Nu mai puţin de şase variante sunt acum luate în calcul pentru turul secund, de la disputa dintre candidaţii liberali (Macron-Fillon) ori dintre populiştii radicali anti-sistem (Le Pen-Mélenchon), până la finala Le Pen-Macron care ar exclude, în premieră în istoria celei de-a V-a Republici, cele două mari forţe tradiţionale – Socialiştii şi Republicanii – din competiţia decisivă.

Marine Le Pen şi Emmanuel Macron continuă să conducă în preferinţe, poziţionaţi aproximativ la egalitate, cu 22-23% din intenţiile de vot, în timp ce François Fillon revine pe locul trei, cu 19-20%, devansându-l uşor pe Jean-Luc Mélenchon, stabilit la 18-19% după avansul spectaculos determinat de prestaţia sa din cele două dezbateri televizate. Candidatul Partidului Socialist, Benoît Hamon, e blocat la 8%, iar ceilalţi şase candidaţi se află sub 4%. În turul II, în eventualitatea unei calificări a lui Marine Le Pen, aceasta ar pierde, conform sondajelor, în faţa oricăruia dintre rivali, cu diferenţe între 10% şi 20%.

Până duminică, două variabile vor decide soarta alegerilor: participarea şi volatilitatea. Procentul inedit de absenteişti e, în sfârşit, în scădere: în ultima săptămână, rata prezenţei probabile la vot a crescut cu 6%. Acest fapt a diminuat cota lui Le Pen, limitată la un bazin captiv. Acum două săptămâni, într-o ţară în care, de regulă, 4 din 5 cetăţeni se duc la vot, numai 65% se declarau hotărâţi să se prezinte. În 2002, fragmentarea scenei politice (16 candidaţi) şi un absenteism de 28,4% contribuiau la calificarea lui Jean-Marie Le Pen în turul secund.

În ceea ce priveşte indecizia celor dornici să voteze, sondajele avertizau, de acum două luni, că unul din doi francezi nu avea încă opţiunea definită. Acum două săptămâni, ponderea coborâse abia la o treime. Între explicaţiile invocate de observatori se află: decepţia produsă, atât la dreapta, cât şi la stânga, de mandatele lui Sarkozy şi Hollande; ieşirea din cursă, în alegerile primare, a favoriţilor de până atunci, Alain Juppé şi Manuel Valls; scandalul judiciar în care e implicată familia Fillon şi care a diminuat şansele celui socotit, în decembrie, ca marele preferat.

Mai ales oferta dezamăgitoare, în raport cu imensa aşteptare a cetăţenilor pentru o schimbare reală, e considerată cauza absenteismului şi indeciziei, care menţin suspansul până în ultimul moment.

Candidatura atipică a lui Macron – care mizează pe suport atât din zona stângii, cât şi de la dreapta – alimentează, la rândul ei, incertitudinea. La începutul lui aprilie, 38% din potenţialii alegători ai lui Macron declarau că şi-ar putea schimba preferinţa.

De 36 de ani, francezii n-au mai fost atât de indecişi şi de împărţiţi în opţiuni. Şi în 1981, patru favoriţi şi-au disputat turul I, în condiţiile divizării dreptei între liberalii reuniţi în jurul preşedintelui în exerciţiu, Valéry Giscard d'Estaing, şi gaulliştii conduşi de fostul său premier, Jacques Chirac, respectiv a stângii între socialiştii lui François Mitterrand şi comuniştii conduşi de Georges Marchais. În turul al doilea, Mitterand, perdant în alegerile din 1965 şi 1974, l-a învins pe d'Estaing, punând capăt unei dominaţii a dreptei ce data de 23 de ani.

Acum, pe ultimii metri, în contextul atât de fragil, există multe necunoscute care pot bascula opţiunile francezilor, precum atentatul dejucat în prag de alegeri, vizându-l, pare-se, pe Fillon, ori mobilizarea disperată a candidaţilor pe ultimii metri sau suportul de ultimă oră al unor personalităţi, ca acela recent anunţat de fostul premier socialist Valls pentru dizidentul Macron. De aceea, duminică ne putem aştepta la orice. Mai ales dacă avem în vedere că, acum un an, trei din cei patru competitori principali nici măcar nu existau în sondaje şi calcule.