Ce vrem să fie UE? Răspunsul de la Bilderberg şi „Prietenii Europei“
0
Cu o viteză fără precedent, se suprapun documente, luări de poziţii alternative, avertismente şi analize de risc structural în ce priveşte viitorul Europei.
O Europă foarte clar definită la nivel teoretic în termenii Declaraţiei de la Roma (o puteţi citi la finalul textului), cea în care există principiul vitezelor multiple în cadrul a ceea ce se doreşte să rămână edificiul comun al proiectului european:
Vom acţiona împreună, cu ritmuri şi intensităţi diferite acolo unde va fi necesar, dar mergând în aceeaşi direcţie, aşa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele şi păstrând uşa deschisă celor ce doresc să se alăture mai târziu. Uniunea noastră este nedivizată şi indivizibilă”.
Cum ar putea să arate o asemenea Europă şi, mai ales, care ar fi principiile sale de funcţionare instituţională?
Iată un astfel de posibil răspuns, apărut sub semnătura lui Etienne Davignon, preşedintele de onoare al Grupului Bilderberg şi al organizaţiei „Prietenii Europei”, text important fie şi numai deoarece, aşa cum veţi vedea aici în foarte multe puncte ale sale, pare a prefigura un anume tip de construcţie extrem de precisă, dar şi deoarece acestui apel la „trezirea idealului european” i se alătură co-semnatari aparţinând structurii superioare de personalităţi europene în zona deciziei reale.
Grupul celor Trei Preşedinţi: Jacques Delors, Etinenne Davignon, Jean Claude Juncker. (susa Friends of Europe)
Documentul este o pledoarie foarte limpede în favoarea unui nou tip de Europă, întâmplător sau nu, foarte aproape de cea descrisă în Declaraţia de la Roma ca având viteze multiple atunci când şi în domeniile în care se poate să fie nevoie.
O Europă cu viteze multiple în care se organizează diferenţele „care nu este însă contrară conceptului european fundamental... În perioada celor 60 de ani de existenţă, obligaţiile statelor membre nu au fost niciodată aceleaşi. Tratatul iniţial nu numai că a permis aceste variaţii, ba chiar le-a oferit şi o formă structurală. Aceste variaţii diverse au fost organizate suv forma unor perioade de tranziţie diferenţiate, apoi asta s-a petrecut din nou prin recunoaşterea pentru unele ţări a dreptului de opt-out (domeniile în care unei ţări, prin acordurile de aderare, i se oferă dreptului de a nu participa la unul sau mai multe domenii ale politicilor comune, n.n.). Nu inventăm nimic, nu punem sub semnul întrebării valorile fundamentale; organizăm doar diferenţele - permanente sau provizorii - depinzând de alegerile făcute de Statele Membre”.
Proiecte sunt posibile în cadrul prevederilor Tratatului de la Lisabona şi depind doar „de puterea voinţei noastre”.
Şi, dacă aceasta este situaţia, afirmă autorul, să vedem care sunt priorităţile. Şi aici încep propunerile de schimbări organizaţionale structurale care, după părerea mea, sunt foarte aproape de a descrie cu mare exactitate ceea ce va fi viitorul jocurilor europene de putere.
În primul rând, esenţa schimbării va însemna întărirea instituţională şi organizaţională a zonei EURO şi a protecţiei multiplu structurată a acesteia.
Eurogoup „trebuie să devină instituţia europeană care să aibă răspunderea tuturor aspectelor şi dezvoltărilor Uniunii economice şi monetare. În cadrul Parlamentului European, parlamentarii proveniţi din ţările Zonei Euro trebuie să-şi poată exercita responsabilităţile în legătură cu dezbaterile Consiliului. Uniunea economică şi monetară implică drepturi şi responsabilităţi care nu-i afectează pe cei care nu sunt membri. Desigur, ea rămâne deschisă tuturor celor care doresc să i se alăture şi îndeplinesc condiţiile de intrare. Unul dintre marile merite ale proiectului european a nu acela de a forţa mâna oricăruia dintre statele membre, dar, în acelaşi timp, niciunul dintre statele membre nu are dreptul de a le împiedica pe celelalte să progreseze”.
O a doua prioritate este, în viziunea autorului, nevoia de protejare a pieţei unice. Prin intermediul unei „colaborări eficiente şi exemplare între serviciile de informaţii, poliţie şi justiţie”, dar şi noi abordări cu mult mai curajoase în domeniul controlului migraţiei. În acest sens, „este normal să se stabilească o distincţie clară între victimele conflictelor şi cei care doresc să se stabilească în UE... obiectivul major rămânând cel de a înlocui migraţia ilegală cu una legală şi organizată”. În acelaşi context se abordează şi problema apărării comune deoarece „independenţa înseamnă şi capacităţi militare proprii. Iar circumstanţele prezente fac necesară materializarea acestei aspiraţii care nu poate deveni realitate dacă este respinsă ideea unei Comunităţi Europene a Apărării. Asta nu înseamnă neapărat să fie schiţat proiectul unui nou Tratat, ci să inserăm această dimensiune în cadrul structurilor existente europene acum. Tratatul de la Lisabona permite acest lucru”.
În domeniul creşterii economice, este notat faptul că „lipsa de entuziasm faţă de visul european coincide cu o cădere în domeniul creşterii economice”, sugestia fiind să se meargă pe doparea investiţiilor şi întărirea Planului Juncker de investiţii în domenii strategice, odată cu politici inovatoare în domeniul tineretului şi protecţiei mediului.
„Concluzia este simplă. Fără Europa, viitorul nostru este negru”.
Oare aşa să fie? Cu siguranţă, în subteran, de luni de zile, se acumulează semnale de alarmă.
Posibilitate de război în Balcani
Despre cel mai important şi urgent dintre ele vorbea vineri, pe un ton neaşteptat de urgent şi tensionat, Jean-Claude Juncker într-un interviu apărut în Financial Times. El spunea că prin intermediul vice-preşedintelui Mike Pence i-a transmis preşedintelui Trump avertismentul să încheie seria mesajelor de susţinere pentru ca alte ţări europene să meargă pe drumul deschis de BREXIT
„I-am spus vicepreşedintelui că nu-i mai invite şi pe alţii să părăsească UE deoarece dacă UE se prăbuşeşte, atunci vom avea război în Balcanii de vest... Dacă le lăsăm singure, Bosnia-Herţegovina, Republica Srpska, Macedonia, Albania şi toate celelalte ţări - atunci va fi din nou război”.
Mesaj care trebuie citit cu maximă îngrijorare deoarece poate să descrie o perspectivă în care, în partea noastră de Europă, ne-am putea întoarce brutal la situaţia de maxime incertitudini de securitate din perioada anilor '90, dar, de data asta, cu o prezenţă infinit mai agresivă a Rusiei. Dar şi, în paralel, după referendumul de pe 16 aprilie din Turcia, cu apariţia unui nou factor de destabilizare în Balcani şi Europa, odată cu posibila ruptură definitivă a acordurilor UE-Ankara. Ceea ce ar putea inflama comunităţile musulmane din Balcani şi nu numai... Priviţi doar la ce se petrece acum ca ridicare de tensiune foarte rapidă între Turcia şi Bulgaria, spre exemplu.
Europa unită, realmente unită, poate într-adevăr să fie singura contra-pondere de securitate, exact aşa cum este descrisă în protocolul de colaborare UE-NATO. Dar se va putea şi face ceva în realitate sau, dimpotrivă, tentaţiile populiste ar putea să producă alte tragedii de tip BREXIT?
Pentru a răspunde corect la această întrebare, un grup de ţări a schimbat deja maneta de viteză. Şi, de acum, odată notificată noua realitate în Declaraţia de la Roma, să vedem cum se vor structura noile colaborări pe linia Grupului Versailles (Germania, Franţa, Italia şi Spania) şi a Grupului BENELUX (Belgia, Olanda şi Luxemburg). Cărora urmează să li se alăture câtorva alte ţări din zona Euro. Asta în contextul în care mai multe surse convergente anunţă o posibilă înfrângere răsunătoare a naţionaliştilor doamnei Marine Le Pen.
Restul ţărilor, dacă vor, când vor, dacă pot şi când pot, vor urma integrarea în zona de forţă Euro-Schengen cu noile sle reguli.
Iar întrebarea „ce vrem să fie UE” nu mai e una care să ţină de teoria politică, ci de supravieţuirea noastră, a tuturor. Dar poate să existe şi o „supravieţuire cu mai multe viteze”. Desigur. Depinde doar de ce obiectiv naţional ţi-ai fixat. Şi ce ambiţie ai pentru ţara ta. Simplu. Dar şi atât de complicat în perspectiva a ce va să vină.
Se încarcă comentariile...
