Două nave militare americane au ajuns în Marea Neagră, înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Soci
0
Cele două nave de război americane care au plecat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă din Italia au ajuns în Marea Neagră, a anunţat luni o sursă militară rusă citată de Interfax, cu câteva zile înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de la Soci, oraş situat pe malul Mării Negre, relatează AFP.
„Distrugătorul lansator de rachete Ramage şi nava amfibie Mount Whitney se află în prezent în Marea Neagră, având la bord peste 600 de membri ai forţelor speciale ale marinei de război", a precizat sursa citată.
Pentagonul a anunţat la sfârşitul lui ianuarie că este pregătit să mobilizeze mijloace aeriene şi navale care includ, în special, două nave în Marea Neagră, pentru a ajuta Rusia să asigure securitatea Jocurilor Olimpice de la Soci, în perioada 7-23 februarie.
„Mijloace aeriene şi navale, care includ două nave ale marinei militare în Marea Neagră, sunt disponibile la cerere pentru orice situaţie de urgenţă, ca sprijin şi în urma consultării cu Guvernul rus", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.
Citeste mai multe despre securitatea în cadrul J.O. de Iarnă de la Soci
Cazacii, noua armă a lui Putin împotriva teroriştilor care vizează Soci
Soldaţii tradiţionali ai Rusiei, cazacii, au fost detaşaţi la Soci, pentru a asigura securitatea Jocurilor Olimpice de Iarnă, care vor debuta săptămâna viitoare.
Sute de militari, îmbrăcaţi în uniforma tradiţională alcătuită din jachete lungi şi căciuli de blană, pot fi observaţi mărşăluind pe străzile din Soci.
Recent, măsurile de securitate au fost întărite în zona satului olimpic, după ce au fost emise mai multe alerte teroriste, inclusiv ale agenţiilor britanice şi americane. Oraşul Volgograd (fost Stalingrad), aflat în regiune, a fost zguiduit la sfârşitul lunii decembrie de două atentate teroriste consecutive, soldate cu zeci de morţi.
INFOGRAFIE Inelul de oţel de la Soci- securitate de două miliarde de dolari
Autorităţile de la Kremlim au cheltuit aproximativ 2 miliarde dolari pentru asigurarea securităţii în timpul celor două săptămâni de Jocuri Olimpice, din luna februarie.
Desfăşurarea în deplină siguranţă a olimpiadei de iarnă va fi asigurată de 40.000 de oameni, la care se adaugă un număr de 23.000 de forţe speciale de securitate.
Navele maritime şi submarinele vor proteja oraşul de pe mare, în timp ce elicopterele şi dronele de supraghere vor asigura securitatea aeriană.