Grecia: faza pe acuzaţii şi ameninţări. Se resetează (iar) întreg jocul?
0
Trecut şi uitat e timpul când, până ieri, Tsipras şi al său partid naţionalist şi de extremă stângă erau consideraţi a fi antemergătorii unei mişcări revoluţionare globale, exponenţi ai reînvierii atât de mult sperate din cenuşa greu mirositoare a istoriei, a speranţei resurecţiei partidelor unei adevărate stângi, pure şi dure, fără compromisuri.
Asta era până duminică noaptea. Până în momentul în care revoluţionarul-simbol Alexis Tsipras a devenit un primejdios deviaţionist de dreapta, urmând a sfârşi, în mod firesc, în groapa de gunoi a istoriei REVOLUŢIEI, de gât cu eticheta infamantă de „trădător al idealurilor revoluţionare şi duşman al poporului".
Iar astea nu sunt simple vorbe. Cu eticheta asta de gât, deloc simbolic, chiar au murit milioane de oameni, judecaţi în aceşti termeni şi pe această simplă acuzaţie de către infamantele „tribunale ale poporului"
Exact asta se reproşează acum „josnicului trădător" Alexis Tsipras după ce, se spune, în mod ruşinos a îngenucheat în faţa cererilor occidentului mârşav şi capitalismului oligarhic feroce. Nu noi afirmăm aşa ceva, ci asta se spune în comunicatul intitulat peremptoriu Syriza trădează clasa muncitoare din Grecia apărut apărut în noaptea de 12-13 iulie pe foarte oficialul World Socialist Web Site, publicat de Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale. Asta după ce, iniţial, se opuseseră convocării referendumului pe care-l considerau inutil atât timp cât Syriza trebuia să treacă imediat la aplicarea măsurilor din propria sa platformă politic: naţionalizarea băncilor, renegocierea tratatelor cu UE şi NATO, închiderea tuturor bazelor militare NATO etc. Astfel pentru ideologii celi de-a Patra Internaţionale, referendumul era deja primul semn al devierii reacţionare de dreapta, fiind „fraudă reacţionară, menită să dea un pospai de legitimitate democratică a ceea ce este jefuirea Greciei de către bănci".
Iar acum s-au dezlănţuit de-a binelea:
„Capitularea neruşinată a Syriza în faţa UE este concluzia inevitabilă a traiectoriei sale de la luarea puterii în ianuarie. De la început, Syriza nu a cerut nimic mai mult decât modificări marginale ale politicii europene... Apoi, Syriza a respins orice apel la o opoziţie de masă la austeritatea din UE la nivelul clasei muncitoare europene. Mai degrabă, guvernul a încercat să negocieze cu băncile şi marile puteri imperialiste europene precum şi cu Administraţia Obama.... Nimeni nu poate pretinde că rezultatul din Grecia este consecinţa unui refuz al clasei muncitoare de a ieşi la luptă: muncitorii au spus "NU" austerităţii şi au mobilizat alături de ei grupuri masive de tineri şi de reprezentanţi ai clasei de mijloc. Obstacolul central care stă în faţa clasei muncitoare din Grecia este Syriza".
Dat fiind că, aşa cum a fost întotdeauna regula în cazul vieţii interne a mişcării comuniste, deciziile Internaţionalei au putere de lege, începe operaţiune de diabolizare a trădătorului deviaţionist, infamul duşman al intereselor clasei municoare din Grecia şi al frontului unit al revoluţionarilor de bună credinţă şi cu idealuri neîntinate din întreaga lume.
Imediat, pe un site foarte cunoscut în această lume cu totul ciudată, Revoluţia Permanentă, iniţiativă a Curentului Comunist Revoluţional al Noului Partid Anticapitalist, Josefina L. Martinez afirmă, într-un material publicat ieri:
„Doar la şase luni după ajungerea stângii la putere în Grecia, capitularea lui Tsipras şi a partidului Syriza pare a fi una totală. Nimeni, chiar şi cei mai pesimişti, nu şi-ar fi închipuit, în ianuarie, viteza cu care Syriza a putut renunţa la toate „liniile roşii", în final acceptând un program draconian de austeritate....Ce se va petrece în Parlamentul de la Atena? Mai mulţi deputaţi din Syriza au anunţat deja că votează înpotriva planului bruxellez al lui Tsipras. Ministrul Apărării şi liderul formaţiunii Grecii Independenţi, partid de dreapta antieuropean s-a pronunţat şi el împotriva acordului. Mai mulţi analişti vorbesc despre o remaniere guvernamentală şi de demisii voluntare sau forţate ale unora dintre cei care nu susţin noile măsuri. MInistrul Muncii chiar a evocat posibilitatea unor alegeri anticipate pentru „stabilizarea economiei“.
Idei la care se raliază imediat toţi tenorii Internaţionalei comuniste. Şi adversarii lor.
„Cee ce se încearcă acum în Grecia este o lovitură de stat financiar, transformarea ţării într-un protectorat... solidaritatea europeană nu există" - anunţă fostul europarlamentar Pablo Echenique din partidul spaniol antiliberal Podemos.
Beppo Grillo (şeful partidului extremist, naţionalist şi euroscptic „5 stele") afirma şi el că „democraţia este suspendată: umilirea Greciei este un avertisment pentru toate ţările care doresc să le fie recunoscută suveranitatea".
Marine Le Pen, lidera partidului de dreapta Frontul Naţional, extremist eurosceptic naţionalist şi populist, a spus şi ea ieri, într-o conferinţă de presă, că, dacă ar fi fost în locul lui Tsipras, şi-ar fi angajat ţara pe drumul unui EXIT. Ceea ce avem acum, afirma ea, este „o vânzare cu bucata a Greciei care vizează să-i priveze pe greci de integralitatea patrimoniului lor comun... iar acordul de la Bruxelles înseamnă hiperausteritate pentru unii şi îndatorare veşnică pentru alţii".
Interesantă, simbolică şi exemplară lecţie această reunire a extremei stângi şi a extremei drepte europene în crucificarea lui Tsipras, ceea ce înseamnă că semnalul primit vine de undeva mai departe, de la cineva care comandă reţelele de finanţare comune ale radicalismului anti-european, acel cineva fiind profund furios pe eşecul lui Tsipras de a-şi îndeplini misiunea.
Moment în care a venit ca o binecuvântare cerească poziţia lui Paul Krugman, Premiul Nobel pentru economie, care afirma că este vorba despre „o lovitură de stat":
„Lista cererilor formulate de Eurogrup este o nebunie. Acest Hashtag la modă #ThisIsACoup este perfect justificat. E ceva care merge dincolo de duritate, este vorba despre o dorinţă de răzbunare, de distrugere totală a suveranităţii naţionale... o trădare grotescă a tot ceea ce ar fi trebuit să apere proiectul european".
Aşa este, sublinia şi Catarina Martins, liderul Blocului stângii din Portugalia:
„Nu este vorba despre un acord, ci despre un Diktat. Democraţia a fost anihilată în favoarea unui dictat de tip colonialist".
Sprijin imediat şi din partea liderului UKIP, britanicul Nigel Farage, care vede în asta un argument foarte puternic în favoarea viitorului BREXIT:
„Dacă aş fi un lider politic grec, aş vota împotriva acestui acord, căci el arată că democraţia şi apartenenţa la zona euro sunt două lucruri incompatibile".
Iar exemplele de asemenea luări de poziţii extreme ale extremiştilor scenelor politice europene sunt de acum cu zecile. Simplă reacţie ideologică predictibilă? Evident că da, dar nu numai atât. Se înceracă, în acest mod, ruperea cât mai rapidă a „părţii încă viabile" din Syriza şi, pe altă parte, pentru a crea o atmosferă cât mai motivant-favorabilă pentru organizarea unor proteste de stradă ale clasei muncitoare conştiente. Sunt mobilizaţi chiar tenorii Syriza, precum foarte cunoscutul în mediile stângii extremiste Stathis Kouvelakis, profesor de ştiinţe politice la King's College din Londra şi membru al Comitetului Central al Syriza. Iată avertismentul său:
„Orice s-ar întâmpla în următoarele ore şi zile, un singur lucru trebuie să fie limpede: orice încercare de a deturna voinţa populară care a decis respingerea austerităţii precum şi toate deciziile în acest sens, se apropie de hubris în sensul pe care-l dădeau vechii greci acestui cuvânt. Oricine va avea curajul să conducă ţara, precum şi Stânga înspre predare necondiţionată şi dezonoare vor trebui să fie gata să facă faţă unei Nemesis care decurge din aceasta (Nemesis, zeiţa răzbunării, n.n.)
