În teoria politică, alegerile pentru Parlamentul European au fost numite alegeri de „rang secund”. De ce? În primul rând, pentru că participarea e mai mică decât la alegerile generale, iar ele sunt folosite pentru a sancţiona guvernările de acasă, nu pentru a proiecta politici la nivel european. Într-adevăr, din 1979 în 2014, miza dezbaterilor electorale din campaniile pentru PE a fost – indiferent că statele-membre erau 12, 15 sau 28 – situaţia politică internă. Rareori venea vorba despre Europa în confruntările din campanie. Până acum, pasiunile şi partidele au rămas strict domestice.

Listele transnaţionale au ambiţia de a depăşi clivajele naţionale şi de a introduce o dimensiune europeană în alegerile pentru forul legislativ de la Strasbourg. Ele ar urma să fie alcătuite din candidaţi care provin din mai multe state-membre. O propunere lansată recent în Franţa propune, de pildă, ca primele şapte poziţii să fie ocupate de candidaţi din şapte ţări diferite. Sigur, a existat şi până acum posibilitatea ca pe o listă din Danemarca să figureze un german sau pe una din Bulgaria – un candidat din Estonia. Maurice Duverger, un celebru politolog francez, a fost ales în PE candidând în Italia, unde opera sa ştiinţifică era foarte apreciată. Noutatea absolută ar fi alta, şi anume că listele transnaţionale ar fi supuse la vot nu doar într-un stat-membru, ci în toate. Alegătorii ar avea la dispoziţie liste care depăşesc cadrul naţional.

De ce susţin această soluţie? Voi menţiona doar trei motive.

Primul priveşte miza alegerilor: câtă vreme scrutinul e strict naţional, temele europene sunt în cel mai bun caz marginale. Doar listele transnaţionale pot aduce în dezbatere interesul comun european. Altfel, există riscul ca europarlamentarii să fie confundaţi în continuare cu delegaţi ai guvernelor, precum cei care negociază în Consiliul UE.

Listele transnaţionale pot da ocazia selectării unor personalităţi politice care să aibă anvergură europeană.

În al doilea rând, listele transnaţionale ar completa procesul politic european. Există, în acest moment, federaţii de partide cu aceeaşi orientare politică, grupuri parlamentare cu o anumită coerenţă doctrinară, dar „familiile politice” nu participă împreună la scrutin. În alegeri merg partide distincte în fiecare ţară, care se asociază abia după alegeri. Cu ajutorul noilor liste, am putea avea partide care sunt formate înainte de scrutin, nu după.

În fine, listele transnaţionale pot da ocazia selectării unor personalităţi politice care să aibă anvergură europeană. Mulţi dintre europarlamentarii actuali sunt politicieni fără notorietate acasă. Chiar dacă unii dintre ei asumă onest mandatele, influenţa lor asupra opiniei publice e limitată. Putem spera mai mult decât atât?

Listele transnaţionale ar produce la nivel european ceea ce partidele politice au produs în secolul al XIX-lea la nivel naţional, atunci când scrutinele s-au transformat din afaceri ale unor fiefuri într-o deliberare în numele întregului corp politic. Dacă vrem o Europă politică, avem nevoie de ambiţie europeană.

Parlamentul European propune ca o mică parte a fotoliilor de deputat care vor fi distribuite în 2019 să fie alocate unor liste transnaţionale. Nu am avea de la bun început toate mandatele distribuite în baza noii filosofii. Cetăţenii ar avea la dispoziţie două voturi: unul pentru listele naţionale, unul pentru cele transnaţionale. Ar fi o reformă, nu o revoluţie. Ce părere aveţi?