Cel puţin nouă morţi în urma coliziunii între două autocare, pe o autostradă din Germania
0Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 43 au fost rănite, unele fiind în stare gravă, după coliziunea a două autocare pe o autostradă din Germania, anunţă autorităţile locale citate de AFP.
Un autocar polonez a lovit un autoturism, a rupt balustrada de protecţie de pe axul autostrazii şi a lovit un alt autocar, pe sens opus. Accidentul a avut loc pe Autostrada A4, în apropierea oraşului german Dresda.
Circulaţia pe autostrada care face legătura între Germania şi Olanda a fost întreruptă câteva ore, pe ambele sensuri de mers.
Potrivit informaţiilor preliminare, şase dintre cele nouă persoane decedate sunt cetăţeni polonezi. Cele 43 de persoane rănite au fost trimise la spitale din zona oraşului Dresda.
La bordul autocarului polonez, închiriat de compania Sindbad, se aflau 65 de persoane.