Comisia Europeană se declară „satisfăcută“ de amendamentele făcute de polonezi în reforma Curţii Supreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) s-a declarat joi „satisfăcută“ de amendamentele propuse de către Guvernul polonez la reforma Curţii Supreme, relatează Reuters.

„Comisia este satisfăcută de faptul să se produce schimbarea, şi anume în direcţia pe care am cerut-o“, a declarat un purtător de cuvânt al CE.

Însă „aceste modificări urmează să fie confirmate odată ce procedura legislativă se va încheia“, a adăugat el.

Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS), aflat la putere în Polonia, a supus la vot miercuri, în regim de urgenţă, în Dietă, Camera inferioară a Parlamentului, un amendament care revine asupra reformei Curţii Constituţionale, condamnate de Uniunea Europeană (UE).

Textul a fost adoptat cu 215 de voturi la 161.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a reclamat, într-o ordonanţă, în octombrie, suspendarea imediată a reformei, care scade vârsta de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme la 65 de ani şi permite Guvernului să desemneze succesorii judecătorilor pensionaţi.

Jaroslaw Kaczynski, liderul PiS, care exercită de facto puterea, a promis o calmare, dar şi că va face apel împotriva acestei hotărâri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite