Franţa şi Marea Britanie se aliază în domeniul militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie îşi va concretiza planurile de cooperare militară cu Franţa, în timp ce avertizează UE că vrea să intervină prea mult în problemele „de Apărare“. Cele două mari state ale Europei sunt cele mai importante puteri militare ale Uniunii.

Conform ONG-ului suedez Sipri, cele două ţări au cheltuit împreună peste 92 miliarde de euro pe bugetele de Apărare (mai mult decât Germania, Italia, Olanda, Polonia şi Spania la un loc).

În plus, francezii şi britanicii au abordarea cea mai îndrăzneaţă dintre toate statele UE: au preluat conducere în războaiele din Libia, Mali, şi erau dispuse să se alăture intervenţiei militare a SUA în Siria.

 „Aşa cum am demonstrat prin operaţiunea noastră comună în Libia şi Mali, Franţa şi Marea Britanie sunt parteneri naturali şi, mai mult, joacă un rol cheie în conducerea şi organizarea Apărării şi Securităţii continentului european“, a declarat pentru site-ul EUobserver, ministrul britanic al Apărării, marţi.

Ca urmare a Tratatelor Lancaster House din 2010, armatele celor două state, marina, dar şi forţele aeriene se antrenează deseori împreună, iar uneori, ofiţeri britanici se angajează permanent pe nava portavion, Charles de Gaulle.

Pentru 2016, britanicii au anunţat că îşi vor intensifica parteneriatul militar bilateral cu Franţa, pentru dezvoltarea unor capabilităţi militare separate de UE.

În tot acest timp, Uniunea Europeană a reuşit să creeze batalioanele de reacţie rapidă, formate din forţe ale două sau trei state. Acestea însă, nu au fost niciodată văzute în acţiune.

La summitul pe probleme de Apărare din decembrie, UE îşi propune să stimuleze un acord între statele membre pentru dezvoltarea capabilităţilor militare la nivel european, suprastatal. Din nefericire, Marea Britanie şi Franţa au anunţat deja că vor opune rezistenţă faţă de o măsură care prevede mai multă integrar.

Până în 2030, cele două state vor să dezvolte „Viitorul Sistem de Luptă Aeriană“ şi vor analiza propunerile producătorilor, în această lună.

Oficialii Ministerului de Apărare au ţinut să precizeze că integrarea militară britanico-franceză va ajuta aceste două naţiuni să câştige războaie împreună sau ca parte din structurile euro-atlantice.  

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite