Macron ar vrea să reînvie o himeră: proiectul „Europa în trei cercuri concentrice“

FOTO EPA-EFE

Încep lucrurile serioase, cu propuneri spectaculoase, cu atât mai interesante cu cât se ştie deja că ele vor sta la baza dezbaterilor pentru alegerile europarlamentare, dorind să influenţeze în cât mai mare măsură acea schiţă exhaustivă de proiect european care va fi prezentată ca Declaraţie Solemnă în finalul Summitului UE de la Sibiu din primăvara viitoare.

Propunerile nu sunt noi sau, în unele cazuri, nu sunt deloc noi, le-am auzit detaliate în amănunt, pe bază de hărţi explicative, la Bruxelles sau în diverse capitale în ultimii 10 ani. Dar, atunci, în mare măsură, erau argumente ce rezultau din discuţiile în diferite institute de analiză prospectivă sau a dezbaterilor în diverse cercuri mai mult sau mai puţin discrete. Aveau, atunci şi acum, un mare punct comun: doreau să răspundă unei dileme care, în timp, a devenit cea mai mare problemă cu care se confruntă instituţiile europene, paralizate de imposibilitatea tehnică de a depăşi cumva prevederile Tratatelor care impun un echilibru fragil (uneori mult prea fluid) între atribuţiile ce revin instituţiilor şi cele ce revin în exclusivitate statelor naţionale.

A fost foarte greu să se recunoască eroarea iniţială, cea care miza viitorul proiectului european pe evoluţia unitară şi coerentă a tuturor ţărilor membre, odată cu reducerea rapidă a decalajelor istorice existente între ţările occidentale şi, pe cât se putea, ajutorarea ţărilor din centrul şi mai ales din estul Europei (România, Bulgaria) să iasă din stadiul lor de economii pe cale de dezvoltare. A fost o eroare care a costat mult, a creat neînţelegeri, a provocat tensiuni şi, într-un final, a favorizat ridicarea exponenţială de acum a partidelor populiste de extremă dreapta.

Cu siguranţă, e vorba despre o realitate şi, ca atare, trebuie să existe o recunoaştere formală a acestei stări de lucruri şi, în consecinţă, o reformulare a regulilor de joc înlăuntrul proiectul european pentru a permite ca vitezele diferite de evoluţie să nu ducă automat la izolarea definitivă a ţărilor excentrice sau sărace sau/şi prost conduse. Nu, se spune de ceva ani, nu ar fi în folosul nimănui şi doar s-ar penaliza inutil populaţii întregi pentru incompetenţa sau reaua-voinţă a liderilor lor de moment.

De cealaltă parte, argumentele sunt la fel de serioase. Împărţiţi Europa - se spune - şi veţi vedea cum, rapid, se vor crea insule de separatism în interiorul unor naţiuni în funcţie de interesele economice diferite ale unor regiuni care vor spune că "nu mai vor să plătească pentru lenea şi incompetenţa celorlalţi" sau veţi asista absolut neputincioşi la ridicarea vechilor himere ale naţionalismelor, revendicărilor teritoriale, dezlănţuind acelaşi tip de patimi ucigaşe care au sfâşiat odată fosta Iugoslavie. Singura garanţie posibilă de coeziune este proiectul UE şi apartenenţa la NATO. Sunt slăbite sau dizolvate acestea două, ne aşteaptă dezastrul.

În România aceste lucruri nu se discută, toată problematica este acoperită de un covor gros şi ţesut din lâna indiferenţei noastre tradiţionale şi a convingerii că ştim măcar valoarea istorică a proverbului privind capul plecat în ţărână pe care iataganul nu se mai oboseşte să-l taie. Dar alţii, jucătorii reali ai Europei, au început să discute demult despre toate astea, iar acum discuţia ce părea odinioară relativ teoretică, începe să aibă o valoare concretă de mesaj extrem de precis direcţionat în contextul convulsiilor planetare la care asistăm şi vom asista cu stupefacţie în următoarea perioadă.

Poate vă interesează să ştiţi despre ce e vorba.

În 2011 se auzea o propunere foarte complex argumentată privind Europa cu 4 viteze, bazată pe criterii de departajare economică, acestea foarte uşor de înţeles, dar şi cu un al patrule cerc destinat ţărilor euro-sceptice sau care, din momentul aderării, ceruseră şi obţinuseră privilegiul unor opt-out adică derogarea permanentă de la aplicarea unor legislaţii comune din UE sau de la intrarea obligatorie în Zona Euro. Deloc surprinzător, noi figuram în zona a treia.

În 2014, s-a vorbit mult la Bruxelles de proiectul Europa cu 3 viteze. Un proiect construit din nou după o logică foarte evidentă a diferenţierilor economico-sociale. Primul cerc trebuia să cuprindă ţările care reprezintă 87% din PIB-ul zonei Euro, al doilea cerc ar fi cuprins toate ţările zonei Euro, al treilea cerc fiind gândit ca o zonă de liber-schimb cu ţări care au vocaţia de a se apropia treptat mai ales de prevederile legislaţiilor adoptate de Consiliul Europei şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Ieri, la Lisabona, preşedintele Macron a făcut prezentarea viziunii sale (foarte posibil să fie susţinută fără rezerve de Germania şi de grupul ţărilor din Benelux), parte a platformei politice a noului grup pe care va vrea să-l formeze în Parlamentul European ("les macronnistes") din care, spun unele surse, poate vor face parte, dacă vor fi aleşi în PE, reprezentanţi ai partidului domnului Dacian Cioloş.

Ce visează liderul francez pentru Europa? O construcţie în trei cercuri concentrice.

Primul, cel mai puternic şi evident cel mai restrâns, ar fi inima reactorului iar specificitatea va fi dată de o „piaţă de muncă mai integrată, cu convergenţă socială“, adică „centrul unei Europe mult mai integrate şi care merge până la capătul logicii Zonei Euro“.

Al doilea cerc s-ar baza pe o „piaţă unică foarte puternică“, undeva între UE de acum şi zona Euro ale cărei priorităţi vor fi axate pe sectoarele digital, militar şi comerţ şi, mai ales, „va garanta o adevărată liberate de circulaţie".

Va exista însă şi un al treilea cerc. Definiţia criteriilor de constituire este propunerea franceză care este mesajul de forţă de care vă vorbeam: va fi vorba despre "o uniune de valori, de principii democratice şi de libertăţi economice...ceva între UE şi actualul Consiliu al Europei... mai puţin integrat dar foarte exigent în privinţa valorilor. Printre ţările membre în acest al treilea cerc s-ar putea număra Rusia şi Turcia, fie în calitate de Stat Membru, fie pe baza unor "acorduri strânse de asociere". Foarte interesant, nu-i aşa?

Posibil? Poate chiar aşa se va dori să arate pe viitor jocul european. Este o schimbare ce se va produce, într-o formulă sau alta. Mi-ar fi plăcut să aud care este poziţia liderilor politici din România, asta în cazul în care ar fi interesaţi şi de viitorul acestei ţări dincolo de orizontul strict al mandatului şi păstrării privilegiilor lor de acum. Poate chiar asta ar fi trebui să fie o temă prioritară în Anul Centenarului când nu numai de festivităţi ar trebui să ne preocupăm ci şi de ce se întâmplă în jurul nostru. Cum ar fi proiecte de acest gen.

Dar nu ne interesează şi plata va fi pe măsură.

P.S. Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a reacţionat dur, indicând faptul că „nu dorim o Uniune Europeană condusă de Franţa... Nemţii ar trebui şi ei să fie vigilenţi. Există un concept francez care, pe fond, asta înseamnă: conducerea franceză a Europei, plătită de banii germani... Este ceva ce eu resping. Glasul europenilor trebuie să se facă auzit şi trebuie să aşteptăm alegerile europene înainte de a lua decizii importante“.