Fostul cancelar Gerhard Schröder a fost spionat de NSA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gerhard Schröder, fostul cancelar german, a fost spionat de Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) din anul 2002, a anunţat, marţi seară, postul de televiziune public din Germania (NDR), citat de Mediafax.

Numele cancelarului german apare pe o lista a oamenilor politici monitorizaţi de către NSA, obţinută de fostul consultant Edward Snowden. Potrivit informaţiilor, Schröder a fost spionat de serviciile americane din anul 2002, atunci când şi-a început cel de-al doilea mandat, moment în care s-a opus şi intervenţiei militare în Irak.

„În acea periodă nu mă gândeam, dar acum nu mă mai surprinde”, a declarat Gerhard Schröder, citat de NDR.

Gerhard Schröder a fost cancelarul Germaniei în perioada 1998-2005.

Dezvăluirile făcute de fostul consultant Edward Snowden au arătat că şi actualul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, a fost spionat de Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA).

Tot marţi, adjunctul procurorului-general al Statelor Unite ale Americii, James Cole, a afirmat că NSA probabil spionează membri ai Congresului SUA, refuzând totuşi să admită dacă în acest proces a fost interceptat şi preşedintele Barack Obama.

James Cole, adjunctul procurorului general al Statelor Unite, a fost întrebat în cadrul audierilor din Comisia de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, dacă NSA spionează membri ai Congresului sau alţi angajati ai administraţiei americane. O întrebare mai punctuală a venit din partea unui membru al Camerei Reprezentanţilor, Darrel Issa, care a întrebat dacă telefoanele acestei instituţii sunt monitorizate.

„Fără să ofer detalii, da, probabil facem acest lucru”, a răspuns James Cole.

Darrel Issa a continuat să insite asupra acestui subiect, întrebând dacă apelurile telefonice ale preşedintelui american Barack Obama sunt şi ele spionate. Cole a refuzat să răspundă întrebării, menţionând că este un subiect sensibil, dar a promis că va reveni ulterior cu mai multe detalii.

Recent, preşedintele Barack Obama a anunţat că va reforma modul de lucru al Agenţiei americane pentru Securitatea Naţionala (NSA) din cauza scandalurilor diplomatice în care a fost implicată. Mai mult, James Clapper, directorul Naţional al Serviciilor americane de Informaţii (DNI) i-a cerut informatorului Edward Snowden să restituie toate documentele „furate”, menţionând că acest lucru a provocat pagube profunde securităţii SUA.


Citeşte şi:

Edward Snowden, somat să „restituie documentele furate”

Directorul Naţional al serviciilor americane de Informaţii (DNI) James Clapper i-a cerut miercuri lui Edward Snowden să restituie documentele „furate“, subliniind că dezvăluirile sale au cauzat „pagube profunde“ securităţii Statelor Unite, relatează postul BBC News, citat de Mediafax.

Fost cancelar german: „Marea Britanie este cea mai mare problemă a Uniunii Europene”

Marea Britanie este cea mai mare problemă care stă în calea dezvoltării Uniunii Europene şi care se opune măsurilor ce pot asigura supravieţuirea şi consolidarea blocului european, a avertizat fostul cancelar german Gerhard Schröder.

Generalul Michael Hayden, fost şef al CIA şi NSA, în România: „SUA fură informaţii pentru protecţie, iar China pentru bani”

Omul care în urmă cu doar câţiva ani controla toate serviciile de informaţii ale Statelor Unite ale Americii se află în Bucureşti şi va susţine vineri, de la ora 17.00, un discurs despre securitatea cibernetică.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite