Manifestaţie a separatiştilor catalani la Bruxelles

Manifestaţie a separatiştilor catalani la Bruxelles

Fostul lider al executivului catalan Carles Puigdemont se află la Bruxelles şi este vizat de un mandat european de arestare Foto: EPA-EFE

Sute de manifestanţi separatişti catalani, reuniţi duminică la Bruxelles, au cerut Uniunii Europene să „apere democraţia“ din Catalonia, în numele „valorilor care au stat la baza fondării Europei“, transmite dhnet.be.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manifestanţii, care purtau pancarte pe care scria „Europa, ruşine ţie!“, s-au adunat într-un parc din Bruxelles, cerând punerea în libertate a „deţinuţilor politici“.
 
Fostul lider al executivului catalan destituit, Carles Puigdemont, care a fugit la Bruxelles după ce Madridul a decis trecerea Cataloniei sub tutela sa, nu a participat la manifestaţie, notează France-Presse. 
 
Puigdemont şi patru dintre foştii săi miniştri sunt vizaţi de mandate europene de arestare emise de Spania.
 
Ei au fost eliberaţi condiţionat de un judecător de instrucţie belgian, prima audiere fiind stabilită de instanţă pe data de 17 noiembrie, când vor fi examinate mandatele emise pe numele lor.
citeste totul despre: