Formula pentru Cipru, posibilă soluţie europeană aplicabilă în caz de criză

Proteste în Cipru împotriva deciziilor UE

Acum câteva ore scriam un comentariu despre primejdiosul joc deschis prin soluţia găsită pentru Cipru. Şi mai spuneam că nu va trece mult timp până când soluţia respectivă va fi evocată ca precedent juridic pentru rezolvarea crizelor financiare la nivelul UE, fie de către instituţiile europene, fie/şi de statele membre aflate în dificultate.

Iată că, din nefericire, scenariul-catastrofă se confirmă. Chantal Hugues, purtătoarea de cuvând a comisarului Michel Barnier (responsabil cu problemele pieţei interne) declară că se studiază posibilitatea ca formula găsită în cadrul Ciprului să devină soluţie europeană aplicabilă în caz de criză.

“În propunerea Comisiei, aflată în discuţie, nu este exclus ca depozitele mai mari de 100.000 de Euro să fie instrumente eligibile pentru procedura de bail-in. Este o posibilitate” Chantal Hugues, purtător de cuvând al Comisiei Europene

În traducere, se schimbă jocul de până acum, adică acordarea de bail-out, cu una nouă, de bail-in, cea prin care costurile pe care le presupune restructurarea băncilor cu probleme să fie suportate de acţionari, deţinători de obligaţiuni şi deponenţi. Ceea ce, mai departe, presupune faptul că nici un deponent al vreunei bănci europene nu se mai poate simţi în deplină siguranţă peste limita asigurată legal de 100.000 de euro, ştiind că, peste noapte, statul va putea să-i scoată din bani un procent oarecare, 40% în cazul celor două mari bănci cipriote, plus conturi îngheţate până la rezolvarea problemelor!

Despre ce vorbim? Despre un posibil proiect de propunere a Comisiei Europene care poate face să explodeze nivelul de încredere al pieţelor internaţionale şi al marilor deponenţi care, din acest moment, se gândesc cum ar putea să-şi plaseze banii oriunde altundeva dar nu în Europa….Un proiect care vine, pentru prima oară în istoria Europei moderne, să încalce principiul fundamental al existenţei unei bănci normale într-o societate democratică: garanţia morală asupra securităţii depozitelor, departe de orice posibilă intervenţie discreţionară a statului. Nu asta este una dintre condiţiile de bază ale statului de drept, spre deosebire  de cele aruncate în groapa de gunoi a istoriei tocmai pentru că puteau dispune discreţionar de bunurile private ale cetăţenilor prin procedeul naţionalizării?

Este un moment foarte grav şi care, politic vorbind, depăşind coordonatele economicului, poate însemna intrarea într-o zonă cu enorm de multe necunoscute. Este o evidentă mişcare de forţă prin care se încearcă, cu disperare, impunerea unui tip de răspuns care să ţină loc de ceea ce a fost până acum injectarea neostoită de capitaluri în sisteme bancare incoerente şi muribunde.

Dar simpla transferare a acestei poveri pe umerii marilor deponenţi poate fi într-adevăr o soluţie?

Soluţie poate fi posibila scădere a valorii acţiunilor, diferenţa intrând în visteria statului, dar cu ce costuri sociale în perspectivă?  Se vor simţi micii depunători satisfăcuţi că e ceva care pe ei nu-I atinge sau se vor gândi că, odată compresorul pus în mişcare, va fi foarte greu de oprit în continuare?

Cât din toate acestea interesează România? Avem planuri făcute pentru a evita contagiunea în caz de criză şi avem aliaţii care să ne susţină în caz de nevoie, tocmai fiindcă nu suntem în zona euro deci nimeni nu are obligaţia să o facă? Văd că, ceea ce avem, este o linişte toală, semn al unui dezinteres manifest pe subiect. Să dea Domnul să fie şi de bun augur.

Oricum, nu numai că s-a dat drumul câinilor războiului, dar acum umblă  liber pe câmpul de luptă şi vor începe să şi muşte.