Un alt lider Syriza, Thanassis Petrakos, unul dintre liderii formaţiunii parlamentare şi membru proeminent al Platformei Stângii declara la rândul său:
„Acel NU la referendum a fost radical şi masiv. Câţiva tovarăşi cu funcţii înalte în partid insistă acum pe logica <<nu există o altă soluţie>>. Cred în continuare că ar trebui să ne pregătim pentru ieşirea din zona Euro şi ar trebui să spunem asta poporului într-un mod foarte clar. Stânga are un viitor atunci când îşi dechide aripile înspre necunoscut şi în gol. Aceia care insistă acum pe rămânerea în zona euro oricare ar fi costul pe care trebuie să ni-l asumăm ar trebui să ştie că asta va însemna un dezastru. Acum trebuie să fim gata să deschidem un drum nou. Cei căţiva paşi necesari sunt controlul statului asupra băncilor şi Băncii Centrale a Greciei şi dărâmarea oligarhiei". Deja au început anunţuri de grevă generală pentru miercuri, o va face Sindicatul naţional al funcţionarilor publici.
Mişcări marginale? Poziţii marginale? Poate. Poate nu, dacă se vor combina cu altceva.
Acordul semnat la Bruxelles este încă o simplă bucată de hârtie care nu va deveni Program operaţional decât după ce:
1. Parlamentul de la Atena votează azi (termen limită mâine dimineaţă) prima parte a măsurilor convenite, urmând ca restul să fie votate pănă nu mai târziu 22 iulie.
2. Texul Acordului trebuie ratificat de parlamentele din 8 ţări din zona euro (acolo unde legislaţia naţională prevede această obligaţie), iar în Germania, se va vota de două ori, pentru fiecare dintre camerele legislative.
Euforia de la Bruxelles a ţinut foarte puţin timp, deoarece au început să apară poziţii extreme, cea a Marii Britanii al cărui Prim Ministru a anunţat că se opune folosirii vreunei resurse financiare britanice pentru cel de-al treilea plan de salvare. Poziţie similară venită şi din Cehia, unde prim minstrul Sobotka şi ministrul de finaţe Babis au anunţat că ţara lor refuză să garanteze un posibil împrumut pentru Grecia şi nu îi vor acorda niciun credit direct. Este posibil, chiar probabil, ca cel puţin încă o ţară să urmeze acest exemplu, ceea ce crează condiţii dramatice pentru votul din Parlamentul grec. Adică, chiar dacă va fi favorabil acordului, să fie degeaba deoarece se modifică fundamental condiţiile de unanimitate a poziţiei liderilor din zona euro în susţinerea acordului. Ceea ce l-ar putea face deja caduc înainte de a fi măcar scris definitiv pe hârtie.
Caz în care ne întoarcem la punctul de plecare, dar de data asta cu un GREXIT care s-ar putea să devină inevitabil. Şi nu doar pe cinci ani. Intrăm în haos? Din nou? Să vedem ce decid acum grecii înşişi, sufocaţi de manipulări multiple, sub presiunea unei crize ce se anunţă de sistem şi neştiind ce mai înseamnă stânga, dreapta, Europa, ajutor sau masacru, lovitură de stat sau solidaritate europeană. Cuvinte care pot să devină fără sens şi pentru al căror eşec final să plătim cu toţii. Eşecul de a nu fi putut evita apariţia unui stat falimentar în miezul de putere al Europei şi explodând eventual în veşnicul butoi cu pulbere al Balcanilor noştri de toate zilele.
Se încarcă comentariile...
