EurActiv: Statele Unite îşi mută armele nucleare din Turcia la baza de la Deveselu. Partea română neagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au început să transfere arme nucleare din Turcia în România, pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Ankara, relatează EurActiv.com, precizând că a obţinut informaţia din două surse independente. Ministerul de Externe de la Bucureşti neagă însă faptul că teritoriul României a devenit noua gazdă a armelor nucleare americane.

Potrivit uneia dintre sursele citate de Euractiv, sursă care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, ar fi vorba despre circa 20 de arme nucleare. 

Un recent raport al Simson Center arată că, încă din perioada Războiului Rece, la baza aeriană de la Incirlik, aflată la aproximativ 100 de kilometri de graniţa cu Siria, au fost staţionate în jur de 50 de arme nucleare tactice americane.

În timpul puciului eşuat din Turcia, din data de 15 iulie, baza de la Incirlik a fost afectată – alimentarea cu energie electrică a fost oprită, iar guvernul turc a interzis aterizarea sau decolarea avioanelor. Ulterior, comandantul bazei a fost arestat şi acuzat de implicare în tentativa de lovitură militară de stat eşuată. 

În ce măsură SUA ar fi putut menţine controlul asupra acestor arme în eventualitatea unui conflict civil prelungit în Turcia este o întrebare fără răspuns, se arată în raportul Simson Center.

Cert este că, în urma puciului eşuat din Turcia, relaţiile dintre Washington şi Ankara s-au deteriorat atât de mult, potrivit unei alte surse citate de EurActiv,  încât Washingtonul nu mai are încredere să lase armele nucleare pe teritoriul Turciei. Ca urmare, acestea sunt mutate la baza de la Deveselu, din România, unde se află instalat şi scutul antirachetă. 

Staţionarea armelor nucleare americane nu departe de graniţele Rusiei ar putea înfuria la culme Moscova, deja profund nemulţumită de amplasarea scutului antirachetă în zonă. 

Chestionat de EurActiv, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a negat ferm informaţia potrivit căreia România a devenit gazda armelor nucleare americane. „Răspunzând la solicitarea dumneavostră, Ministerul român al Afacerilor Externe respinge ferm aceste informaţii la care faceţi referire“, se arată în răspunsul primit de jurnaliştii EurActiv.

Şi ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, dezminte informaţiile conform cărora Statele Unite ale Americii ar muta arme nucleare de la baza Incirlik din Turcia, în România, la baza de la Deveselu. Ministrul a fost prezent joi la Buzău, pentru a participa la parada militară organizată cu ocazia Centenarului Armatei a 2-a.

“Trimit la poziţia oficială, exprimată de Ministerul Afacerilor Externe, care este una de dezminţire categorică. Ce vă pot spune, este că nu au existat nici un fel de discuţii, nici la nivel politic, nici la nivel specializat, în acest sens. Nu există niciun fel de gândire, de planuri în această direcţie. Categoric, nu putem vorbi, reacţionând la această informaţie, decât că este o speculaţie”, a declarat ministrul Mihnea Motoc.

Jurnaliştii EurActiv au încercat să obţină reacţii şi din partea oficialilor americani şi a celor turci, ambele părţi promiţând un răspuns. La scurt timp, Departamentul de Stat american a precizat că Departamentul de Apărare este cel însărcinat cu oferirea unui răspuns în acest caz, însă clarificările nu au venit deocamdată.

În ceea ce priveşte reacţia NATO, alianţa a făcut trimitere la comunicatul final al Summitului NATO de la Varşovia - „Capacitatea nucleară a NATO de descurajare a unor agresiuni se bazează în parte şi pe focoasele nucleare a Statelor Unite, care au fost desfăşurate în Europa, precum şi pe capacităţile şi infrastructura oferită de către aliaţi. Aceşti aliaţi se vor asigura că toate componentele sistemului nuclear de descurajare a unor agresiuni sunt în siguranţă, securizate şi operaţionale“, a precizat în scris un purtător de cuvânt al NATO.

Summitul Alianţei Nord-Atlantice a avut loc cu doar câteva zile înainte de puciul eşuat din Turcia. La momentul respectiv, riscurile referitoare la armamentul nuclear american de la baza Incirlik erau legate doar de războiul din Siria şi de multiplele atacuri teroriste care au avut loc în Turcia în ultimele luni. Ankara a pus unele dintre aceste atentate pe seama organizaţiei jihadiste Statul Islamic sau pe seama PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).

Pe de altă parte, potrivit unei practici care datează încă din timpul Războiului Rece, informaţiile dezvăluite de presă cu privire la prezenţa armelor nucleare americane pe teritoriul european nu au fost niciodată confirmate în mod oficial. Este însă de notorietate publică faptul că Belgia, Olanda, Germania şi Italia găzduiesc o parte din armele nucleare americane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite