Două incidente majore cu caracter antisemit s-au produs acum câteva zile în Belgia şi Franţa: omorârea a trei persoane şi rănirea gravă a alteia la Muzeul Evreilor din Bruxelles, precum şi agresarea a doi bărbaţi de origine israeliană la ieşirea din sinagoga din oraşul Créteil (Franţa) [1]. Constatăm deci că antisemitismul virulent nu e parte a trecutului doar, ci şi o realitate a prezentului. Dacă analizăm atent fenomenele sociale din ultimii ani, vom vedea că, în paralel cu invocarea pericolului musulman, în mediul politic din Uniunea Europeană, este reanimată şi o sperietoare mai veche, tipică pentru continentul european – evreii şi sionismul. Altfel zis, se propagă ideea că un pericol în adresa bunăstării populaţiei europene ar veni inclusiv, sau mai curând, din partea evreilor (implicit al Israelului). Şi există câteva temeiuri ca această abordare antisemită să fie propulsată la nivel de retorică politică. În primul rând, ea este sprijinită de influentele diaspore arabe, pentru care evreii sunt „duşmani tradiţionali”. În al doilea rând, la un moment dat, unii lideri politici europeni au considerat că e mai puţin riscant să proiectezi un „duşman imaginar” – evreul, care e mai inofensiv, decât un „duşman intern” – musulmanii, care sunt capabili, în faţa unei asemenea sfidări, să dinamiteze (la modul direct) viaţa paşnică a europenilor.

Cu alte cuvinte, pentru Europa e mai „convenabil” să fie antisemită, decât antimusulmană.

Indicatori în această privinţă deja există, dacă ne amintim de rezultatele sondajului comandat de Comisia Europeană şi publicat în toamna anului 2003, în care Israelul este plasat pe locul întâi la categoria „statelor prădătoare”, fiind citat de 59% dintre cei chestionaţi ca pericolul nr. 1 pentru pacea lumii; abia apoi urmează Iran, Coreea de Nord, Irak şi SUA (53%), Rusia şi China având un procentaj al „pericolului” mult mai redus – 22% [Glucksmann, 2007, p. 73]. Un alt indicator este scandalul public din 2004, când unele organizaţii evreieşti internaţionale au învinuit Comisia Europeană precum că aceasta ar privi impasibilă cum sunt tot mai insistent promovate diverse mesaje antisemite, de rând cu numărul în continuă creştere a publicaţiilor critice în adresa Israelului [2]. Iar potrivit unui sondaj realizat în 2009 la comanda organizaţiei Anti-Defamation Leage (ADL), circa o treime dintre europeni considerau că evreii poartă vina pentru declanşarea crizei financiare mondiale [3].

În direcţia resuscitării antisemitismului funcţionează şi unele mecanisme de psihologie socială; de exemplu, mecanismul de frustrare-agresivitate se face responsabil de apariţia în Germania zilelor noastre a aşa-numitului „antisemitism secundar”, o renaştere a urii faţă de evrei din cauza că prezenţa acestora le aminteşte germanilor de păcatele din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial [4] [Imhoff, Banse, 2009]. Efectele acestor percepţii sunt vizibile, cel puţin la nivel de statistici. Potrivit datelor din 2003, circa 65% dintre germani (iar după unele estimări – 80%) văd Israelul drept cea mai mare ameninţare la scară mondială [5]. Un alt sondaj pe acelaşi subiect, efectuat în luna mai 2012 de Institutul Forsa, arată că 59% dintre germani consideră Israelul drept stat „agresiv”; iar circa 60% dintre respondenţi nu mai resimt responsabilitate faţă de evrei şi Israel [6].

Potrivit unui studiu sociologic comandat de Parlamentul federal din Berlin şi publicat în ianuarie 2012, circa 20% dintre germani ar avea convingeri antisemite latente. Iar 90% din crimele antisemite sunt comise de către organizaţiile de extrema dreaptă, care ar întruni nu mai puţin de 26.000 de membri [7]. Statisticile oficiale arată că în Germania anual sunt înregistrate peste o mie de infracţiuni cu caracter antisemit, înfăptuite şi de către neo-nazişti (în cele mai mari proporţii), şi de către musulmani [8]. Plus la toate, s-a constatat că peste 20% dintre tinerii germani cu vârsta între 18-29 ani nu cunosc nimic despre Auschwitz şi lagărele de concentrare de acolo [9]. Acest din urmă tablou sociologic vorbeşte de la sine – odată cu apariţia noilor generaţii de germani, neafectaţi în mod direct de complexul vinei faţă de acţiunile naziste de la mijlocul secolului trecut, aceştia vor fi mult mai dispuşi să dezvolte convingeri xenofobe şi neo-naziste, implicit pe linia discriminărilor şi a urii antisemite.

În Europa în general, antisemitismul înregistrează o creştere alarmantă. Potrivit ex-preşedintelui Congresului Evreiesc din Rusia, Veaceslav Kantor, care face trimitere la creşterea explozivă a manifestărilor de antisemitism în anul 2009, “această creştere aminteşte de situaţia anterioară celui de-al Doilea Război Mondial” [10]. În Austria, în anul 2012 au fost înregistrate de două ori mai multe incidente antisemite comparativ cu anul 2011 [11].

În Italia, 44% dintre italieni au prejudecăţi şi semnalează ostilitate faţă de evrei, conform unui studiu publicat de către parlamentul italian în octombrie 2011. Studiul arată că există pacturi între grupurile de activişti muslmani şi organizaţiile de extrema dreaptă privind organizarea unor raiduri comune asupra comunităţilor evreieşti, asupra sinagogilor, şcolilor şi cimitirelor [12].

În Danemarca, Ambasada Israelului şi o organizaţie evreiască daneză le-au recomandat în 2012 evreilor din această ţară să nu arate în public semnele distinctive pe care le poartă, pentru a se proteja astfel de posibile acte antisemite. Evreii au fost sfătuiţi să pună kipa numai după ce intră în sinagogă, să nu poarte la vedere bijuterii cu steaua lui David şi nici să nu vorbească în limba ebraică pe stradă [13].

În Franţa, potrivit unui sondaj efectuat de Anti-Defamation Leage (ADL) în 2012, o pătrime din populaţie manifestă sentimente antisemite, comparativ cu o cincime în 2009. Este o creştere considerabilă pentru o perioadă de doar trei ani. În această ţară locuieşte cea mai impunătoare comunitate de evrei din Europa de Vest, formată din circa o jumătate de milion de oameni, sau mai puţin de 1% din totalul populaţiei [14]. Situaţia privind atitudinea faţă de evrei în Franţa a obţinut rezonanţe serioase în plan internaţional după masacrul antisemit din martie 2012, la Touluse, când trei copii şi un dascăl rabin au fost împuşcaţi mortal în curtea unui colegiu evreiesc de către un extremist musulman. Sondajele efectuate imediat după incident atât în Franţa, cât şi alte nouă ţări europene au confirmat creşterea constantă a sentimentelor antisemite per ansamblu în Europa [15]. Este adevărat că faptul masacrării evreilor de către un musulman a dus şi la escaladarea sentimentelor rasiale şi antimusulmane [16].

Fotbalul nu lipseşte din instrumentariul utilizat de ultranaţionalişti în confruntările identitare din spaţiul european. În septembrie 2011, un scandal cu învinuiri de antisemitism s-a iscat de pe urma unui meci de fotbal din Europa League, disputat în Polonia între echipa poloneză Legia Varşovia şi echipa israeliană Hapoel Tel-Aviv. În timpul meciului, suporterii polonezi au realizat o coregrafie, bine regizată din timp, care a avut ca piesă centrală un banner lung, de culoare verde (culoare atât a clubului, cât şi islamistă), pe care era scris cu litere stilizate “Jihad Legia”.

Banner verde cu inscripţia „Jihad Legia”, desfăşurat ca mesaj antisemit de suporterii polonezi la un meci de fotbal dintre o echipă poloneză şi una israeliană, 29 septembrie 2011, Varşovia FOTO: asiaone.com

Reacţiile de indignare din partea organizaţiilor evreieşti nu au întârziat să apară. În una din adresări, transmise de Anti-Defamation Leage, se spune: “Cuvântul “Jihad” (Război sfânt) este o referire clară la limbajul folosit de organizaţiile teroriste care ameninţă Israelul şi folosirea lui la un eveniment sportiv la care participă o echipă evreiască este un gest scandalos şi ofensator” [17]. În ciuda penalizărilor la care sunt supuşi organizatorii meciurilor de fotbal şi suporterii, mesajele xenofobe, antimusulmane sau antisemite nu pot fi înăbuşite în cadrul unei Europe unde revendicările etno-rasiale şi religioase riscă să se declanşeze, cu o furie nemaintâlnită după cel de-al Doila Război Mondial.

Ceea ce se întâmplă în tribune e o reflectare mai îndrăzneaţă a percepţiei mai mult sau mai puţin tacite din rândul maselor largi. În secolul revendicărilor identitare, în care am păşit, cine poate garanta că ceea ce s-a produs acum un secol nu se va mai repeta? Ce va apare odată cu diminuarea confortului socio-economic European, ce schimbări se vor produce în noua Europă, în mare măsură naţionalistă? Ca să parafrazez o aserţiune cunoscută, ura nu dispare niciodată, ea se odihneşte.

