Manifestaţii de amploare împotriva guvernului condus de miliardarul Andrej Babis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 5.000 de oameni au protestat la Praga Foto: EPA/EFE
Aproximativ 5.000 de oameni au protestat la Praga Foto: EPA/EFE

Mii de oameni au protestat luni în mai multe oraşe din Cehia faţă de executivul demisionar condus de miliardarul Andrej Babis, care administrează treburile curente de ţării până la formarea unui nou guvern, o misiune ce pare însă a fi imposibilă.

Oamenii s-au declarat revoltaţi de corupţia la nivel înalt din ţară. „Ne-am săturat!“, „Vrem un guvern cinstit!“, au scandat cei aproape 5.000 de protestatari care s-au adunat în piaţa Wenceslas din Praga, relevă „Le Monde“, care preia AFP. 

Chiar premierul, aflat pe locul doi în clasamentul celor mai bogaţi oameni din ţară, este trimis în judecată pentru o presupusă fraudă. 

În acelaşi timp, Cehia trece printr-un impas politic major. Mişcarea ANO a lui Andrej Babis a câştigat alegerile legislative din octombrie, obţinând 78 dintre cele 200 de locuri din camera inferioară a parlamentului. 

Desemnat premier în decembrie, Babis a format un guvern minoritar alcătuit din membri ai ANO şi experţi neafiliaţi politic, însă nu a reuşit să obţină votul de încredere al parlamentului în ianuarie. Oficial, cabinetul a demisionat, însă rămâne în funcţie pentru a administra treburile curente până la numirea unui alt cabinet.

Numai că negocierile în vederea formării unui nou guvern de coaliţie au eşuat vineri, după ce partidul social-democrat CSSD a refuzat să se alieze cu ANO, ceea ce a relansat dezbaterea privind organizarea de alegeri anticipate.

CSSD refuză să facă parte dintr-un executiv în care se află Babis din cauză că miliardarul este inculpat pentru o presupusă fraudă legată de fonduri europene.Totodată, asupra lui Babis planează suspiciuni că ar fi colaborat cu poliţia secretă în perioada comunistă. De cealaltă parte, premierul în funcţie respinge toate aceste acuzaţii. 

„Este inacceptabil să ai ca premier un om urmărit (în justiţie) şi înregistrat ca agent al poliţiei secrete comuniste“, au afirmat pe Facebook organizatorii manifestaţiei, cerându-i lui Babis să demisioneze. 

Preşedintele Milos Zeman, care nominalizează premierul, i-a promis lui Babis că-i va da o nouă şansă de a forma un guvern. Constituţia cehă prevede trei tentative de a forma un executiv, primele două fiind conduse de şeful statului, iar a treia, de către preşedintele camerei inferioare a parlamentului, post deţinut în prezent de un membru ANO.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite