Liderii UE au decis prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA
Foto: EPA

Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord joi după-amiază cu privire la extinderea pentru o perioadă suplimentară de şase luni a sancţiunilor economice împotriva Rusiei pentru anexarea peninsulei Crimeea şi finanţarea insurgenţei proruse din estul Ucrainei. Decizia a fost luată în cadrul summitului Consiliului European de la Bruxelles, unde participă şi preşedintele Klaus Iohannis, transmite Reuters.

Diplomaţii au precizat că noile sancţiuni economice vor expira la mijlocul anului 2017.

Decizia era una aşteptată, după ce preşedintele Francois Hollande şi cancelarul Angela Merkel au anunţat că susţin prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei până la implementarea completă a termenilor acordului de la Minsk.

Anterior, Germania şi-a exprimat speranţa că se va obţine un consens în cadrul summitului UE în ceea ce priveşte prelungirea cu şase luni a sancţiunilor economice impuse Rusiei. 

Între timp, un demnitar german a explicat că nu se aşteaptă ca statele europene să implementeze noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru campania de bombardamente din Siria.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite