Încă de la începuturile sale, România a fost gândită ca un stat unitar şi Indivizibil, lucru care în cele din urmă a dus la o organizare centralizată a puterii. Orice formă de autonomie ar încălca chiar primul articol din Constituţie: caracterul unitar. Cum ar fi România unitară dacă câteva judeţele s-ar autoguverna, spre deosebire de celelalte.

Nici un pas înapoi

Citesc că un lider al UDMR vine să ne explice cum că se vede în clar, prin cazul Catalonia, că există diferenţe majore între autonomie şi independenţă şi că în judeţele din centrul ţării se doreşte doar autonomie.

Cu siguranţă că are dreptate cu privire la diferenţele majore, dar ce nu scoate în evidenţă oficialul UDMR este faptul că autonomia, aşa cum chiar cazul Catalonia o dovedeşte, reprezintă un prim pas spre declararea independenţei. Aş putea spune că, prin astfel de exemple, suntem luaţi de proşti: noi suntem băieţii buni; nu ne dorim independenţă precum separatiştii din Catalonia, noi doar ne dorim o mică autonomie.

De parcă noi nu am şti cum e cu politica paşilor mărunţi“.

Acest lucru s-a întâmplat şi în cazul Kosovo şi se întâmplă cam peste tot unde criteriul este etnia, iar autonomia una reală şi extinsă. Şi Republica Moldova are o astfel de situaţie, unde Găgăuzia, un teritoriu care la nivelul României ar fi considerat un oraş mic, dispune de o autonomie extinsă, dar permanent se află sub controlul extern al Moscovei, care flutură steagul separatismului ori de câte ori este nevoie.

În general, astfel de enclave nu trăiesc decât cu sprijin extern şi sunt folosite pentru slăbirea statului din care fac parte.

Kosovo

Cutia Pandorei a fost dechisă de către SUA prin cazul Kosovo. Actul final de la Helsinki nu permite modificarea graniţelor decât prin acordul părţilor, nu prin declararea unilaterală. Cehia şi Slovacia s-au despărţit pentru că ambele părţi au decis acest lucru.

Practic, SUA a îndemnat la nesupunere faţă de actul care, prin respectare, garanta frontierele şi o relativă bună înţelegere în Europa. Imediat după, ca să facă pe plac aliaţilor, o serie importantă de state au urmat modelul.

În esenţă, Kosovo nu poate fi independentă, conform normelor internaţionale, şi în documentele internaţionale acest teritoriu este şi va fi parte a Serbiei, până când sârbii vor decide (niciodată) despărţirea. Cu toate acestea, sub garanţia SUA, acest teritoriu funcţionează ca un ministat.

După căderea URSS şi perioada de reechilibrare a Federaţiei Ruse, văzându-se singură pe scena internaţională, SUA a început să îşi dea autogoluri. O greşeală fatală pentru unele state. România nu s-a alăturat acestui demers, dar nu atât din cauza regiunii centrale, aşa cum mulţi afirmă, ci datorită unei politici de două secole în care statul nostru a respectat nu numai vecinii (în acest caz Serbia) şi integritatea lor, cât mai ales pe regulile internaţionale.

Cazul Kosovo a fost cel care a premeditat şi oferit argumente şi Federaţiei Ruse să preia Crimeea, lucru care ar fi trebuit să se întâmple pe baza unor negocieri între părţi, nu prin impunere.

Marea Britanie are, de asemenea, o problemă majoră în acest sens deoarece, după Brexit, despărţirea de anumite teritorii devine inevitabilă.

Simulacru de referendum

Organizatorii „referendumului“ din Catalonia au obţinut aparent cartea câştigătoare cu ajutorul presei de pe întreg globul şi care s-a lăsat uşor manipulată în acest caz.

Ce nu se spune/ explică este că această majoritate obţinută s-a făcut pe fondul unui absenteism major şi că „referendumul“ a fost unul „la mişto“, un joc la „cacealma“.

În realitate majoritatea nu s-a prezentat la urne, aşa cum a fost şi îndemnul administraţiei centrale. Votul nu reflectă decât dorinţa separatiştilor pentru că cei care se opuneau acestui demers nu au dorit ca prin prezenţă să legitimeze fapte ilegale.

Mai pe simplu: Vasile şi Ion s-au gândit să facă un referendum într-un bloc cu 100 de persoane pe o temă de care doar ei erau interesaţi, uşa lui Gheorghe să fie zidită, astfel încât acesta să nu mai aibă acces în propriul apartament. Administraţia blocului nu a răspuns solicitărilor celor doi pentru simplul motiv că aceştia veneau cu cereri aberante. Dar aceste lucruri nu au contat: Vasile şi Ion au printat câteva formulare, au pus un scan şi o masă în faţa blocului şi duminică au cerut tuturor celor care doresc să se pronunţe pe acest subiect. Sigur că majoritatea a trecut fără să fie interesată, inclusiv Gheorghe. Cu toate acestea, au fost patru formulare din cinci care s-au completat ca fiind favorabile ideii. Referendumul a avut loc, majoritatea votanţilor (80%) a decis, uşa lui Gheorghe trebuie zidită. Vasile şi Ion dau repede un comunicat de presă: peste 80% din votanţi au decis. Presa preia imediat mesajul, fără nici o analiză, şi... asociaţia de proprietari se trezeşte cu o problemă la care nu s-a gândit.

Deci nu, majoritatea catalanilor s-au opus separării şi nu au participat la un simulacru de referendum.