VIDEO Mama „îngerului din Grecia“ spune că îşi vrea copilul înapoi. Femeia a mai încercat să-şi vândă doi copii
0
Femeia de etnie romă din Bulgaria, care pretinde că este mama fetiţei descoperite în Grecia aflate în grija unei familii străine, susţine că îşi vrea fiica înapoi, de care s-a despărţit împotriva dorinţei ei. Mamă a zece copii, aceasta a spus că nu a primit bani atunci când a lăsat-o pe Maria în Grecia, însă oficialii bulgari spun că a mai fost arestată din cauză că ar fi încercat să-şi vândă copiii.
UPDATE Saşa şi Atanas Rusev, un cuplu de romi din Bulgaria, sunt părinţii Mariei, fetiţa blondă descoperită într-o tabără de romi din centrul Greciei, confirmă testele ADN, anunţă Ministerul bulgar de Interne, citat de AFP.
„Testele ADN au arătat că Saşa Rusev este mama biologică şi Atanas Rusev este tatăl biologic al fetiţei Maria", supranumită de presă drept „îngerul blond", a declarat Svetlozar Lazarov, purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Interne.
Sasha Ruseva, în vârstă de 35 de ani, insistă că nu a vândut-o pe fetuţa de patru ani, ci ar fi fost forţată să o părăsească în Grecia din cauză că nu îşi permitea cheltuielile legale. Însă jurnaliştii au descoperit că femeia a mai fost arestată în trecut, fiind acuzată că a încercat să-şi vândă alţi doi copii, potrivit ziarului britanic „The Daily Mail”.
Cazul Mariei a atras atenţia opiniei publice internaţionale şi a scos din nou la iveală problema copiilor traficaţi, obligaţi să cerşească pentru a asigura prosperitatea capilor reţelelor de infractori. Ruseva, însă, neagă acuzaţiile potrivit cărora şi-ar dat copilul de bună-voie.
„Nu am vândut-o pe Maria, nici nu am abandonat-o. În ultimii patru ani nu am încetat să mă gândesc nici măcar o zi la Maria. Mă rog pentru ea în fiecare zi. O vreau înapoi”, a insistat femeia cu ocazia vizitei jurnaliştilor în tabăra de romi din satul Nikolaevo, Bulgaria.
Ruseva, care avea doar 13 ani atunci când a născut primul copil, a spus că era însărcinată cu Maria atunci când a plecat în Grecia pentru a lucra ca zilieră la o fermă, împreună cu soţul ei. În Bulgaria rămăsese fata ei cea mare care trebuia să aibă grijă de restul copiilor. Însă întoarcerea mamei a fost grăbită de căsătoria fetei ei, care a anunţat-o că voia să se mute din casa părinţilor ei.
CNN: Mama „îngerului blond” îşi vrea copilul înapoi
Maria, lăsată în Grecia cu buna ştiinţă a mamei
Maria a fost adusă pe lume în Grecia, însă autorităţile elene i-au cerut mamei „sute de euro pentru certificatul” fetiţei, bani pe care Ruseva nu-i avea. Constrânsă de cerinţele fetei mari, care voia să plece de acasă şi să lase copiii fără nicio îngrijire, şi de dorinţa de a rămâne împreună cu bebeluşul ei, femeia a ales să o lase pe cea mică în grija colegei ei de cameră din Grecia, „tot ţigancă şi ea”.
„Atunci când i-am lăsat-o pe Maria, i-am cerut acelei femei să mi-o trimită înapoi (în Bulgaria). Dar nu a făcut-o”, a spus Ruseva, adăugând că nu-şi maia aduce aminte numele fostei sale prietene. „Mi-a fost dor de Maria, dar nu aveam bani, aşa că n-am ştiu ce să fac. Am sunat-o pe acea femeie de câteva ori, aşa că ştiam că e bine şi în siguranţă. Nu ştiu de ce a ţinut-o aşa de mult, de ce nu mi-au trimis-o înapoi”, a mai pus pretinsa mamă.
Ulterior, apelurile către familia „adoptivă” a Mariei au încetat, din cauză că părinţii ar fi rămas fără bani. „Dar nu am încetat niciodată să o mai doresc înapoi, este din propriul meu trup şi sânge”, a insistat femeia.
Jurnaliştii au descoperit că Ruseva şi soţul ei au înregistrat naşterea unui copil la spitalul din Lamia, acum patru ani, unitate aflată la o oră depărtare de tabăra de romi din Farsala, unde a fost descoperită Maria.
Ruseva, arestată de două ori
În ciuda declaraţiilor vehemente ale pretinsei mame, autorităţile elene suspectează că femeia şi-a vândut bebeluşul unor traficanţi de carne vie care vindeau mai departe copiii cuplurilor care nu puteau avea proprii urmaşi. Preţul pentru astfel de tranzacţii depăşea uneori 25.000 de euro, însă nu a fost şi cazul Mariei.
Poliţiştii nu cred mărturia femeii, mai ales că formalităţile de eliberare a unei cărţi de identitate pentru un copil, care permite deplasarea în străinătate, costă doar 15 euro. În plus, un ţigan din tabăra grecească a spus părinţii Mariei au primit 250 de euro pentru a încheia „afacerea”.
Între timp, părinţii falşi din Grecia au fost reţinuţi de autorităţi, iar anchetatorii aşteaptă rezultatul testelor ADN din Bulgaria.
Alte ştiri pe aceeaşi temă:
VIDEO Fetiţa blondă găsită în tabăra de romi din Grecia apare dansând în două înregistrări video
Fetiţa blondă în vârstă de 4 ani, descoperită într-o tabără de romi din Farsala, în centrul Greciei, era tratată ca un „urs dansator" de familia cu care trăia şi care a exploatat imaginea ei inocentă pentru a o face să cerşească, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.
UPDATE Doi copii romi blonzi, înapoiaţi familiilor din Irlanda după teste ADN concludente
Autorităţile irlandeze au înapoiat, miercuri, familiilor lor rome doi copii pe care i-au retras din cauza suspiciunilor privind identitatea lor, după cazul „îngerului blond din Atena", testele ADN fiind concludente, potrivit poliţiei, citate de AFP.
Irlanda: O fetiţă blondă, retrasă dintr-o familie romă de origine română
Autorităţile irlandeze au retras o fetiţă blondă în vârstă de şapte ani unei familii de etnie romă din Dublin care provine cel mai probabil din România, relatează publicaţia Sunday World.
Femeia romă în grija căreia a fost găsită o fetiţă blondă în vârstă de patru ani, în Grecia, susţine că aceasta i-a fost încredinţată în urma cu doi ani de o româncă, scrie „Daily Mirror“.
Fetiţa blondă neidentificată, descoperită de poliţia din Grecia într-o tabără de romi, a fost încredinţată cuplului de romi care susţin că au custodia fetiţei de către mama sa biologică, persoană care nu avea posibilitatea să-şi crească fiica, au declarat sâmbătă avocaţii acestui cuplului acuzat de răpire de autorităţile elene, citaţi de AFP.
Cazul fetiţei blonde găsite într-o tabără de romi din Grecia, după un raid al poliţiei elene, a readus în atenţia publicului traficul de copii practicat de reţele de crimă organizată extinse pe tot teritoriul Uniunii Europene.






