Germania şi Franţa vinovate de funcţionarea deficitară a Uniunii Europene

Ţările din Estul Europei, după experienţa Blocului Sovietic, trec acum printr-o alta : Blocul European. În fuga de Rusia, acestea au intrat în Uniunea Europeană fără a se mai gândi la modul în care aceasta ar trebui să funcţioneze. Acum decepţiile sunt mari, iar sistemul extrem de şubred. Dar cine este principalul vinovat al acestei situaţii?

Pentru ca Uniunea Europeană să funcţioneze cu adevărat ar trebuie ca principiul de organizare să fie cel al unui stat. Acest lucru presupune în primul rând solidaritate între regiuni.

După ce au impus condiţii draconice ţărilor din Estul Europei, forţate în mare parte să îşi cedeze economia şi resursele capitalului occidental, acestea le refuză acum drepturile care le-au fost promise la integrare. 

Sunt de acord că poate există o experienţă managerială mai mare, dar atunci daţi-ne de muncă în condiţii decente.

 Solidaritatea Europeană trebuie să însemne în primul rând solidaritate celor mai puternici cu cei mai puţin puternici. 

 Principalele două economii ale Uniunii Europene sunt cele ale Germaniei şi Franţei, cele mai puţin afectate de criza economică mondială. De fapt, mare parte din criza economică întâlnită la nivel naţional în ţările nou intrate, vine tocmai din faptul că au cedat mult prea mult din economie, iar acum sunt lipsite de instrumentele de acţiune. Crezând în buna intenţie a puterilor europene, ele s-au văzut în perioadele grele, supte efectiv de capital şi de investiţii. 

Ori de ce solidaritate vorbim atunci când venim la vremuri bune, dar nu stăm ca să plătim la vremurile mai puţin bune. Companiile şi băncile franceze şi germane/austriece şi-au redus semnificativ activitatea în exterior.

Un rol important în uniformizarea Uniunii Europene  l-ar avea Impunerea unui Venit minim Garantat. Ori acest lucru ce ar însemna: ca contribuabilul german şi francez să cedeze de la sine, pentru ca şi cel din România sau din Bulgaria să aibe o viaţă relativ apropiată şi să nu mai fie tentat să plece. Ori în acest moment marile puteri preferă venituri diferenţiate tocmai pentru a se dezvolta pe baza forţei de muncă ieftine din Estul Europei.  Ar fi posibil un astfel de concept? Cu siguranţă că da, din moment ce salariul minim funcţionează la nivel statal.

 Salariul minim din România, de aproximativ 200 de euro lunar, este unul de vreo 7 ori mai mic decâ media Europeană. Interesul pentru acest nivel al salariului minim îl au chiar marile companii ce investesc în România şi nu cetăţeanul sau statul român. Prin creşterea nivelului salariului minim, statul ar impozita mai mult şi chiar poate şi-ar permite să scadă cota de impozitare. De fapt tocmai aceste companii se fac vinovate de salariile mici din România, deoarece ele sunt cele care se duc la nivelul de minim.

Când ni se impun condiţii precum liberalizarea preţului la gaze, pentru ca investitorii occidentali să poată cumpăra ieftin şi exporta în ţările europene, vorbim de regulile europene, dar când vorbim de romii pe care marile puteri nu pot să îi integreze, vorbim de o problemă a României.

 De ce nu sunt trataţi romii ca o problemă europeană şi se pune această problemă în  cârca României? Când am cedat Petromul către nemţi a fost bine? Când am cotizat prin Bechtel către SUA a fost bine? Când am subordonat tot sistemul financiar băncilor străine a fost bine? Nu mai continui deoarece cred că s-a înţeles.

 E nevoie ca politicienii români şi diplomaţii să înţeleagă că în blocul european trebuie să negocieze şi nu doar să accepte să li se impună lucruri. Atâta vreme cât alţii nu respectă regulile jocului, poate că ar fi bine ca şi noi să jucăm mai dur când e vorba de interesul capitalului românesc. Investitorul român a fost cel care a preferat să păstreze angajaţii, chiar dacă acest lucru a dus la pierderea a tot ce a acumulat. Aici sentimentul a fost mai puternic decât capitalul.

 Cum să fiu eu concurenţial la nivel de companie, din moment ce francezii şi nemţii au credite cu mult mai ieftine? Acest lucru de ce nu se liberalizează? De ce doar gazele? Cum pot eu concura cu cineva care are jumătate de secol de capitalism în faţă, şi de acumulare? Nu e normal să fiu protejat ca să existe condiţii echivalente?

 Existenţa şi impunerea unui venit minim este cheia funcţionării Uniunii Europene. Atunci mare parte din migraţie ar dispărea iar companiile nu se vor mai plimba dintr-o ţară în alta doar pentru că salariile sunt mai mici, iar muncitorii acolo unde salariile sunt mai mari. Un stat chiar aşa funcţionează: există unităţi administrative care produc mai mult şi altele mai puţin. Bugetul naţional ia de la cei mai bogaţi şi dă la cei mai săraci. La fel se întâmplă şi cu salariul minim impus, care forţează companiile ca la nivelul unui stat, a unei entităţi administrative, să existe o uniformizare care să nu genereze presiuni mari. Ca eu din Bucureşti să fiu solidar cu cel dintr-un cătun din munţii Apuseni este normal, dar nu e normal ca în conceptul european neamţul să fie solidar cu mine? Atunci de ce aş avea eu o economie solidară?

Cât timp mai e nevoie să păstrăm un nivel salarial egal cu cel din China?

 Acest concept trebuie extins la nivel european, ori în lipsa unui astfel de proiect, din lipsa de dorinţă a Germaniei şi a Franţei, tindem să credem că totul seamană mai mult cu un proiect colonizator decât cu unul de solidaritate.

 Vreau să cred în Europa, dar ultimile evenimente tind să îmi arate că de fapt Germania şi Franţa nu vor să fie solidare. Pornind de la problema Schenghen, la dreptul de muncă, la modul în care se abordează problema minorităţii rome, pe care nici ei nu o pot soluţiona,  totul arată ca un proiect incapabil în a funcţiona.

Cheia funcţionării stă în mâna principalilor lideri europeni, Franţa şi Germania, iar în aceste condiţii degeaba vorbesc statele slabe de solidaritate când cele puternice se comportă naţional.

 România are mijloace de a pune presiune şi ar trebui să se foloseasc de ele. Unde sunt politicienii şi diplomaţii din ultimii 200 de ani? Cine a distrus sistemul diplomatic românesc? Ale cui interese le mai serveşte el? Este normal ca politicienii români să fie  instrumentul prin care ni se impun lucruri în loc să fie instrumentul prin care noi cerem lucruri?

 Eu vreau o Europă funcţională, dar tare mă tem că germanii şi francezii nu înţeleg acest lucru. Poate că România ar trebui să îşi asume un rol de lider regional şi să ceară la Bruxelles, folosindu-se de un cor comun, ca echitatea europeană să funcţioneze.

După ce ne-au fost luate toate pârghiile de acţiune, vin şi ne acuză de toate relele din lume, iar modul de acţiunea al politicienilor români i-a învăţat că pot să ne impună uşor lucruri.