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune

 

Surse bibliografice:

1. Franţa: antisemitismul face victime // de Bianca Andrieş. Adevarul.ro. 25 mai 2014

2.Конец формы Чернов М. Европа ищет «образ врага»

3.Опять евреи виноваты? // Татьяна Терновская. Известия. 12 февраля 2009

4.Антисемитизм в Германии — это психологическая защита от чувства вины // Елена Наймарк.  Элементы. 27.10.09

5. Study reveals 20% of Germans are anti-Semitic // By BENJAMIN WEINTHAL. JERUSALEM POST. 01/25/2012

6. Germanii cred că Israelul este o ţară agresivă // 24 mai 2012

7. Anti-Semitism still common in Germany, study finds. A study by a government-appointed committee has found that 20 percent of Germans still harbor latent anti-Semitism // by Talia Ralph. Global Post. January 23, 2012

8. Mulţi tineri musulmani îi urăsc pe evrei, dar nici măcar ei nu ştiu de ce... // Scris de dw-world.de. 30 Martie 2009

9. Study reveals 20% of Germans are anti-Semitic // By BENJAMIN WEINTHAL. JERUSALEM POST. 01/25/2012

10. Антиантисемит. Вячеслав Кантор покидает Российский еврейский конгресс ради борьбы с антисемитизмом по всей Европе // Газета Коммерсантъ». № 22(4077) от 07.02.2009

11. Vienna Jewish leader claims anti-Semitic incidents doubled in Austria in 2012 as part of wider EU problem // by Shari Ryness. European Jewish Press. 07/Jan/2013

12. Europe's Inexorable March Towards Islam // by Soeren Kern. Stonegate Institute. December 29, 2011

13. Evreii din Danemarca, sfatuiti de autoritati sa nu iasa in evidentă // FrontPress. 15.12.2012

14. 3 adevăruri crude după atacul de la Toulouse // Semnele Timpului. 23 mar 2012 /

15. Poll: 'Anti-Semitic notions' on rise among French, other Europeans // by Emily Alpert. Los Angeles Times, 21 Mar. 2012

16. France is a deeply racist country, and Toulouse will only make that worse. The French have transferred their resentments from Jews to Arabs // by Adrian Hamilton. The Independent. Friday, 23 March 2012

17. “Jihad Legia”: Suporterii polonezi acuzati de ANTISEMITISM! // FrontPress. 06.10.2011

18. Glucksmann A. Discursul urii. Bucureşti. Humanitas. 2007. 230 p.Imhoff R., Banse R. Ongoing Victim Suffering Increases Prejudice: The Case of Secondary Anti-Semitism // Psychological Science, 21 October 2009, online publication


Disclaimer:

Articolele pe care le postez pe blogul de pe Adevarul reflectă viziunea mea asupra fenomenelor demografice şi identitare care se produc în lume la începutul acestui secol. Eu anticipez recrudescenţa ultranaţionalismelor, a xenofobiei şi animozităţii rasiale în numeroase ţări şi regiuni de pe glob, din cauza incapacităţii de adaptare a diverselor grupuri identitare la o convieţuire paşnică comună.

Prin exemplele, datele şi concluziile pe care le aduc, încerc să arăt că înclinaţia arhaică de divizare a oamenilor în „noi” vs „ei” încă mai sălăşluieşte în mintea omului contemporan. În interiorul lor, la nivel instinctual, societăţile de azi sunt la fel de rasiste, etniciste şi xenofobe ca şi cele preistorice. Suntem agresivi prin natura noastră lăuntrică, mai ales faţă de alţii, pe care îi considerăm „străini”. Aşa înţeleg eu lucrurile, ca etolog. Şi aşa le voi prezenta în articolele mele, cu probe statistice şi date ştiinţifice de rigoare.

Cu toate că nouă ne displace, oamenii continuă să se divizeze în rase, etnii şi religii şi să se discrimineze pe aceste criterii. În interiorul marilor naţiuni însăşi se prevăd fermentaţii identitatre şi secesioniste. Consider că este util să vedem cum creşte temperatura animozităţilor identitare, care sunt declanşatorii acestor animozităţi, ce impact real au migraţiile, ca să putem anticipa unele conflicte identitare, inclusiv din Europa, sau poate chiar să ne învăţăm să fim mai precauţi la modul în care apelăm la retorica identitară în spaţiul politic şi social.