La cald, despre Grecia, Europa şi noi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poporul grec a decis: NU condiţiilor impuse de creditorii internaţionali, considerate de peste 60% dintre urmaşii inventatorilor democraţiei (tineri, în marea lor majoritate) drept o încălcare a demnităţii şi suveranităţii naţionale.

O minoritate importantă a considerat că, dimpotrivă, riscurile de agravare a situaţiei deja delicate în care se află ţara şi riscul de ieşire din Zona Euro sau chiar din UE sunt prea importante pentru viitorul Greciei.

Următoarele zile, săptămâni şi luni ne vor arăta care sunt consecinţele referendumului asupra Greciei, Zonei Euro şi proiectului european. Câteva concluzii la cald pot fi însă desprinse din acest adevărat război al nervilor practicat de ambele părţi.

În primul rând, Grecia şi proiectul european suferă, deopotrivă, din acest "skandenberg" politic. Grecia va cunoaşte o perioadă de plonjon în necunoscut şi, posibil, în abis. Calculul făcut de premierul Tsipras că liderii Eurozonei, ai BCE sau FMI vor veni cu condiţii mai blânde după votul de ieri este profund eronat (chiar dacă FMI a recunoscut că datoria Greciei era deja nesustenabilă). La Berlin şi în alte capitale, cedarea în faţa "şantajului" cu acest referendum ar reprezenta o invitaţie şi o încurajare de repetare a acestui scenariu şi în alte ţări din Zona Euro, precipitând sfârşitul monedei unice. Pentru unii lideri europeni, o Zonă Euro fără Grecia este văzută drept o întărire şi nu o slăbire a principalului proiect european. Pentru restul lumii însă, percepţia de lipsă de coerenţă şi vitalitate ale proiectului european va accentua sentimentul de irelevanţă strategică a Europei.

În al doilea rând, nesocotirea deciziei democratice suverane a unui stat membru ar reprezenta o şubrezire periculoasă a fundaţiei democratice a proiectului european şi aşa considerat de un număr important de cetăţeni europeni mai degrabă drept o expresie a "autoritarismului tehnocratic" pe care instituţiile supranaţionale de la Bruxelles sau Frankfurt le întruchipează, decât a rezultatului voinţei cetăţeneşti liber exprimate. Ce este mai important: respectarea voinţei populare sau contractele instituţionale de genul Uniunii Monetare? Impunerea unor decizii din afară, în condiţiile exprimării unui vot democratic într-un stat membru, ar face practic imposibile eventuale alte decizii privind uniunea bancară sau fiscală fără a apela la referendumuri naţionale în statele membre cu rezultate mai mult decât incerte. Pe scurt, relaţia dintre suveranitate şi supranaţional în proiectul european va reizbucni şi mai violent, inclusiv în contextul referendumului britanic.

În al treilea rând, dezbaterea în contradictoriu despre limitele politicii de austeritate şi despre nevoia de politici de stimulare a creşterii economice şi de creare de locuri de muncă va trebui redeschisă. Oricât de lipsiţi de experienţă sau sofisticare diplomatică ar fi, liderii democratic aleşi de la Atena reprezintă o ţară cu un şomaj de peste 50% între tineri, cu o economie stabilizată macroeconomic, dar incapabilă de creştere. Austeritatea nu poate fi o soluţie de durată, indiferent de culoarea politică a unui guvern.

În al patrulea rând, situaţia din Grecia va avea consecinţe geopolitice importante. Rusia, deja specializată în specularea şi amplificarea fracturilor intra-europene, nu va ezita să dea o mână de ajutor guvernului grec, chiar dacă este evident că Moscova, cel puţin în situaţia financiară şi economică actuală, nu poate reprezenta o alternativă credibilă şi solvabilă, nici măcar pentru sine. Putem însă anticipa activarea pârghiilor de care Moscova dispune: confirmarea înţelegerii privind alimentarea cu gaze ruseşti a Greciei pe traseul recent-încheiatului acord privind Turkish Stream. Europa de Sud-Est va redeveni terenul de luptă de influenţă între Rusia, Europa şi America. Grecia poate deveni, în absenţa unei întelegeri de ultim moment cu creditorii internaţionali, veriga slabă a UE şi NATO.

Nu în ultimul rând, şi în România va trebui să începem o adevărată conversaţie naţională despre interesele noastre în Europa şi despre locul nostru în viitorul proiectului european.  Europa nu mai reprezintă un tot omogen, iar pendulul se îndreaptă mai mult către o Europă a naţiunilor decât către o Europă federală sau confederală. Europa cu mai multe viteze este deja o realitate. Efectul experienţei Greciei asupra calendarului şi condiţiilor politice de aderare la Zona Euro vor complica termenii aderării României la moneda unică. Pe de o parte, liderii Zonei Euro vor evita "importul" unor state cu o economie şubredă şi comportament politic imprevizibil, iar modul în care se duce conversaţia despre aderarea noastră la spaţiul Schengen ilustrează tipul de negociere pe care îl vom avea de dus cu privire la aderarea la un proiect mult mai important şi sensibil. Şi cetăţenii români vor dori, pe bună dreptate, să nu mai fie obiectul deciziilor luate de elitele politice şi financiare, cum a fost cazul la împrumuturile şi tăierile de salarii din 2010. Însă soluţia nu este anunţul demagogic al unui eventual referendum despre aderarea la Zona Euro, ci demararea unei consultări profunde şi sistematice despre locul şi rostul României în Europa.

Mai presus de orice, va trebui să înţelegem că proiectul european, oricare sub-variantă a acestuia vom alege, nu mai poate reprezenta un substitut pentru un adevărat proiect de ţară. Că nu vom putea fi suficient de competitivi cu o economie şubredă, cu 40% din populaţie în mediul rural, cu o participare atât de modestă la piaţa muncii şi cu nivelele actuale de corupţie, sărăcie şi proastă guvernare.

Dincolo de efectele sale politice sau financiare, odiseea grecească poate reprezenta şi o şansă pentru regândirea modului în care, la nivel naţional sau european, ne organizăm şi ne administrăm destinele individuale şi colective. Începând de astăzi, România devine cel mai important jucător politic şi strategic al regiunii. Ca să devenim şi principalul jucător economic, ne va trebui mai mult decât ceea ce guvernanţii sunt astăzi capabili să ofere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite