kremlin comments on Russia-Turkey deal on S-400 supplies
  2. Turkey makes down payment on S-400 systems — Russian presidential aide
  3. No details received from Turkey about S-400 purchase from Russia — NATO official
  4. Supplies of S-400 systems to Turkey may begin within two years
 

Russia’s S-400 Triumf (NATO reporting name: SA-21 Growler) is the latest long-range antiaircraft missile system that went into service in 2007. It is designed to destroy aircraft, cruise and ballistic missiles, including medium-range missiles, and surface targets. The S-400 can engage targets at a distance of 400 kilometers and at an altitude of up to 30 kilometers.

După cum se poate observa există această repetiţie constantă în mediul online a capacităţilor uimitoare a acestui sistem. Însă aşa cum de altfel (ar trebui să) se ştie, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. În realitate, vedem că este promovat fără nicio îndoială un produs nou şi avem de-a face cu un sistem netestat, dar a intrat încet şi sigur în mass-media occidentală ca fiind senzaţional.


Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan FOTO EPA

Turcia, NATO şi achiziţia S-400 în presa din Federaţia Rusă

Imediat după declaraţiile preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu privire la posibila achiziţie a sistemului antirachetă rusesc de către armata turcă, maşinăria de presă rusească s-a declanşat. Acest lucru nu poate să ne surprindă. În fond şi la urma urmelor, să vinzi propriul armament, chiar dacă pe datorie, unui stat membru NATO, este o realizare importantă care nu poate trece neobservată. În acelaşi timp este o mişcare strategică reuşită, motiv pentru care presa din Federaţia Rusă nu a ezitat să laude afacerea. O mare parte din publicaţiile şi site-urile mainstream au redat aceeaşi ştire informativă: „Turcia a cumpărat sistemul rusesc S-400“, unde unele trusturi media au citat publicaţia turcă Hurriyet Daily News în care preşedintele Erdogan a spus că ţara sa a plătit Rusiei un avans pentru achiziţionarea sistemului de rachete antibalistice S-400. O redare clasică a unui eveniment care nu se putea sfârşi fără a fi manipulat.

Întrebarea este de ce totuşi o mare parte din mass-media online din Rusia a răspândit idei false despre un eveniment atât de important pentru statul lor? De ce au preferat să-şi discrediteze partenerul dacă este totuşi un partener atât de bun? Pentru că o mare parte a presei ruse a prezentat într-o manieră negativă decizia turcilor. Putem admite că frustrările jurnaliştilor ruşi cu privire la doborârea avionului rusesc încă mai persistă, dar cu siguranţă nu asta îi motivează cel mai mult. Există motive mult mai serioase. Presa aservită Kremlinului nu se mulţumeşte cu atât de puţin. Obiectivele se îndreaptă spre o accentuare a crizelor din Uniunea Europeană, din NATO, între UE şi Turcia, respectiv, Turcia şi Statele Unite ale Americii. 

Din acest motiv, majoritatea publicaţiilor au jucat cartea exagerărilor, o mlădiţă a minciunii. „SUA ameninţă Turcia cu sancţiuni pentru achiziţionarea S400“, este titlul unui material de pe site-ul TV Zvezda, unde redactorii interpretează un gest al senatorului american Ben Cardin ca fiind poziţia Statelor Unite ale Americii. În prima propoziţie, autorii ne anunţă că „Senatorul american Ben Cardin a ameninţat Turcia cu sancţiuni pentru achiziţionarea sistemului rusesc de apărare aeriană“, unde pomenesc despre o scrisoare pe care politicianul ar fi expediat-o Casei Albe, citând din Politico.com. Titlul dezinformează, iar conţinutul manipulează.

Într-adevăr, a existat o scrisoare pe care Cardin, membru al Comitetului pentru Relaţii Externe, a adresat-o Secretarului de Stat Rex Tillerson, numai că el doar avertizează oficialii. Andrew Hanna, autorul articolului din Politico la care au făcut referire jurnaliştii ruşi a scris următoarele:

Scrisoarea, trimisă de senatorul din Maryland Ben Cardin către oficialii administraţiei Trump, avertizează că achiziţiile sistemului defensiv aerian S-400 de către Ankara încalcă (violează) sancţiunile Congresului împotriva Rusiei, intrate în vigoare luna trecută[2].

Cu riscul de a ne repeta, vom spune că reacţia unui politician din opoziţie nu poate fi considerată reacţia conducerii statului aproape niciodată. Doar dacă vrem să exagerăm şi să ducem cititorii în eroare. În cazul de faţă, asta au urmărit. Aşa cum într-o altă apariţie cu privire la subiectul în cauză, pe site-ul Pravda.ru, identificăm acest fapt mult mai clar. Aici titlul sună provocator: „În NATO s-a ivit un trădător - Turcia“. Lyubov Stepushova, autoarea articolului, trimite publicul la o declaraţie din publicaţia americană The New York Times, numai că aceasta nu poate fi accesată. Pagina nu poate fi găsită. Este o tehnică pe care am mai întâlnit-o şi la alţi autori din acest spaţiu. În debutul articolului este menţionat un nume, studiu, titlu sau o părere dintr-un mare ziar american/european pentru a oferi o oarecare credibilitate, numai că aceste trimiteri sunt, cel mai des, inaccesibile sau inexistente.

Captură foto de pe site-ul tvzvezda.ru

În expunerea de faţă situaţia se repetă, iar pe parcurs intervine o sursă anonimă din cadrul Ministerului rus al Apărării care explică „patrioţilor ruşi“ că Turcia nu va beneficia de tehnologia S400, ci doar de informaţie cum să asambleze elementele sistemului. Aşadar, Rusia nu şi-a trădat poporul, sugerează autoarea. Cu apel la cinism, ea tinde să-i liniştească pe cititorii ruşi cu o explicaţie de genul „nu negăm că este foarte profitabil pentru noi“. Abia în final sunt strecurate frazele care definesc scopul materialului şi distribuirea lui ulterioară. Mai exact, în ultimul paragraf Rusia e prezentată drept o mare putere, pe când Turcia e plasată în postura de stat trădător al NATO care tinde să se separe şi chiar să părăsească alianţa. Autoarea spune aşa:

Achiziţionarea armamentului rus – incompatibil cu sistemul de apărare al NATO – reprezintă un pas important pentru independenţa armatei turce. Bineînţeles, aceasta este o provocare pentru NATO şi e convenabilă Rusiei, pentru că armata Turciei – cea mai puternică din Europa – renunţă la NATO[3].

Afirmaţia este falsă. Nici liderii ruşi nu cred în asta. Dar asta nu-i împiedică pe autorii acestor articole să profite de pe urma unui context de securitate dificil în care Turcia se pomeneşte în momentul de faţă. Desigur că mesajele false nu sunt luate în considerare de către experţi, dar ele ajung la publicul larg. Ideea că Turcia va părăsi NATO se încetăţeneşte în mintea oamenilor de rând, iar oficialii turci şi din cadrul NATO nu mai reuşesc să dezmintă continuu această ştire falsă.

Din păcate, există site-uri şi în România care au preluat şi răspândit ştiri false despre Turcia şi ieşirea ei din NATO. S-a insinuat că aceasta va unelti la adresa României, că va fi aspru sanţionată sau că va părăsi Alianţa Nord Atlantică. Nu le vom menţiona aici. Ne putem da seama seama cu toţii de profilul lor prin următoarele caracteristici:

  1. Nu verifică informaţia care o preiau şi o traduc, uneori inconştient, de pe site-uri precum RIA.ru sau alte agenţii străine care par credibile;
     
  2. Încadrează declaraţiile oficialilor turci şi americani într-un context care lasă loc de interpretări;
     
  3. Se află într-o goană continuă după ştiri excepţionale, pe surse, care se dovedesc a fi inventate sau alterate în mod intenţionat;
     
  4.  Preiau şi răspândesc doar ştirile negative despre NATO.
 

Idei similare cu cele analizate de noi în exemplele de mai sus au putut fi identificate în perioada când subiectul era dezbătut în spaţiul public atât la nivel global, cât şi naţional. Cele mai multe ştiri pe subiectul dat le-am găsit pe site-urile oficiale ruseşti, cum ar fi de exemplu RIA.ru (РИА Новости) şi pe tot felul de pagini de internet obscure. Lenta.ru sau Rambler.ru confirmă observaţia noastră. Ele au o reţea şi o expunere în social media foarte mare. Dacă ar reda problemele dintre Turcia şi aliaţi ar fi de înţeles, numai că aceste publicaţii inventează cu disperare probleme care nu există sau nu sunt atât de complicate după cum lasă ei să se înţeleagă.

Straturile poveştii

Revenim la achiziţia S400.

(1) În urma discuţiilor cu un oficial NATO, am fost informaţi că fiecare stat aliat are libertatea să îşi aleagă echipamentul militar pe care îl doreşte, iar singurul lucru care contează pentru NATO este ca acest echipament să opereze împreună cu cel al statelor membre. În cazul unei posibile situaţii de criză, acest sistem va acţiona ca un întreg. De asemenea, oficialul a specificat că niciun membru NATO nu operează un sistem S400 şi organizaţia nu a fost anunţată că vreunul din statele membre ar fi achiziţionat un astfel de model defensiv.

Această declaraţie oficială este importantă pentru cazul analizat aici, în contextul în care senzaţia generală pe care o lasă mass-media internaţională este că Statele Unite şi NATO ar practica un fel de monopol asupra armamentului pe care îl promovează statelor aliate. Acest mesaj este clar fals, după câte se poate vedea din declaraţia dată de NATO.

(2) Declaraţia făcută de preşedintele Turciei referitoare la criticile Statelor Unite şi NATO a fost că Grecia deţine şi ea sistemul S300, după cum am menţionat mai sus. Însă, aşa cum evidenţiază thedrive.com şi al-monitor.com sistemul a fost cumpărat de greci în contextul conflictului din Cipru.

În acest caz, conflictul merge până în 1974, când Turcia susţinea Statul Turcesc al Ciprului de Nord. Grecia a dorit să îşi asigure la rândul ei siguranţa naţională şi să cumpere sistemul S300, dar turcii au zis că vor lansa un atac preventiv împotriva acestuia. Incidentul s-a terminat cu acceptarea din partea grecilor a unei compensaţii financiare şi echipament militar nedezvăluit. În prezent, grecii negociază în continuare pentru achiziţionarea unui sistem mai performant decât au în prezent, dar încă nu există nimic concret.

Sistemul S-400, sursa: Qmagazine.ro

Un articol care pune un accent deosebit pe declaraţia lui Erdogan apărut pe 13 septembrie în PressTv.ir. Odată în acest articol se sugerează că prin nemulţumirile exprimate se vede clar cum Turcia se îndepărtează de NATO şi de monopolul pe care această alianţă îl impune asupra aliaţilor. Turcia nu doreşte să se spună şi de aici rezultă că dă dovadă de coloană vertebrală. Din nou, şi din acest articol, autorul nu se sfieşte să îşi arate subiectivismul: „Neither the S-400 nor its Chinese equivalent FD200 is compatible with other NATO military systems, meaning that they are not bound by NATO’s instructions that prevent Turkey from using such weapons. Cuvântul bound din această frază alterează declaraţiile oficiale date de NATO şi sugerează că NATO ar obliga vreun stat membru să cumpere anumite echipamente militare de la un vânzător fix şi cu anumite limite de utilizare. În alt sens, Erdogan nu a fost deloc sfidător în discursul său, ci a sugerat că ar dori ca NATO să audă mai bine cererile venite din Turcia.

(3) Transferul tehnologic şi politicile militare NATO sunt întotdeauna puse în centrul dezvoltării durabile a alianţei. Transferul nu se face pe termen scurt şi nu se acordă ţărilor care au probleme interne sau care nu au împlinit mai întâi anumite standarde economice.

Turcia rămâne un aliat puternic al NATO

Misiunea Laboratorului pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică este să demonteze ştirile false cu argumente. Având în vedere că evenimentul în sine este prezentat întotdeauna subiectiv, am decis să continuăm cu o documentare mult mai amănunţită a situaţiei pentru a putea să înţelegem mult mai bine ce presupune acest eveniment în care Turcia a luat decizia de a cumpăra un sistem anti-rachetă de la ruşi. Am prezentat până acum că atât presa rusă, cât şi o parte din presa turcă au dezinformat cu privire la acest subiect. Fiecare parte a prezentat ce a dorit. La acestea noi specificăm că Acordul Alianţei Nord Atlantice nu conţine posibilitatea excluderii membrilor, nici nu prevede sancţiuni pentru membrii săi. Ieşirea din NATO nu poate fi realizată decât de statul partener care îşi doreşte asta şi decide să denunţe Tratatul de la Washington. Nu găsim niciun motiv care să determine Turcia să facă asta.

Aproape întotdeauna presa occidentală a prezentat Turcia drept un aliat indispensabil pentru NATO. Şi aşa este! Numai că statul turc are nevoie de NATO în aceeaşi măsură. Raporturile sunt aproape egale. Un stat precum Turcia, cu o Rusie tot mai înarmată şi mai agresivă la Marea Neagră, cu războaie la frontieră şi certat cu aproape toţi vecinii nu poate renunţa uşor la garanţiile pe care le oferă alianţa politico-militară.

Oficiali de la Ankara contactaţi de LARICS au făcut următoarea declaraţie

 „Turcia a fost şi este un aliat puternic al NATO. Contribuţiile noastre în NATO continuă să fie neschimbate. Relaţiile cu Rusia nu sunt văzute ca o alternativă la relaţiile noastre cu aliaţii şi cu UE. Desigur, trebuie să colaborăm cu Rusia în chestiuni precum Siria, care sunt vitale pentru interesele Turciei de securitate naţională“[4].

Aceste declaraţii se justifică şi prin faptul că turcii au luat parte la toate operaţiunile NATO din Afganistan, Balcani, Siria sau Libia, fără să se sustragă aşa cum au procedat alte state membre.

Având în vedere mediul complex de securitate internă şi externă, confruntarea cu o criză a refugiaţilor, ameninţările teroriste şi statele eşuate în jurul său, Turcia a optat în ultimii doi ani pentru decizii nedemocratice şi derapaje de la principiile pe care le-a susţinut. Conducătorii de la Ankara creează îngrijorări prin deciziile lor în cadrul alianţei, iar asta le-a scăzut credibilitatea. Toţi factorii enumeraţi de ei nu justifică pe deplin achiziţia S-400. În momentul de faţă, în schimbul negocierilor, liderii turci au preferat o colaborare în domeniul militar cu Rusia care, la fel ca în trecut,  poate deveni o ameninţare pentru ei. În acelaşi timp, oficiali ai guvernului de la Ankara, spun că aşteaptă „sprijinul aliaţilor în lupta împotriva terorismului şi în problemele care ameninţă securitate naţională[5]. Este un joc dublicitar menit să forţeze Statele Unite ale Americii să accepte diverse solicitări provenite din partea statului turc. Liderul de la Ankara nu este deloc încântat de relaţiile cu aliaţii săi după tentativa de lovitură de stat de anul trecut, atunci când reacţiile de susţinere pentru actualul regim au întârziat să apară. „Erdogan a cerut el însuşi vizite în Turcia ale unor politicieni de rang înalt[6], după ce oficialii americani şi din NATO l-au sunat pe preşedintele turc după o zi şi jumătate de la incident, iar cei de la Bruxelles mult mai târziu. Aceste ezitări reprezintă pentru Ankara semnale care ascund neîncredere, peste care nu se poate trece foarte uşor. Probleme există, sunt foarte complicate şi nimeni nu neagă acest lucru. Numai că Turcia nu părăseşte NATO, ştirile care insinuează această decizie sunt false.

„România îi va lua locul Turciei în NATO!“

Imagini pentru romania si turcia in NATO

Auzim sau citim frecvent asemenea informaţii lansate în mass-media din România. Evident, ele nu sunt adevărate şi nici nu au fost susţinute de autorităţile de la Bucureşti. Rolul României în cadrul NATO a crescut semnificativ, dar nu în detrimentul Turciei. Dimpotrivă, în ultimii ani a fost instituită o trilaterală Polonia-România-Turcia menită să întărească flancul estic al Alianţei şi colaborarea dintre cele trei ţări. Dintre ele Turcia rămâne, în continuare, singura forţă militară din regiune care ar putea să reziste eforturilor expansioniste ale Rusiei în Marea Neagră, în Caucaz şi în Orientul Mijlociu. Oricât de importantă ar deveni România, nu are cum să descrească rolul şi importanţa Turciei în Marea Neagră. Armata română nu deţine nici măcar o flotă de luptă bine dotată, pe când cea a Turciei reprezintă garantul accesului navelor NATO în Marea Neagră şi controlul asupra strâmtorilor.

Relaţiile turco-române se bazează pe un parteneriat strategic solid. Acest lucru se datorează nu numai dinamicii geostrategice evidente, ci unei componente economice puternice. Ambele părţi au hotărârea puternică de a continua aceste legături strategice vitale.

De altfel, continuăm să participăm în mod regulat la exerciţii militare comune, în special în regiunea Mării Negre, atât în formate bilaterale, cât şi multilaterale.

Dată fiind situaţia şi modul în care s-a reacţionat la această achiziţie, noi avertizăm cititorii că în următoarea perioadă vor apărea ştiri în media românească, europeană şi mai ales în cea rusă care vor încerca să transmită următoarele mesaje:

  1. SUA plănuieşte să atace Turcia în viitor şi de aceea nu a vrut ca această ţară să aibă un sistem anti-rachetă performant;
     
  2. O nouă lovitură de stat va avea loc în Turcia din cauza acestei decizii luate de Erdogan;
     
  3. Erdogan nu trebuie să joace la două capete, ci trebuie să se alieze cu axa Rusia/China şi nu cu NATO;
     
  4. Promovarea aşa zisei politici de autodeterminism, pe care îl promovează Rusia pentru ca statele care sunt în prezent membre NATO, să se îndepărteze de alianţă;
     
  5. Prietenia strânsă între Pakistan, Turcia şi Rusia este în creştere;
     
  6. Turcia ia decizii bune şi nu îşi pune mintea cu statele care nu vor să recunoască realitatea că democraţia nu funcţionează şi că este un model de conducere învechit.
 

Bibliografie:

  1. Andrew Hanna, Cardin: Turkey’s Purchase of Russian missile system may trigger sanctions
  2. Bernd Riegert, NATO şi Turcia: Cinci chestiuni, Deutsche Welle
  3. Carlo Kopp, Tehnical Report APA-TR-2006-1201
  4. Duygu Güvenç, Россия не даст Турции ракеты С-400
  5. Joseph TrevithickIt’s Official, Turkey Is Gettting Russia’s S-400 Air Defence System
  6. NATO, International Military Staff
  7. Ovidiu Nahoi, De ce cumpară Turcia, tocmai acum, rachete ruseşti? (Huffington Post)
  8. PressTv, Erdogan remains defiant as NATO allies criticize S-400 deal with Russia
  9. Redacţia Hurriyet Daily News, Turkish President Erdogan vows to give new weapons to military
  10. Revista Qmagazine, Cum arată sistemul S-400 antirachetă
  11. Sputnik NewsWhy Turkey Wants to Obtain Russian-Made S-400 Air Defense Systems
  12. TRT World, Turkey starts paying for Russian S-400 missiles
  13. Vahap Munyar, Turkey has put down a deposit on S-400 missiles to Russia: Erdogan
 

*Mihai Bârsan şi Radu Cupcea sunt cercetători la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu“ al Academie Române şi doctoranzi ai Universităţii din Bucureşti.


[1] Turkey Turns To Russia’s Most Advanced Air Defense System Instead Of Buying From NATO.
[2]Andrew Hanna, Cardin: Turkey’s Purchase of Russian missile system may trigger sanctions, accesat în data de 28.09.2017
[3] Lyubov Stepushova, В НАТО завелся предатель – Турция, accesat în data de 20.09.2017
[4] Răspunsul aparţine unor oficiali ai guvernului de la Ankara intervievaţi de autori.
[5] Idem.
[6] Bernd Riegert, NATO şi Turcia: Cinci chestiuni, Deutsche Welle, accesat în data de 02.10.2017