Germania plănuieşte investiţii şi mai mari programe de spionaj online
0Serviciul de Informaţii Externe din Germania a anunţat investiţii importante pentru a extinde programul naţional de supraveghere pe Internet, în ciuda neliniştilor provocate de scandalul spionajului online care a izbucnit în Statele Unite ale Americii.
Oficialii Serviciului de Informaţii Externe au anunţat sâmbătă că plănuiesc să investească 100 de milioane de euro în următorii cinci ani într-un program de extindere a monitorizării online.
Proiectul guvernului german presupune recrutarea a 100 de noi specialişti pentru a forma o echipă de „recunoaştere tehnică”, informează publicaţia „Der Spiegel”.
„Sigur că serviciile noastre de informaţii trebuie să fie prezente pe internet”, a declarat pentru „Der Spiegel” Hans-Peter Friedrich, ministrul german de Interne, însă nu a confirmat detaliile raportului.
Raportul guvernamental a fost publicat cu trei zile înainte de prima vizită oficială în Germania a preşedintelui american Barack Obama. Oficialii germani au anunţat că vor aborda subiectul acuzaţiilor de spionaj a convorbirilor telefonice şi a mesageriei online întreprinse de programele secrete americane.
Potrivit informaţiilor transmise de publicaţia germană, Serviciul de Informaţii Externe de la Berlin intenţionează să monitorizeze „cât mai îndeaproape” traficul internaţional de date. În prezent, instituţia acoperă traficul a aproximativ 5% din emailurile, apelurile online şi conversaţiile virtuale iniţiate din Germania, deşi legile ţării permit supravegherea de până la 20%.
Spre deosebire de Agenţia de Securitate Naţională (NSA) din SUA, Serviciul german de Informaţii Externe nu are permisiunea de a stoca date, ci le filtrează imediat ce are loc transferul de informaţii.
Republica Federală Germania este o ţară în care sensibilitatea oamenilor cu privire la supravegherea secretă este deosebit de importantă, din cauza spionajului pe scară largă care a afectat populaţia aflată sub regimul comunist în Germania postbelică.
Alte ştiri pe aceeaşi temă:
„Fratele cel mare“, cu ochii pe popoare
NSA ar spiona mai îndeaproape oamenii, dar nu are suficienţi bani la dispoziţie
Arma secretă de spionaj a Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA: TAO
Google şi Microsoft ies la rampă: Lăsaţi-ne să arătăm oamenilor ce date oferim
Cum a evoluat spionajul american după atentatele de la 11 septembrie 2001