Experţi: Vizita Papei Francisc pe Insula Lesbos are ca scop să atragă atenţia Europei asupra valorilor creştine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc FOTO Arhivă
Papa Francisc FOTO Arhivă

Papa Francisc vrea, prin vizita de sâmbătă de pe Insula Lesbos, să atragă atenţia lumii asupra celei mai grave crize umanitare cu care se confruntă Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, să le reamintească oamenilor valorile creştine, dar şi să exercite presiuni asupra liderilor politici pentru a găsi o soluţie demnă la această situaţie, afirmă analişti citaţi de presa internaţională.

Directorul Institutului de Studii Europene „Jacques Delors“, Yves Bertoncini, a declarat pentru Europe 1 că vizita Papei este „o călătorie umanitară şi cu o dimensiune identitară“.

„Se va întâlni cu solicitanţii de azil pentru a aminti că ei sunt victime şi nu ameninţări, apoi le va cere europenilor să se întoarcă la ceea ce reprezintă identitatea lor creştină: deschiderea faţă de alţii. Acesta este paradoxul, merge pe o insuliţă săracă, dar vrea să le amintească europenilor că Europa nu este o insuliţă săracă, seamănă mai degrabă cu Germania: mare şi bogată“, a subliniat el.

Papa Francisc, el însuşi nepot de imigranţi din Argentina, şi-a arătat interesul faţă de cauza refugiaţilor încă de la începutul pontificatului său,  în 2013, când a mers la Lampedusa, în Sicilia. A fost prima sa vizită în calitate de cap al Bisericii Catolice.

„Este primul Papă din afara Europei, de aceea priveşte dezolat şi adesea sever Europa“, explică Bertoncini.

În condiţiile în care multe ţări din Europa Centrală, precum Polonia, unde Biserica Catolică este foarte influentă, se opun vehement primirii imigranţilor, „papa speră să să dea un exemplu“, a conchis Bertoncini.

Vizita papei la Lesbos, un simbol al speranţei

Pentru mulţi, „aceste coaste (Insula Lesbos - n. red.) sunt singurul simbol al speranţei“, a explicat şi cardinalul Antonio Maria Veglio, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Îngrijirea Pastorală a Migranţilor, citat de Reuters.

„Într-o perioadă în care trimiterea înapoi pare să fie soluţia implementată de UE, sperăm că vizita Papei nu va fi numai un simbol de speranţă pentru refugiaţi, ci şi un impuls concret pentru Guvernul grec şi pentru alte state europene să îşi actualizeze aceste speranţe“, a explicat şi preotul Thomas Smolich, directorul Serviciului Internaţional Iezuit pentru Refugiaţi.  

Vizita Suveranului Pontif de sâmbătă ar putea fi un moment de adevărat “leadership” într-o perioadă în care grijile politice domină atenţia lumii, în defavoarea situaţiei umanitare, comentează Catholic News Agency.

„Vizita Papei în prima linie a crizei refugiaţilor din Europa vine într-un moment crucial. Continentul european se confruntă cu un vacuum de conducere şi coordonare, în condiţiile în care aspectele politice ale crizei umbresc adesea suferinţa migranţilor“, a explicat Josh Kyller, coordonatorul pentru situaţii de urgenţă al ONG-ului american Catholic Relief Services.

Din punctul său de vedere, Papa face „declaraţia supremă evitând politica“. „În schimb, el atrage atenţia asupra zecilor de mii de oameni care suferă“, a adăugat el.

Lipsa de solidaritate în Europa, un posibil mesaj politic

Pe de altă parte, secretarul general al Comisiei Episcopatelor Comunităţii Europene (COMECE), Patrick Daly, consideră că, din contră, vizita va fi una cu conotaţii politice puternice, relatează RCF.

„Există un aspect politic foarte important, pentru că vine în contextul unei decizii luate de Comunitatea Europeană cu Turcia, pentru a gestiona mai bine fluxul migratoriu către Europa. Este o decizie destul de controversată chiar şi în Europa, dar şi criticată vehement de Biserica (Catolică - n. red.) şi de toate religiile“, explică preotul irlandez.

„Cred că acest act simbolic este foarte important, pentru că demonstrează o sensibilitate într-un moment fierbinte al crizei migratorii. Există o lipsă de solidaritate în Europa, între statele membre. Acesta va fi, probabil, mesajul politic“, a adăugat secretarul general al COMECE.

În Lesbos, Papa Francisc se va întâlni cu Patriarhul ortodox al Constantinopolului, Bartolomeu – un semnal ecumenic puternic, potrivit RCF. “Aceasta semnalează o abordare comună între capii Bisericilor din Orient şi din Occident a unei probleme umanitare foarte grave. Este o încercare din partea religiilor creştine de a propune o rezolvare mai omenească la această mare problemă a migraţiei”, a conchis preotul irlandez.

Călătoria Suveranului Pontif şi a liderului Bisericii Ortodoxe va spori, probabil, presiunea asupra liderilor UE, care se confruntă deja cu critici privind acordul controversat semnat luna trecută de Bruxelles şi de Ankara.

Sute de mii de oameni au ajuns pe insulă în ultimul an, după ce şi-au riscat viaţa traversând Marea Egee din Turcia, în cea mai gravă criză migratorie şi umanitară cu care se confruntă Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.    

Bruxelles-ul încearcă să rezolve problema semnând un acord cu Ankara, luna trecută, pentru a trimite refugiaţii ajunşi pe insulele elene după 20 martie înapoi în Turcia. În schimb, UE a început să preia deja o parte dintre refugiaţii sirieni din taberele turce.

Până marţi, Uniunea Europeană preluase 74 de refugiaţi sirieni din Turcia şi trimisese înapoi peste 300 de migranţi.

Acordul UE-Turcia este criticat de organizaţiile pentru drepturile omului, de ONU şi chiar de Papă, care a condamnat, în predica de Paşte, “respingerea” refugiaţilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite