Suspiciunea nu este numai generică, bazată pe timpul foarte scurt care a trecut de la seria de atentate teroriste care au lovit Londra în ultima perioadă şi care, toate, au avut ca autori cetăţeni britanici de origine musulmană şi cu legături confirmate cu ISIS. Este vorba despre semnificaţia cu totul şi cu totul specială pe care o are moscheea de la Finsbury Park în faţa căreia a avut loc atentatul de acum. Este situată în zona de nord a Londrei, dincolo de Satul Olimpic, într-un cartier populat ultra-majoritar de magrebieni, arabi veniţi din ţările din Orientul Mijlociu sau din Somalia, de regulă practicanţi asidui ai religiei musulmane, fapt care explică prezenţa lor într-un număr important la rugăciunile Taravih de ieri noapte.


Moscheea Finsbury Park

Problema cu această moschee este că, aşa cum spun cei de la BBC şi The Guardian, „a fost de mult timp sinonimă cu cele mai mari temeri legate de terorism în Marea Britanie... Moscheea aceasta, care a costat 8 milioane de lire sterline, s-a deschis în 1988. Având unul dintre cele mai mari spaţii de rugăciune din UK, era privită de foarte mulţi musulmani drept un loc emblematic... Dar la finele anilor '90, în perioada afirmării islamismului radical, a devenit loc de întâlnire pentru foarte multe voci extremiste, inclusiv cea a lui Abu Hamza... A fost vizitată de Kamel Bourgass, un algerian care a fost închis pentru uciderea unui poliţist şi acuzat de o presupusă participare la un complot vizând folosirea ricinului în scop criminal”. Cei de la Daily Telegraph adaugă: „Moscheea de la Finsbury Park este cunoscută de mult timp drept loc de întâlnire preferat al islamiştilor radicali după ce la conducerea ei a venit imamul Hamza în 1997. Discursurile sale pline de ură au inspirat pe unii ca Richard Reid, «the shoe bomber», Zacharias Moussaoui, unul din teroriştii de la 11 septembrie, sau Mohammed Sidique Khan, unul dintre cei patru terorişti sinucigaşi care s-au detonat în atentatul din 7 iulie 2005 din transportul public din Londra”. A fost extrădat în SUA în 2012, judecat şi condamnat în legătură cu atentatele din 11 septembrie, asta după ce, în Mare Britanie, în 2004, fusese deja condamnat la 7 ani închisoare pe baza a 11 capete de acuzare printre care predici incitatoare la ură şi violenţă, dar şi pentru multitudinea de manuale teroriste găsite în locuinţa sa.

Desigur, cei care i-au urmat la conducerea moscheii din Londra au încercat să atenueze, să dilueze sau chiar să facă să dispară din conştiinţa publică amintirea episoadelor respective. Foarte greu, din moment ce predicile lui Hamza sunt şi acum reproduse în manualele care servesc la propaganda islamică şi sunt folosite în cursurile de pregătire rapidă pentru candidaţii la Jihad.

Context în care, aşa cum au avertizat în nenumărate rânduri experţii în lupta împotriva terorismului, era inevitabil ca, odată cu creşterea tensiunilor sociale provocate de seria continuă de atentate de sorginte islamistă, să urmeze să apară şi contra-reacţia, la fel de violentă, în oglindă, a celor din tabăra opusă, radicalii deja organizaţi în echipe de vigilantes active care, spre exemplu, străbat străzile Londrei şi ale mai multor oraşe mari din UK în acţiuni de identificare şi pedepsire expeditivă a pedofililor...

O logică clasică de teroare/contra-teroare care ar putea să se dezvolte foarte curând şi în alte mari metropole afectate de atentate şi în care, deja, climatul social este extrem de fragil. Iar asta se înscrie perfect într-o logică superioară, cea imaginată de planificatorii organizaţiilor teroriste al căror scop final, anunţat în clar, este destructurarea societăţilor occidentale. Şi cum s-ar putea face asta mai rapid şi mai profund decât plantând sâmburii revoltelor civile care să ridice comunităţile existente una împotriva celorlalte? Aici se află marele pericol şi nu este nicidecum unul teoretic.

O situaţie de conflict civil de acest gen ar avea drept consecinţă directă apariţia unui sentiment de coalizare combinat cu intensificarea sentimentului de identitate reactivă, pe bază de spaimă şi ameninţări reciproce care ar unifica şi, în ultimă instanţă, motiva acţiuni mai ample sau, cel puţin, „acoperirea” membrilor comunităţilor respective angajaţi în luptă. Este posibil? Deocamdată apar semnale neliniştitoare în acest sens, atacuri ca cel de acum la Londra. Dar să nu ne facem iluzii, pragul de criză este foarte aproape şi nu trebuie multe asemenea provocări pentru ca exploziile reale să înceapă să se producă.

Iar unele dintre aceste focare de criză se află neaşteptat de aproape de noi. Dacă vă interesează fenomenul, puteţi consulta aici pagina web în limba engleză a mişcării ultranaţionaliste militare din Bulgaria vecină şi prietenă, vânătoare de imigranţi ilegali, denumită pe scurt BNO Shipka şi condusă de Vladimir Rusev.

Foto: patrulă BNO Shipka la graniţa Bulgariei cu Turcia

Logica planificatorilor terorismului internaţional s-a bazat mereu pe ideea că plantarea de tensiuni în interiorul unei societăţi poate deveni eficientă în cazul în care vorbim despre ţări unde se află comunităţi importante de imigranţi sau cu origini în valurile trecute de imigraţie, posibil de reunit pe un criteriu identitar în caz de criză, cu atât mai eficient cu cât ar putea fi opus celorlalte rădăcini identitare, cu mesajul că cineva se ridică să-ţi distrugă identitatea, mentalităţile şi modul de viaţă. În subsidiar, se mai transmite un mesaj distructiv: nu vă bazaţi pe autorităţi, sunt depăşite şi neinteresate decât de păstrarea propriilor privilegii, trebuie să vă faceţi singuri dreptate, altfel veţi muri sau veţi fi anihilaţi, dispersaţi şi umiliţi.

Iar dacă acest tip de raţionament se amplifică şi devine unul de supravieţuire, este foarte uşor de imaginat cum şi cât de uşor va putea fi ulterior confiscat şi instrumentalizat de forţe politice care aşteaptă să iasă la suprafaţă cu vechiul şi foarte eficientul mesaj „lege şi ordine”, noi împotriva tuturor. N-aş vrea să văd cât de repede se poate asta. Experimentul eşuat al multiculturalităţii ultra-permisive din UK a dus la situaţia asta dramatică, uşor de identificat în multe alte ţări occidentale.

Multiculturalismul, odată eşuat, devine o armă dintre cele mai periculoase şi cu efect invers de contagiune.

Până unde va merge? Vom vedea, căci, cred, lucrurile sunt de-abia la început.